Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mică istorie a înregistrării discografice


Oltea Şerban-Pârâu

03.04.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Scriind pentru această rubrică am avut brusc senzaţia că aşa cum la începutul secolului XX a realiza înregistrări discografice părea pentru unii o chestiune destul de lipsită de simţ practic (câţi oameni aveau gramofoane...), la fel de straniu poate părea pentru marea majoritate a publicului a scrie acum, în România, pentru o revistă de internet. Şi despre ce ? Despre muzică. Această constatare m-a făcut să caut prin cărţi pentru a descoperi câte ceva despre istoria înregistrării discografice.


Fonograful şi gramofonul

În anul 1877, Charles Cross transmite Academiei de ştiinţe descrierea detaliată a unui dispozitiv capabil să înregistreze şi să reproducă fenomenele acustice, paleofonul. În anul următor, Edison realizează şi brevetează un sistem similar, fonograful. Pentru a înregistra, muzicienii cântau orientaţi spre un pavilion care concentra undele sonore spre o membrană, având în centru un stilet. Atunci când membrana vibrează, stiletul crestează o placă de abanos (în scurt timp înlocuită de ceară), învelind un cilindru acţionat de o manivelă (înlocuită ulterior de un motor). Realizând procesul invers, ghidat de urma trasată pe placa de abanos, un ac poate reproduce sunetele, prin intermediul amplificării realizate de un cornet şi mai mare.

În 1888, Berliner fabrică gramofonul. Unda sonoră nu mai este gravată vertical, ci lateral, în spirală, pe un disc plat. Berliner concepe apoi o metodă ce permite reproducerea discului în serie, la un cost destul de mic. Un amestec nou (de pudră, negru de fum, fibră vegetală şi nu numai) înlocuieşte zincul şi celuloidul. Învârtindu-se cu 78 de rotaţii pe minut, la începutul secolului discurile înlocuiesc definitiv cilindrul (a cărui multiplicare este mai dificilă şi mai costisitoare). Odată cu această uşă deschisă către difuzarea în masă industria fonografică este lansată.




Microfonul şi difuzorul

Două invenţii americane, microfonul şi difuzorul deschid era electroacusticii. Ele înlocuiesc cornetul şi permit în afara unei lărgiri considerabile a dinamicii şi a frecvenţelor reproduse şi o înregistrare relativ comodă în afara studiourilor, respectiv în sălile de concert. Astfel, His Master's Voice poate capta în 1926 spectacolul de adio al lui Nellie Melba la Covent Garden. Primele discuri înregistrate în această manieră electronică sunt puse în vânzare în 1925.

Imaginată şi brevetată în 1898, pentru telegraf, de Poulson, înregistrarea magnetică este umbrită la începutul secolului de avântul discului, el însuşi concurat de dezvoltarea radioului în anii '20. Această tehnică cunoaşte o recrudescenţă a interesului în Germania, în jurul anului 1935, când BASF produce benzi magnetice, apoi AEG Telefunken magnetofoane. Noul suport revoluţionează ştiinţele înregistrării: durata şedinţelor de înregistrare creşte considerabil, dar o versiune se poate asculta înainte de a o face pe a doua şi mai ales înaintea montajului final. Prima înregistrare pe bandă BASF/AEG este cea a unui concert dirijat de sir Thomas Beecham în 1936. Deutsche Gramophone generalizează benzile din 1946, His Master's Voice le utilizează punctual începând din 1948, iar RCA din anul următor.


Epoca discului de vinil

În 1948, utilizarea policlorurei de vinil şi apariţia egalizatorului permit cercetătorilor de la Columbia să perfecţioneze discurile cu turaţia de 78 şi să pună la punct LP (Long Playing), care se roteşte cu 33 de turaţii pe minut şi are o durată de 20 de minute. Noul suport şi cel vechi coexistă de-a lungul unui deceniu, timp suficient pentru reînoirea parcului de aparate (Pathe Marconi produce ultimele sale aparate cu turaţia 78, în 1957). În paralel, RCA Victor introduce şi turaţia 45.

