Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Muzica din Bucureştii de odinioară


Oltea Şerban-Pârâu

13.03.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Acest timid şi târziu început de primăvară predispune la gânduri romantice. Încă nu ne aflăm în frumoasa lună mai, terasele nu au început încă să-şi deschidă porţile, încercând să găsească numitorul comun între grătar, mici şi muzica zilelor noastre, dar unii dintre noi se gândesc deja, în grăbitele plimbări zgribulite prin Herăstrău, că nu mai este mult şi vom ieşi cu plăcere seara, la şosea. Şi totul este minunat în aceste plimbări, îmi amintesc de anul trecut, cu excepţia exceselor sonore care se revarsă dinspre terase. Unii dintre noi, mai iubitori de discreţie şi de bun simţ, ne gândim atunci cu nostalgie la muzica Bucureştilor de odinioară. Şi mai ales la momentele de aur ale perioadei interbelice.

Voi încerca să rememorez, în rândurile ce urmează, tot felul de gânduri pe care le-am aflat şi eu de la alţii, despre cum "sunau" Bucureştii în acea perioadă. Se pare că după primul război mondial, capitala României mari a devenit în scurt timp unul dintre oraşele cu cele mai multe restaurante, bodegi, berării şi baruri din această zonă a Europei. Celebritatea orchestrelor, tarafurilor, formaţiilor de jazz şi de muzică uşoară a evoluat în paralel, cunoscând o înflorire fără precedent. Dacă ne imaginăm acel peisaj artistic pitoresc, descoperim în el o alăturare lipsită de orgolii între cântăreţii de café-concert, instrumentiştii virtuozi - fie ei din domeniul muzicii de jazz sau al folclorului - soliştii de muzică populară (numiţi pe atunci "gurişti") şi, bineînţeles, lăutarii ţigani. Tot atunci începea să se perfecţioneze discul. El devenea din ce în ce mai accesibil publicului larg şi, alături de radio, făcea să crească popularitatea unei muzici care ţesea fondul sonor al oraşului. Interpreţii şi formaţiile care cântau romanţe, cântece de pahar, piese de dans - tango, fox, charleston etc.- deveneau din ce în ce mai mulţi.

În mai puţin de un deceniu, oraşul Bucureşti s-a îmbogăţit cu localuri pentru toate gusturile, pentru toate păturile sociale şi toate buzunarele. De multe ori, cei care doreau să-şi satisfacă atât plăcerile culinare cât şi pe acelea muzicale se orientau după solişti, dirijori sau orchestre. Cele mai căutate restaurante aveau şi formaţii conduse de artişti prestigioşi. Dintre aceştia îi amintim pe Grigoraş Dinicu, Gheorghe Carabulea sau Nicuşor Predescu... După 1930, o pleiadă de valoroşi cântăreţi de local, deveniţi şi mai populari prin intermediul discurilor a condus la apariţia unei concurenţe acerbe între restaurantele bucureştene.



Muzica "de atunci" pe CD

Dar cum putem şti acum, în anul 2003, ce auzeai când ieşeai seara la plimbare la şosea, în urmă cu trei sferturi de veac. O primă antologie realizată de Electrecord pe disc şi casete audio cu interpreţi şi cîntece din Bucureştii de odinioară s-a bucurat de o primire foarte bună din partea publicului. Continuarea ei pe CD a fost o idee comercială remarcabilă, care s-a lăsat însă prea mult aşteptată, după părerea noastră, până în anul 2000. Poate că nu ştiaţi că Electrecordul a luat fiinţă în 1932, ca societate anonimă pe acţiuni, iar din 1934 a început producţia fonografică. După război, compania a fost naţionalizată, iar ceea ce urmează ştim cu toţii. Cert este faptul că Electrecord deţine (alături de Radiodifuziunea Română) una dintre cele mai bogate fonoteci în privinţa muzicii româneşti de la mijlocul secolului nostru, iar perioada interbelică rămâne una dintre cele mai interesante şi mai puţin cunoscute din istoria muzicii româneşti de divertisment. Sau a aşa numitei muzici populare româneşti. Pentru că sintagma "muzică populară" a fost confiscată în ultimele decenii pentru a desemna doar folclorul sătesc, deşi ea cuprinde mult mai multe genuri de muzică. În această muzică românească... populară intră şi cântecele care vin din acea minunată perioadă interbelică, interpretate de Maria Tănase, Zavaidoc, Cristian Vasile, Titi Botez, Jean Moscopol, Gion, Petre Alexandru, Dorel Livianu, Ioana Radu sau Mia Braia.

În prezentarea realizată de venerabilul maestru George Sbârcea pentru primul CD de muzică interbelică editat de Electrecord în anul 2000, citim cu emoţie: "Bucureşti, oraş al cîntecului sub ceruri largi de vară, a dăruit prin compozitorii şi interpreţii săi melodii în care se răsfrînge un ciob din sufletul nostru, al tuturor. Bucurie şi îngândurare, amieze şi nopţi laolaltă, cîntecele Bucureştilor de odinioară reflectă totul, cu candoarea simplităţii. Multe din ele au fost date uitării. Cu toate că, în urmă cu 60 de ani sau mai mult, ele răsunau pretutindeni, înviau din pîlnia patefoanelor, se înălţau spre bolta teatrelor de revistă şi făceau bucuria tineretului epocii."

Cum ar putea fi descrisă muzica anilor '30... Era epoca tangoului cu melodii insinuante, care se îmbina în permanenţă cu tematica romanţei, gen dezvoltat treptat în ultimele două secole. "Fierbinte, colorat, elegiac, oricîtă melancolie s-ar prefira în măsurile acestui tango românesc, el exprimă dragostea de viaţă, substanţa lirică a unor trăiri simple şi adevărate", scria George Sbârcea. Cine sînt interpreţii anilor '30 pe care îi întîlnim pe aceste albume ? Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez, Gion, Dorel Livianu, Zavaidoc, Mia Braia şi Petre Alexandru. Despre unii dintre ei aţi auzit, amintirea altora s-a pierdut în timp. Cît despre compozitorii acestor piese, majoritatea putându-se înscrie în originalul gen tango-romanţă, ei se numesc Ionel Fernic, Vasile Vasilache, Petre Andreescu, Ion Vasilescu, Vespasian Vasilescu, Nicolae Kiriţescu, Gherase Dendrino sau Nello Manzatti.

Privind retrospectiv spre muzica Bucureştilor din perioada interbelică descoperim sau redescoperim cu uimire refrene ca "Dă-mi guriţa s-o sărut" în interpretarea lui Jean Moscopol, "Iubesc femeia" cu inegalabilul Cristian Vasile, apoi "Ce faci astă seară tu ?" cu Dorel Livianu sau "Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă" cu Titi Botez. Sunt piese care se aflau pe buzele tuturor bucureştenilor în anii '30. Acea dăruire totală în interpretare nu se mai poartă astăzi. Dar fiecare, în sinea noastră, indiferent de vîrstă, ne-am dori să o redescoperim. Pentru că muzica este şi rămâne şi acum, înainte de toate, o manieră de exprimare artistică a ceea ce simţim. Chiar dacă ceea ce ne înconjoară din punct de vedere sonor la începutul secolului XXI în Bucureşti pune mari semne de întrebare la sfîrşitul acestei afirmaţii.

Seria promisă de Electrecord în anul 2000, o dată cu editarea primului volum pe CD din colecţia Melodii din Bucureştii de odinioară a continuat în 2001 cu alte două discuri, cu cântece poate mai puţin cunoscute, dar cu atât mai convingătoare ca potenţiale creatoare de atmosferă. Dacă numele compozitorilor la modă în epoca interbelică în Bucureşti erau Ion Vasilescu, Elly Roman, Ionel Fernic, Vasile Vasilache, Claude Romano (George Sbârcea), Eugen Semo, Mircea Alexe, Eugen Marcus şi nu numai, numele interpreţilor aceleiaşi epoci erau Cristian Vasile, Zavaidoc, Titi Botez, Dorel Livianu, Petre Alexandru, Jean Moscopol, Gion... Poate nu ştiaţi, dar toţi aceştia au înregistrat la acea vreme pentru Odeon, Parlophon, Polydor, Pathé-Marconi, His Master’s Voice sau Columbia.

