Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

69. Trebuie să mă opresc!


Cornel Mihai Ungureanu

21.02.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
23 august 2001
M-am săturat şi de clişeul cu cei care trăiesc printre noi sau cu cei care vor să cucerească lumea, să fie cei mai puternici. Trebuie să mai fie ceva, între bine şi rău – e un spaţiu larg – să tot nuanţezi.

M-am gîndit şi să scriu scenariul unui film, în care, lîngă actorii români ar trebui să vină şi De Niro, pentru rolul unui cerşetor care stă mereu cu faţa acoperită şi nu e decît un figurant. Ar fi un rol deosebit pentru el.

Despre ce să-ţi scriu? Despre controlorii de bilete din autobuzele constănţene care amendează turiştii chiar dacă au bilete? (ştiu că au bani). Despre vinurile de pe piaţă, din care mai mult de jumătate sînt contrafăcute (vai ce le place cuvîntul ăsta!) Despre casele vechi de la Alexandria, atunci în pădure, cînd totul părea din secolul trecut şi aveam sentmientul prezenţei eternităţii (aşa cum mi se întîmplă privind, de la o înălţime cît de cît consistentă – de obicei asta înseamnă depărtare de civilizaţie, însingurare – munţii).

Despre cei doi pui de jaguar din parcul nostru – şi urşii ce semănau cu luptătorii de sumo. Terasele de afară, muzica, "ce mi-e popă, ce mi-e călugăr – tot un drac" (tanti Dida), despre cei timizi, tăcuţi, singuri, care nu au curajul să intre în vorbă, acolo, pe plajă; "Cîte pulovere ai luat? Ce prost eşti", "Hîrtia igienică ai pus-o?", "Acum îţi trebuie hîrtie igienică" – cuplul frumos – fizic – ce-şi monta cortul lîngă cortul nostru, dar ce urît îşi vorbeau! Poate că, tocmai pentru că împreună vorbeau, fără să-şi arate pic de respect – aşa se înţelegeau? N-aş crede. Mi se părea atît de greşit.

Corina a adormit. Am privit singur serialul Columbo. Deşi finalul e întotdeuna limpede, filmul are magnetismul lui. E cald şi o durere de cap se lasă peste mine. Atît de dese sunt durerile mele de cap! Aşa am fost mereu. M-am obişnuit cu ele! Cu pisicile negre care-mi trec calea, cu băieţii şi fetele ce se întorc din discotecă.

26 august
Chiar lîngă mîna mea care îţi scrie, stă, pe o cămaşă a mea cu picăţele, Goguţă. Patru pisicuţi frumoşi dorm în patul meu. Sînt mici şi drăguţi.

Uneori mi se pare că trăiesc într-o eternă sală de aşteptare - la fel de previzibilă şi urît mirositoare ca a unui mic nod de cale ferată. Aş pleca să mă dau în dungi!

N-o să învăţ niciodată să-mi cîştig existenţa. Nu vreau! Sînt curios: cum mă vor obliga? Sau, măcar, cum mă vor pedepsi.

Aştept să simt, ca să pot scrie ceea ce simt? N-aş spune. Mizez pe fantezie. Îmi presimt inspiraţia, îmi ascut creioanele. Aş putea lucra la o staţie de benzină , puştoaicele noastre burgheze m-ar invita, zîmbind, să le fac plinul:)). Glumesc sută la sută, iar procentul de autoironie este optzeci.

Pe nadir_latent se flutură stindarde revoluţionare. În curînd cred că voi părăsi jocul. Dan a ieşit deja. M-a sunat aseară. Era şi o microfonie, se auzea foarte prost, dar m-am bucurat că i-am auzit vocea din Canada.

Aş vrea să ştiu ziua în care voi muri. Aş vrea să ştiu cît timp am. Poate asta ar reuşi să mă responsabilizeze.

Păsări de sticlă care stau într-un copac de sticlă! Picături tot mai reci pe pielea mea ce nu mai arde. Vine o toamnă nouă, dar toamna nu e niciodată tînără. E un declin cristalin - ca păsările de sticlă din copacul de sticlă sau ca o dragoste care trage să moară.

Trebuie să mă opresc. Trebuie să scriu cărţile care mă aşteaptă.

Cu drag,
Mihai

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer