Fereastra pe care o deschid

În fiecare dimineaţă scriu. Nu mult, nu puţin, ci trei pagini a căror dimensiune va depinde doar de caietul în care scriu. Am început acest exerciţiu, care se numeşte chiar aşa, "paginile de dimineaţă", de la jumătatea lunii aprilie şi, de atunci, timp de peste o lună şi două săptămâni, am scris în fiecare zi. Ştiu că nu pare mult, dar pentru cineva care trece ca gâsca prin toate cărţile despre cum să-ţi formezi obiceiuri noi, acest fel de a-mi începe ziua e un pas uriaş.

Cum funcţionează aceste pagini? Chiar dacă nu avem iscusinţa lui Proust, ne putem imagina că avem aceeaşi menire. Scriem, pur şi simplu, fără să analizăm foarte mult, lăsăm conştiinţa să-şi pună pe hârtie frământările, întrebările, nelămuriririle, bucuriile şi tristeţile. Credeţi-mă că trei pagini se umplu rapid, mai ales când îi dai voie minţii să-ţi povestească vrute şi nevrute. Paginile nu se scriu pentru a fi recitite şi, în niciun caz, citite de altcineva. E doar un jurnal în care nu povestim totuşi cu cine ne-am mai văzut şi la ce spectacol de teatru vrem să mergem (aveţi jurnalul lui Jeni Acterian dacă vă doriţi să citiţi astfel de însemnări). Şi funcţionează! Marea mirare după ce am început să le scriu a fost aceasta: mintea îşi continuă ziua ca şi cum tocmai ar fi lăsat la hotel bagajele pe care le-a cărat vreme de două ore prin aeroport şi încă alte câteva pe străzile întortocheate şi pline de gropi. Aşa că acum eşti liber să te plimbi fără cele zece kilograme pe care erai silit să le cari după tine, zi după zi, tocmai pentru că nu nimereai hotelul care să ţi le ia în primire.

Cam acesta e, aşa cum îl văd eu, rolul paginilor de dimineaţă, dincolo de faptul că, în funcţie de ceea ce scriu, ceea ce las să iasă la iveală (şi ideal ar fi să las totul), viaţa mea se schimbă şi se conturează prin tot ceea ce subliniez, apăsat, cu pixul. Vise, dorinţe, temeri, aşternute, rând după rând, într-un caiet menit să le suporte pe toate, fără să mă judece, fără să încerce să explice cum stau lucrurile. Un spaţiu sigur care n-are nimic de-a face cu ficţiunea şi care îmi oferă confortul unei confesiuni pe care nu vreau să o fac unui om în carne şi oase, fie el duhovnic, psihoterapeut, prieten sau parte din familie. E ceva ce fac numai şi numai pentru mine, iar dacă la un moment dat vreau să arunc caietele în mare (deşi recomandabil e să găsesc totuşi o manieră reciclabilă de a le face să dispară), sunt liberă să o fac.

Uneori nici nu durează zece minute scrierea lor. Dar fereastra pe care o deschid când le scriu pare să-mi ofere mult mai mult, întocmai ca în filmul georgian Familia mea fericită / Chemi Bednieri Ojakhi (2017), regizat de Nana Ekvtimishvili. Manana (Ia Shugliashvili), o femeie de 52 ani, mamă de copii "gata de însurătoare", pleacă din mijlocul unei familii mari şi înghesuite într-un apartament mic pentru a locui singură. În mijlocul agitaţiei care se produce, a uimirii celor care nu se aşteptau la acest gest, este de o emoţie pură gestul Mananei de a deschide larg ferestrele noului apartament modest, de a-şi trage un fotoliu în faţa balconului şi de a asculta, pur şi simplu, foşnetul inconfundabil al frunzelor de plop.

M-am regăsit de multe ori în imaginea aceea, în bucuria de a privi, pur şi simplu, de a trăi acel moment de una singură, de a citi o carte, exact cum face şi ea, existând fără să dovedeşti că exişti. Din haos trece la un spaţiu pe care şi-l decupează singură, şi-l creează într-un colţ de lume în care nu ai fi crezut că intimitatea propriei singurătăţi ar fi posibilă. Însă micul apartament pe care Manana îl curăţă şi aranjează cu foarte puţine obiecte devine simbol a tot ceea ce îşi dorea în acel moment.

Aşa că paginile de dimineaţă sunt un astfel de moment. Cu foşnet de frunze de plopi sau fără, îşi îndeplinesc rolul în funcţie de bunăvoinţa pe care o aveţi faţă de voi înşivă, în funcţie de sinceritatea pe care o puneţi la treabă. Uneori o să se audă doar ploaia, aşa cum se întâmplă în dimineaţa aceasta. Însă vor fi şi nenumărate momente în care nu o să se audă nimic, iar liniştea va fi cea mai bună regăsire posibilă.