Dacă acum este suficient ca într-un bar sau într-un restaurant să ai un calculator cu MP3-uri şi ai satisfăcut cerinţele sonore ale consumatorilor, în urmă cu 75 de ani, la Parcul Trandafirilor, Terasa Lafayette, Zissu, Răcaru, Vişoiu, Carpaţi, hotelul Continental, Alcazar sau la restaurantele mai ieftine şi mai populare precum Roata lumii, Cireşica, Leul şi Cârnatu’, La cotitură, Groapa dulce, La Berbec etc. era obligatoriu să ai taraf sau orchestră şi solişti vocali. Fie că erau lăutari, fie că erau reprezentanţii acelui nou repertoriu care s-a impus în perioada interbelică, precursor al muzicii uşoare româneşti, care a schimbat atmosfera grădinilor, barurilor şi restaurantelor de lux bucureştene. Valsul, tangoul, slow-ul, foxtrotul, charlestonul alternau cu melodiile de inimă albastră, romanţele şi cântecele de petrecere. Iar textele erau în mod obligatoriu în limba română şi aveau conotaţii sentimentale.

Volumul doi din colecţia Melodii din Bucureştii de odinioară editată de Electrecord cuprinde melodii mai puţin cunoscute decât cele incluse pe primul CD. Dar acea atmosferă specifică pe care reuşesc să o contureze succesiunile armonice tipice, ritmul de tango-romanţă dominant, glasurile tenorale ale soliştilor în toate melodiile este poate mai pregnantă în acest caz, când nu recunoaştem titlurile tuturor pieselor. Dacă "Ionel, Ionelule" sau "Inima-i un telefon" ne sună cunoscut, nu acelaşi lucru se întâmplă cu "Ilona", "Marcitta", "Noapte bună, Mimi!", piese cu personaje ce poartă nume aproape dispărute în România anului 2003, sau cu o succesiune de melodii de dragoste purtând titluri precum "Tu nu ştii să iubeşti", "Parcă ieri ne-am iubit", "Ochii tăi m-au vrăjit", "De ce te uiţi la mine", "Tu nu mai eşti a mea", "De ce mi-ai spus că mă iubeşti", "Gândeşte-te la mine", "În ochii tăi fermecători". La începutul secolului XXI, timpul pentru rostirea cu convingere a unor asemenea sintagme simple şi uşor naive pare a nu mai exista. În consecinţă, melodii cu astfel de titluri au dispărut. Şi cu atât mai plăcută devine pentru aceia dintre noi care "suferă" de romantism o potenţială întoarcere către trecut printr-o metodă atât de plăcută cum este ascultarea unei ore de muzică interbelică.



Scurte schiţe de portret : Jean Moscopol, Maria Tănase, Cristian Vasile

Născut în portul dunărean Brăila, în 1903, Jean Moscopol a fost iniţial funcţionar la agenţii maritime locale, apoi la banca Chrissoveloni din Bucureşti. S-a lansat în muzica uşoară la radio şi în diverse localuri ale capitalei (Răcaru, Rex, Vişoiu, Colonade). Moscopol a cântat mult timp şi la bomboneria La Fayette şi la Cazinoul din Sinaia, devenind în scurt timp unul dintre cei mai în vogă cântăreţi români, celebritate care l-a adus şi la Berlin, în 1932. Jean Moscopol a jucat în filme germane, a înregistrat peste 300 de discuri, se pare, la Columbia şi His Master's Voice, iar după război şi-a continuat peregrinările în întreaga lume (la un moment dat a ajuns recepţioner la New York). Stilul lui rafinat a fost cel care l-a impus de la început (debutul lui la barul Zissu din capitală i-a deschis calea spre celebritate aproape instantaneu). Jean Moscopol a fost şi compozitor, iar din repertoriul lui cu siguranţă vă amintiţi cel puţin de piesa "Dă-mi guriţa s-o sărut".

Născută şi crescută în mahalaua Mandravela din Livada cu duzi a Bucureştilor, în 1913, Maria Tănase a fost înconjurată de cântecul popular de mică. Primele melodii le-a învăţat de la tatăl ei, ţăran oltean, numitul Moş Tănase şi de la mama ei, ţărancă din Făgăraş, sau pur şi simplu de la lăutarii din cartier. Dacă ştim cu toţii că ea a devenit simbolul muzical al României, apărând într-o anumită perioadă în numeroase turnee naţionale şi internaţionale, poate mai puţin ştiu că Maria Tănase a cântat mult în perioada interbelică şi în restaurantele bucureştene Neptun, Wilson, Parcul Aro, Luxandra, Luther, Continental sau Prispa înaltă din Târgul Moşilor. Din fericire, pentru Maria Tănase s-au găsit resurse şi, de-a lungul mai multor ani, au ieşit de sub tipar mai multe CD-uri cu cele mai importante înregistrări ale ei. Ea nu a fost doar interpretă de folclor; a apărut şi ca actriţă de teatru şi film, ca solistă de operetă sau de revistă. În mai toate spectacolele de estradă, ca şi în filme, Maria Tănase a cântat, însă, melodii populare sau în stil popular.

Două decenii, din 1928 până în 1949. Atât a ţinut cariera de cântăreţ a lui Cristian Vasile. Dar în acea epocă, el a fost o adevărată glorie. Cine nu a ascultat "Zaraza" în tălmăcirea lui, nu a pătruns universul sufletesc al celui mai popular cântăreţ al anilor '30-40 din oraşul de pe malul Dâmboviţei. A înregistrat sute de discuri, care i-au adus o faimă mondială. Repertoriul lui era imens, de la romanţe, la tangouri. Pe cât de iubit a fost atunci Cristian Vasile, pe atât de repede a fost dat uitării. Răcarul, Roata lumii, Vişoiu, restaurantul Grand, terasa Lafayette, acestea au fost localurile în care a cântat. Se pare că el se dăruia cântecului cum numai puţini interpreţi ai acestui gen ştiau să o facă. "Iubesc femeia". "Zaraza", "Pe boltă când apare luna", "Aprinde o ţigare", "Minte-mă", "Nunuţa"... sunt doar câteva din marile sale succese. Avea o voce clară, maleabilă, cu un uşor vibrato, al cărei patetism exprima o întreagă epocă. Ion Vasilescu l-a numit pe Cristian Vasile "ultimul trubadur".

Orice poveste are şi un sfârşit. Revenim în zgribulitul nostru început de primăvară, cu speranţa că peste o lună sau două, când vom dori să ne plimbăm seara la şosea, chiar dacă nu-i vom auzi pe Moscopol sau Maria Tănase, cel puţin nu vom mai avea senzaţia că suntem alungaţi înapoi între cei patru pereţi ai apartamentului de urletele boxelor din parcuri, cu abundente refrene vulgare şi un simplism agresiv dus la absolut în acea muzică a anilor noştri considerată comercială.

Parcă nu de mult, Herăstrăul a fost decretat monument al naturii... Hai să continuăm să visăm, sperând că primăvara anului 2003 ne va surprinde convingându-ne că nu trebuie neapărat ca acest oraş să ni se pară mai frumos atunci decât acum... Poate şi faptul că sunt născută într-un zgribulit început de primăvară, mult după acea seducătoare perioadă interbelică, mă face să eşuez des în astfel de vise în care iarba va înverzi, pomii vor înflori şi tot felul de parfumuri îmbietoare vor pluti în atmosferă. Dar niciodată la început de martie...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • uitat de lume
    aaabaaa, 03.01.2012, 00:32

    Nimeni nu mai stie ca pe la mijlocul anilor 40 prin restaurantele din Bucuresti,era un cantaret de vioara care a cantat cu Gica Petrescu si Maria Tanase,se numea Constantin Condurache.Dupa campania din Rusia pana la cotul Donului,revenit de pe front a plecat in Moldova . Avea pamant si o situatie buna,el provenind dintr-o familie de nobili,rude cu rossetestii.Scria versuri ;dealtfel a si publicat cateva in perioada interbelica,canta la vioara si avea o voce foarte frumoasa.In anul 1952 a fost arestat si trimis la Poarta alba la canal.Eliberat in 1953,dupa moartea lui Stalin bolnav a murit sarac si uitat de lume in 1970 .asa a disparut un mare talent si lumea a ramas mai saraca .

Resurse

0

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer