Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Unisono şi lecţia de optimism


Oltea Şerban-Pârâu, Virgil Oprina

17.02.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Experimente în domeniul culturii ale unor “oameni de bine” născuţi pe alte meleaguri, dar cărora soarta le-a legat destinul la un moment dat de România au fost şi vor mai fi. Mai rar se întâmplă ca astfel de iniţiative – oricum lăudabile – să dureze în timp, de obicei entuziasmul respectivei persoane pierind în faţa multiplelor dificultăţi pe care le are de înfruntat pentru a face ceva în domeniul muzical, în cazul nostru. Parteneri locali susceptibili, muzicienii înşişi bănuitori în faţa unor propuneri generoase, costurile pentru închirierea sălii, pentru atragerea publicului, relativa indiferenţă a presei...

Totuşi, excepţii există şi aşa se face că de ani buni, în Bucureşti fiinţează Asociaţia Culturală “Unisono” (care a activat şi înainte de a-şi lua acest nume), asociaţie menită să sprijine şi să promoveze tinerii muzicieni români de real talent, iniţiatoarea acestui proiect fiind Sylvia Schlie Petre, născută în Germania, absolventă a celebrei Juilliard School New York la clasa de harpă, actualmente stabilită în România. Prima etapă a iniţiativelor ei muzicale în România a început în 2001, de când organizează la reşedinţa sa de la Izvorani mini-stagiuni estivale în aer liber care au facilitat evoluţia în concerte în aer liber a peste 350 de tineri în faţa unui public numeros. Alte proiecte Unisono au început în 2004; este vorba despre Bucharest Wind Orchestra şi despre Orchestra Europeană Unisono, ansamblu compus din 55 de tineri de studenţi sau absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi nu numai, primul concert având loc în septembrie 2004 la Ateneul Român, sub bagheta lui Horia Andreescu. În proiectele derulate până în prezent s-au investit peste 90.000 Euro, la care s-au adăugat alte contribuţii importante, dorinţa declarată a Sylviei Schlie Petre şi a tuturor celor implicaţi în activitatea asociaţiei fiind lansarea şi susţinerea talentelor muzicale româneşti şi, în perspectivă, diminuarea tendinţei acestor tineri muzicieni de a pleca din ţară pentru a-şi construi o carieră.

Pentru că vorbeam despre continuitate, în toamnă ni se promiteau şi alte concerte. Iată că în februarie, Orchestra Europeană Unisono s-a reunit din nou sub bagheta aceluiaşi Horia Andreescu, tot la Ateneul Român, într-un program german solicitat de partenerul de până acum al orchestrei, MTS Leasing GmbH. Surpriza din repertoriu a fost Simfonia a V-a în si bemol major de Andreas Schencker, un opus pe care dirijorul Horia Andreescu l-a mai abordat cu ani în urmă într-un CD dedicat muzicienilor germani din Transilvania (născut la Şura Mică, judeţul Sibiu şi instruit muzical la Braşov, Andreas Schencker este unul dintre aceşti muzicieni). Ceea ce a surprins în mod plăcut încă de la început a fost plasarea pe aceeaşi lungime de undă a prospeţimii unei partituri scrise cu secole în urmă cu maniera tinerească (la propriu) de interpretare a Orchestrei Europene Unisono. În componenţă camerală, orchestra a transpus sonor cu concizia atacului şi o sonoritate bine adaptată stilului o scriitură aerată, pozitivă, luminoasă, fermitatea şi exuberanţa gestului dirijoral găsind un răspuns prompt din partea tinerilor orchestranţi. Aceştia sunt în bună parte deja instrumentişti cu poziţii importante (la primele pupitre, şefi de partidă sau chiar concert maeştri) în orchestrele bucureştene, atributul de tinereţe referindu-se doar la vârsta lor... biologică. Acest concert a însemnat pentru noul val de instrumentişti români o minunată probă a energiei de care dispune. Scoşi din rutina sonorităţilor cu care sunt înconjuraţi zi de zi “la serviciu” sau “la şcoală”, membrii orchestrei “Unisono” se regăsesc cu bucurie. O bucurie molipsitoare, care prin consecvenţă şi seriozitate se transformă sub bagheta lui Horia Andreescu în maturitate, omogenitate şi strălucire a sonorităţii de ansamblu.

Acea claritate a intenţiilor proprie ansamblurilor de clasă a încântat publicul şi în Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1 în do major op. 15 de Beethoven, ce l-a avut ca solist pe Andrei Licareţ. Reîntâlnirea cu tânărul solist ne-a sporit bucuria de a fi spectator la acest concert. Ultima dată l-am ascultat în Rachmaninov, concert care a fost pentru el o provocare căruia i-a făcut faţă într-o manieră personală, plină de sensibilitate. Din fericire, cu prilejul acestui concert, Andrei Licareţ şi-a reconfirmat disponibilităţile pentru construirea unei interpretări convingătoare, în care a ştiut să găsească acel sensibil loc de întâlnire dintre strălucirea aproape mozartiană a perlajului şi atacurile limpezi din partea întâi, cu lirismul şi subtilitatea dozajelor dinamice din partea lentă. Conştient tot mai mult de potenţialul propriilor mijloace artistice, Andrei Licareţ s-a prezentat ca un corolar al tinereţii şi al optimismului în mijlocul colegilor săi, ca un simbol al speranţei într-un mâine muzical românesc mai puţin întunecat decât cel pregătit de inconştienţa noastră generală.

În final am ascultat Simfonia a II-a în re major op. 36 de Beethoven, în care ni s-a întărit impresia că şi vizual, spectacolul interpretării Orchestrei Europene Unisono este unul deosebit. Cu plăcere am observat vigoarea şi amplitudinea atacurilor, susţinerea şi frecvenţa vibratoului instrumentelor de coarde de la primul la ultimul pupitru, permanente simţindu-se benefic (fenomen aproape invizibil la celelalte orchestre bucureştene) nesubordonarea administrativă şi un real spirit de competiţie. În orchestra “Unisono” se pare că cel puţin deocamdată nu este “ruşine” să fii artist, un artist disciplinat, supus, desigur, rigorilor lucrului în orchestră. Partidele de suflători – boala cronică a formaţiilor noastre orchestrale – sunt, din fericire, destul de bine echilibrate, aici diferenţele de valoare şi experienţă fiind mai evidente. Totuşi, omogenitatea este calitatea cu care “Unisono” se poate mândri. O omogenitate ce vine din prospeţime şi speranţă nu din rutina seacă. Poate nu este prea târziu să li se găsească un loc în Festivalul “Enescu” din 2005.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer