Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Locuri şi sărbători


Florin Biciuşcă

03.06.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Anunţ

Sâmbată, 4 iunie 2005, ora 17.00, la sediul UNITER (Strada George Enescu, 2 – 4, sector 1, Bucuresti) va avea loc lansarea volumului Întoarcere în spaţiul sacru (Editura Paideia) de Ioan Augustin. Sunt invitaţi să participe toţi prietenii acestei rubrici... şi prietenii lor.
Redacţia LiterNet



Locuri şi sărbători

Sărbătorile vin în toate locurile, fie că e sat, oraş ori locul acela gri de pe la marginea oraşelor, de nu e nici una nici alta. Doar că vin atît de diferit, de nici nu par aceleaşi sărbători.

La sate, sărbătorile vin mirosind. Se anunţă din vreme, trăsnind a must pe cale să devină vin, a ţuică şi, mai încolo, a şorici pîrlit. Acolo, ele nu trag pe nimeni de mînecă, nu scot ochii nimănui, ci îmbie. „Tradiţional", sărbătorile sînt udate abundent cu variate băuturi alcoolice. Pe rînd sau sub formă de carcalete. Se începe abrupt cu o ţuică şi se continuă cu orice. Nu are importanţă. Contează doar euforia instalată printre petrecăreţi. O grijă importantă a gospodarului este aceea de a-şi umple butoaiele cu vin şi ţuică. Deseori, pe la Paşte, el pote fi auzit văitîndu-se că nu mai are decît un butoi de vin şi o vadră de ţuică. Doar atît. Ce va face el pînă la tranşa următoare? Şi-şi promite să facă mai mult vin în anul viitor. Şi ţuică.

Şi cît de importante erau proviziile, ne-o spun casele. Mai exact, ne-o spun uriaşele beciuri ale caselor, dordora de borcane cu murături, cu dulceţuri, cu untură şi carne păstrată în untură şi butoaie cu vin şi cu ţuică. Nu mai punem la socoteală şi sticlele îngropate prin grădină, nu de frica nevestei sau a hoţilor, ci pentru că că acela era un alt mod de a lăsa vinul să se învechească. Comparînd cu restul casei, pivniţa făcea cît toate odăile şi pridvorul luate la un loc; mai mult, se întîmpla să fie şi cea mai înaltă încăpere a casei.

Mai tîrziu, cînd oamenii au plecat în exil „la bloc", ei se interesau imediat dacă vor avea şi o boxa la subsol. Dacă era boxă – era perfect. Nu întrebau de numărul şi mărimea camerelor, de băi, de balcoane. Nu asta conta. Boxa de la subsol (urmaşa degenerată a pivniţei) era de bază. În rest ... putea fi oricum. Chiar dacă există (încă) un surogat de pivniţă, butoiul de vin nu mai tronează acolo. Cum să-şi mai facă omu’ vin?

De sărbători, oraşele se umplu de scandaloase ghirlande luminoase, de maimuţoi uriaşi, de obiecte clinchenitoare, de tot soiul de arătări menite să busculeze trecătorii, vrînd să-i scoată din apatie. În schimb, făţosul cozonac (achiziţionat din magazin) nu mai lasă dîră de miros pe unde trece; şi nici mîncarea scoasă din cuptorul cu microunde nu umple încăperea de miresme. Sărbatorile nu se mai adresează decît văzului, încercîndu-se mereu alte artificii. Degeaba. Viaţa în oraş este mai complicată. Inutil de complicată. Nici măcar vinul (cumpărat de la prăvălie) nu ar mai ajuta la instalarea bunei dispoziţii, nu ar putea da în lături (fie şi pentru cîteva clipe) angoasele chinuitoare de orăşan.

S-ar putea să fim un neam olfactiv şi nu ne putem apropia de sărbători altfel decît prin miros. Prin văz, pentru noi, sărbătoarea nu soseşte niciodată.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer