Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Popularitatea şi muzica (II) Muzică clasică versus muzică populară


Oltea Şerban-Pârâu, Virgil Oprina

24.03.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Termenul de muzică clasică – ca şi acela de muzică populară – este utilizat la rândul lui într-o manieră nu foarte clară sau precisă, variind ca periodizare de la o ţară la alta şi definind în contexte diferite realităţi muzicale diverse. Pe de altă parte, termenul de “muzică clasică” este utilizat ca opus al “muzicii populare” sau “muzicii uşoare”, referindu-se la muzica “savantă” sau “serioasă” europeană, de la Perotin, la succesorii lui Boulez. În acest context “savant” se poate distinge muzica clasică şi muzica contemporană, aceasta din urmă putând începe de la Debussy, sau de la Boulez-Stockhausen (depinde cine realizează clasificarea). Iar discuţiile pe marginea conceptului de muzică clasică ar putea continua încă multe paragrafe, dacă subiectul nostru ar fi acesta.

Revenim asupra definirii noţiunii de muzică populară în contextul opoziţiei sale cu muzica clasică. Termenul de muzică populară, aşa cum este folosit el în principalele limbi occidentale la începutul secolului XXI (popular music în engleză, musique populaire sau musique legere în franceză) denumeşte un tip de muzică care se opune muzicii clasice, dar nu se identifică cu folclorul sau muzica tradiţională. Totuşi, sensul principal al cuvântului popular ne duce cu gândul la ideea că ceea ce se numeşte “popular music” trebuie să definească o muzică de mare popularitate. Iar o astfel de muzică a existat şi înainte de secolul al XIX-lea şi mai ales XX, ea neapărând spontan odată cu naşterea unui gen precum rock-ul, de exemplu.

Ne putem referi în acest sens la acea parte a muzicii “clasice” care era agreată şi chiar cântată de o largă pătură de ascultători şi respectiv muzicieni amatori. O mare parte dintre aceste lucrări, chiar dacă au fost lansate cu secole în urmă subzistă şi astăzi, iar în culturi în care “a face muzică” nu este doar apanajul performerilor (cum este cea germană), ele sunt cântate şi de amatori, chiar în zilele noastre.

Aşadar, pare evident că o muzică populară a existat dintotdeauna, iar premise ale ceea ce se numeşte astăzi “popular music” pot fi identificate cel puţin din Renaşetere şi de la apariţia coralului luteran.

Dacă îl cităm pe Th. Adorno, cu eseul său On Popular Music, demersul pe care încercăm să-l realizăm în aceste pagini nu pare a avea sens: “Muzica populară (...) este caracterizată, de obicei, prin diferenţierea ei faţă de muzica serioasă. Această diferenţă este în general considerată de la sine înţeleasă (...). O judecată limpede privind relaţia între muzica serioasă şi muzica populară poate fi realizată doar acordând o atenţie strictă caracteristicii fundamentale a muzicii populare: standardizarea.” Tot Adorno analizează în acelaşi studiu o serie de aspecte structurale privind cele două tipuri de muzică: “(...) în toată muzica serioasă bună, în general – pentru că nu vorbim aici despre muzica serioasă proastă, care poate fi la fel de mecanică sau rigidă ca şi muzica populară – detaliul conţine virtual întregul şi conduce către expunerea acestuia, în timp ce, în acelaşi timp, este produsul concepţiei asupra întregului. În muzica populară, această relaţie este întâmplătoare.”

Aşadar, după Adorno, singura şansă de a descoperi muzică populară în clasicism, când nu exista decât... muzica serioasă, este să căutăm muzică... “proastă”. Totuşi, este evident că şi în acea epocă, exista o categorie de public (destul de largă) care privea muzica strict ca pe un divertisment, ca pe un prilej de distracţie, iar în acest context, anumite lucrări – în general cele mai puţin elaborate, mai scurte şi mai uşor de reţinut şi de recunoscut – pot fi asimilate cu ceea ce considerăm astăzi muzică populară, ci doar un tip de discurs sonor mai simplu, mai accesibil, mai uşor de receptat, fără a fi neapărat o muzică lipsită de valoare.

Vom reveni, cu siguranţă, în această rubrică, asupra premiselor ideii de popularitate în muzică începând din Renaştere şi până în secolul XX, deocamdată limitându-ne la a lansa această întrebare şi respectiv provocare, celor interesaţi de subiect. Dacă aveţi idei privind acest subiect, alteptăm să ne scrieţi la adresele olteasp@yahoo.com sau virgil_oprina@yahoo.com.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer