Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Societatea hermeneutică română (de cartier)


Bogdan Ghiu

17.04.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Presa românească se află într-o criza de creştere. Evenimentele, nu numai ale realităţii, ale actualităţii în genere, ci unele care încep să privească însăşi presa, statutul şi prestaţiile ei ca atare, se succed într-un ritm de mai multe pe zi, uneori suprapunîndu-se şi făcînd buletinele de ştiri imposibile. Din domnitoare invizibilă asupra realităţii, din "cadru" mental (conceput ca mic ecran sau ca dreptunghi, de diferite mărimi, mai mult sau mai puţin "tabloidal", al ziarelor), de percepţie şi gîndire asupra a ceea ce se întîmplă, presa s-a văzut, în vremea din urmă, atrasă turbionar în raza de vizibilitate, dezvăluindu-i-se tot mai mult rata de participare la evenimente şi fiind somată să-şi redefinească, recunoscîndu-şi-o, calitatea de protagonist, fie şi invizibil, la realitate. Dar mai cu seamă calitatea umană, profesională, morală a celor care o realizează. Presa începe nu doar să arate realitatea, ci să-şi arate opţiunile, mecanismele, valorile, apucăturile şi obiceiurile, precum şi amestecul "subtil" la facerea (de mult ori prin distorsionare) a realităţii. Evenimentele tocmai de ea produse o trag tot mai mult din culise pe scenă. Devenim, astfel, tot mai conştienţi că presa este, de cele mai multe ori, uneori în dauna adevărului, actor, nu doar regizor. Filosofic vorbind, mitul mimetic al "reflectării" evenimentelor începe să-şi spulbere consistenţa, se întîmplă cu presa ce s-a întîmplat şi cu arta, nu există "fapte", ci doar interpretări, aşa cum spunea, definitiv, Nietzsche.

Miercuri, 14 aprilie, de pildă, la tot mai buna emisiune "Arena media" (Realitatea TV) realizată de excelentul ziarist Dan Turturică (asupra lui, asupra noilor jurnalişti, asupra schimbării de generaţie din presa română voi reveni), s-a discutat despre nerelatarea în presă a unui accident rutier mortal petrecut sub auspiciile unui "eveniment" de marketing organizat de o mare companie importatoare de automobile. Deşi s-a străduit cît a putut mai penibil să înece peştele, cum spun franţujii, adică să dezumfle problema arătînd că nu există, de fapt, nici o problemă, I.T. Morar (căruia, cu o zi înainte, în baraca OTV, scriitorul, editorul şi negustorul de artă Petru Romoşan îi spusese – de ce? – "I.T. Găinar") n-a putut să convingă pe nimeni că, în această ciudată şi neobişnuită silenzio stampa (boicotare a comunicării nu din afară, ci, de data aceasta, dinăuntru) a unei prese care se hrăneşte încă, avid, cu fapte diverse, n-a fost vorba fie de cenzură economică, fie, şi mai grav, de autocenzură şi laşitate, de fapt de o nesimţire care atrage atenţia nu numai asupra calităţii profesionale a celor care se perindă prin presă şi cărora li se permite, de către adevăraţii profesionişti, să-şi spună "ziarişti", ci asupra consistenţei lor morale, de oameni pur şi simplu.

În aceeaşi zi, mai spre noapte, l-am putut vedea, apoi, pe Radu "Naşul" Moraru (creşte băiatul ăsta sub ochii noştri!) luînd, în încheierea propriei emisiuni, nişte decizii care ar trebui să facă istorie (tocmai de aceea şi ţin să le consemnez). Despre ce era vorba? Din aceeaşi poftă bolnăvicioasă de audienţă cu orice preţ devenită lege nescrisă a presei române, realizatorul îl invitase, pentru a o suta oară, pe etern invitatul la toate televiziunile Becali. Nu Gigi, ci Giovani. Iar acesta, ce să facă şi el, de la înălţimea averii sale realizate din vînzarea sclavagistă de fotbalişti şi a aurei de vedetă media creată de presă, se apucase pur şi simplu să incite la violenţă, la ocolirea legii, ca în Vestul Sălbatic. Pînă la urmă, s-a luat de unul dintre ziarişti (Grigore Cartianu), trimiţîndu-l, nici mai mult, nici mai puţin, să facă un duş, pentru că "miroase". Asta e, marilor bogătani, personaje subbalcanice de circ, a ajuns să le pută tocmai presa care, în imaturitatea ei, s-a făcut cunoscută pe umerii lor, crezînd că numai ea va avea de cîştigat, asigurîndu-le în schimb (troc simbolic) timp de antenă şi o vizibilitate enormă, tribună socială de propagare a imoralităţii. Ceea ce s-a dovedit, iată, fals şi păgubitor. Pînă la urmă, în timpul derulării unui calup de publicitate, "Don Giovani" a dispărut, la jumătatea ariei sale de mahala, din platou, surprins că nu mai este ascultat ca un oracol, că este, pentru o primă dată (sub presiunea ochiului tot mai vigilent al CNA-ului), contrat. Şi uite-aşa am putut vedea un Radu Moraru reflexiv, melancolic, făcîndu-şi aproape mea culpa în numele întregii prese pentru frecventarea asiduă a unor astfel de personaje îndoielnice şi jurîndu-se că nu va mai mediatiza în viaţa lui potentaţi suburbani, care tocmai prin complicitatea presei au ajuns să figureze ca adevăraţi profesori ai naţiunii, poluînd un spirit public şi aşa afectat şi debil ca moralitate. Aceasta în momentul cînd, cu o zi înainte, la jenantul "derby" Steaua-Rapid, galeriile se gratulaseră cu apelativul infamant de "ţigani", iar un aşa-zis jurnalist sportiv de la Europa FM, invitat să "oficieze" în calitate de crainic de stadion, incitase la ură de rasă. A venit momentul, totul o demonstrează, ca presa să-şi facă curat nu numai în propria ogradă, ci şi în propria conştiinţă, să devină mult mai serioasă, mai responsabilă şi mai creativă.

Încolo, "meciul" principal din mass-media românească se joacă, în clipa de faţă, în jurul noţiunii centrale, elementare, dar niciodată sigure, certe, de informaţie, cu canalele ei de "scurgere" şi de producere. Aşa cum remarcase şi preşedintele Băsescu, toată lumea a devenit comentator şi semantician, iar aceşti şamani improvizaţi, de la înălţimea experienţei lor impure într-o realitate ale cărei miasme de cloacă devin tot mai pregnante (şi în care complicitatea fie cu puterea, fie cu mahalagismul, totul pentru "audienţă", a devenit, cum spuneam, lege nescrisă), se lăfăie pe micile ecrane şi s-au transformat, brusc, dacă nu într-o academie, măcar într-un adevărat cenaclu de critici literari, exegeţi, hermeneuţi şi iconologi (calitatea autoproclamată de "analişti" nu li se mai pare de-ajuns): analizează la nesfîrşit imagini şi discută la infinit texte şi mesaje (ştiri, comunicate etc.)

Dacă pînă de curînd, în presa românească (ziare, televiziuni şi radiouri reunite) asistam la bătălii, destul de copilăreşti, de informaţii, acum asistăm la o bătălie pentru informaţie: rămînînd la statutul de zvon, informaţia se constituie şi este produsă pe viu, la vedere, dîndu-şi bucătăria în spectacol. Mai degrabă colaborînd în loc să mai concureze orbeşte, diferitele instanţe media lucrează acum, sub ochii noştri, în echipă, încercînd să fabrice informaţie dar, de fapt, s-o provoace în direct, dacă se poate.

Asupra acestor fenomene deosebit de interesante, care ne propun un spectacol al redefinirii presei, voi reveni.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer