1.
Jumătate din scrisoare e scrisă de destinatar.
Tu, care aştepţi rândurile mele,
ştii deja despre mine atât de multe lucruri
pe care eu, fiind prea aproape de ele, nu le văd.
Atât de multe vrei să-mi spui
prin mâna mea care mâzgăleşte.
Din coala de hârtie din faţa mea răzbate
un vuiet ca din căşti stereo date uitării.
2.
I-am scris o scrisoare lui Nichita Stănescu
fără să ştiu că el tocmai murise.
Am simţit frigul urcând
din text şi cuprinzându-mi mâna.
Cum au pierit toate contururile din cameră!
I-am proiectat imaginea pe tapetul pereţilor:
Chipul lui tumefiat sortit să treacă prin multe,
zâmbetul din care poezia a dispărut,
picioarele care au renunţat la încălţări.
Dar promoroaca mi-a pătruns braţul.
Cuvintele îngheţate pe coala de hârtie
s-au golit de propriul conţinut.
La jumătatea drumului scrisoarea era încheiată.
3.
Cu mult mai inteligent e textul
decât cel care-l scrie.
Rândurile astea devin tot mai piezişe
şi conţinutul scrisorii alunecă
spre ceva pe care noi înşine nu l-am plănuit.
Poate că ultimul paragraf se smulge atunci
şi povesteşte despre lucruri aflate dincolo de noi doi -
istoria noastră inversată, atât de valabilă
încât chipurile noastre îndrăznesc să ne părăsească.
(din volumul-antologie Noi corespondenţe lirice - poezie contemporană română şi suedeză apărut la Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002, selecţie, traducere şi prezentare de Dan Shafran)