Concepută în anii '30 de inginerul englez Blumlein, testată în Satele Unite apoi în Germania (pentru titluri exploatate mult mai târziu), stereofonia implică înregistrarea a două canale, care sunt gravate fiecare pe câte o faţă a şanţului gravat în suprafaţa discului. Charles Munch dirijează în 1954 o versiune la Damnaţiunea lui Faust înregistrată pe noile benzi stereo, mai întâi comercializată mono, apoi publicată în 1958 de RCA ca prima sa apariţie stereo. Şeherazada în versiunea lui Beecham va deschide epoca stereo la EMI, suita simfonică Antar de Rimski-Korsakov, dirijată de Ansermet pe aceea de la DECCA şi Arta fugii cu Walcha pe aceea de la Deutsche Gramophone. Inventarea gravurii universale permite apoi citirea discurilor mono şi stereo cu acelaşi diamant.


Epoca înregistrărilor numerice

Anii '70 asistă la renunţarea la quadrofonie (o extensie a înregistrării stereo la patru canale pentru a ameliora dinamica, umbrită de constrângerile tehnice şi de rivalitatea formatelor incompatibile), în timp ce firma japoneză Denon realizează pe bandă magnetică primele înregistrări numerice muzicale (două cvartete de Mozart în aprilie 1972, aşadar exact în urmă cu mai bine de 30 de ani). Astfel, pe suport nu se mai fixează direct reprezentarea undei sonore (ca în sistemele analogice), ci descrierea ei codificată într-un limbaj binar. Convertorul PCM-F1 de la Sony (inventat în 1981) permite înregistrarea numerică pe un magnetoscop cu casete (DAT), făcând-o accesibilă chiar studiourilor cele mai modeste.

Philips dezvoltă începând din 1978 sistemul Laser Vision. Un semnal video numeric înregistrat pe disc este citit prin reflectarea unei raze laser. Firma olandeză se asociază cu japoneza Sony pentru a pune la punct compact discul audionumeric, al cărui standard internaţional este fixat la 12 cm, pentru maximum 1 oră şi 14 minute de muzică. Comercializat începând din 1983, CD-ul propune atunci o înoire de suport providenţială pentru o industrie destabilizată de căderea bruscă a muzicii disco şi de copiile pe casete (în 1983 se vindeau mai multe casete audio neînregistrate, decât discuri de 33 de turaţii). De atunci, se încearcă înlocuirea normei numerice a CD-ului (16 biţi la 44 khz) cu cea a Digital Versatil Disc Audio (24/96 apoi 24/192). Cu toate acestea, Super Audio Compact Disc conceput de Philips şi Sony este mai apropiat de calităţile muzicale ale înregistrării anlogice. El permite, printre altele, gravarea discului pe ambele părţi (una pentru CD, alta pentru Super Audio CD), aceste noi discuri putând fi citite de întregul parc de aparate CD şi DVD (construite în normă CD), iar noile aparate concepute special pentru Super Audio Compact Disc citesc şi CD-urile tradiţionale. Acest nou suport prezintă astăzi perspectiva tehnologică cea mai promiţătoare, cea care va oferi, poate, o nouă tinereţe pieţei de disc clasic. Pentru că aceasta este la ora actuală puternic pusă în pericol de difuzarea masivă de copii ilegale, de dezinteresul pentru muzica clasică a celor cinci majori care îşi împart mai mult de 90 la sută din piaţa discografică (respectiv Universal Music, Sony Music, Warner Music, Bertelsmann şi EMI), de circuitele de distribuţie neadaptate şi mai ales de scăderea ineluctabilă a cererii pentru un suport care nu se degradează, ci se acumulează în discotecile personale de aproape 20 de ani.


Concluzii personale

Poate că nu are rost să mă gândesc la concluzii, ci la perspective. Dacă pe plan comercial înregistrarea discografică pare a intra într-o epocă a plafonării, putem să sperăm, oare, într-un reviriment al muzicii vii (pentru că muzicienii, cei care fac muzica zilelor noastre, trebuie să trăiască şi ei din ceva) ? Greu de spus, atunci când izolarea între pereţii locuinţei personale devine din ce în ce mai frecventă, iar existenţa internetului o favorizează, ca o prelungire a evoluţiei de mai bine de un secol a discului.
Totuşi, eu continui să sper că dacă dorinţa de a comunica cu semenii noştri nu va muri, atunci şi muzica, fie ea de orice gen, îi va urma traiectoria.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

0

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer