Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Şoseta cântăreţului de blues

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ia uite: Paralela 45! Asta nu trece prin Ploieşti?


Cornel Mihai Ungureanu

04.07.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ne-am întâlnit, în foaierul teatrului, la târgul de carte. O întâlnire la prima vedere întâmplătoare, am glumit şi am zâmbit împreună, plimbându-ne agale prin foaier.
"Ai făcut afirmaţii serioase despre mine, fără să mă cunoşti aproape deloc. Doar îţi imaginezi cum sunt. Şi îţi imaginez ce vrei tu", ziceai.
"Nu îmi imaginez ceva anume, nu mă preocupă detaliile. Pe fond, nu greşesc. Sufletele perechi există şi se recunosc, iar tu ştii asta", am răspuns.
"Şi tu ştii că te poţi înşela".
"Nu ştiu. Convinge-mă!", am zis, zâmbind.
"Nu accepţi să priveşti lucrurile lucid. Cred că îţi place să suferi".
"N-aş spune, deşi e bine să mai şi pierzi, din când în când, ca să-ţi măsori puterile şi cu încercările, să vezi cum reacţionezi atunci când eşti pus în situaţii cel puţin delicate. Pe de altă parte, să nu faci un lucru sau altul pentru că nu vrei să suferi, mi se pare fad. Eschiva poate fi semn de inteligenţă, dar şi de laşitate, nu poţi să faci din ea mod de viaţă. Aş fi ipocrit dacă ţi-aş spune, legat de tine - vezi ce expresie am găsit? - că am aşteptări mici. Ştiu că o altă strategie ar fi mai bună pentru mine, dar cu femeile şi cu criticii literari am simptome de hiperonestitate. De unde şi rezultatele!"
"Ce vrei de la mine?"
" Să îţi răspund: «Nimic»? Aş fi dezamăgit dacă mi-ai spune că tu nu vrei nimic de la mine. Să zic: «Vreau să te îndrăgosteşti de mine»? La ce ne-ar folosi, acum, în poziţile în care ne aflăm, unul faţă de celălalt? Nu-mi fac speranţe false, dar nu-mi cere să îţi dau un răspuns care să nege ceea ce simt! Să nu mă îndrăgostesc de tine, ca să nu sufăr? Asta nu e o soluţie pentru mine, dar poate că rezolvă o problemă de-a ta. N-aş şti să spun care anume".
("Iubirea nu-ţi cere lucruri pe care nu le poţi face. Iubirea e o chestiune cu elasticitate", mi-am amintit gândul părintelui Teofil Părăian, fără să îl spun cu glas tare, temându-mă să nu te sperii de greutatea cuvântului iubire.)

Ne-am aşezat pe treptele scării care ducea spre intrarea în sală. Pe lângă noi treceau mai ales puştani şi puştoaice. Mi-ai arătat o roşcată sexy.
"Ar putea fi la fel de bine ea. Îţi place?"
"Arată bine. Genul ăla de frumuseţe pe care o recunosc ca atare, dar cu care nu intru în rezonanţă. Nu la prima vedere sau, cum ar spune Dan, nu «pe prima sută de metri». Dar chiar dacă mi-ar plăcea, acum s-a dus. N-o voi mai întâlni niciodată".
"Nu poţi şti. Lumea nu-i atât de mare, iar oraşul ăsta e şi mai mic".
"Nu aş mai recunoaşte-o, aşa că nu aş mai întâlni-o niciodată. Nu-ţi spun poveşti, mi s-a întâmplat de mai multe ori. Ţie nu?"
"Poate".

Am tăcut amândoi. La intrarea în foaier i-am zărit pe poetul Nicolae Lande şi prozatorul Andrei Copia. Aşteptau pe cineva sau ceva, discutând aprins.
"Te-ai mutat?", m-ai întrebat.
"Îmi fac bagajele. Am dus o parte din ele, iar sâmbătă voi încheia operaţiunea".
"Şi unde vei sta?"
"Pe strada Brâncuşi. Într-o casă veche. Am o singură cameră, înaltă, cu o fereastră imensă".
"E un loc frumos, cu tei bătrâni pe la porţi".
"La mine la poartă nu sunt tei, dar vecinii au. E aproape de liceul teoretic, o casă cu un elefant din piatră în faţă".
"Vei sta la Casa cu elefant?"
"O ştii?"
"Sigur că da! Când eram mică mă opream cu părinţii mei să privim elefantul. Mai târziu, la şcoală, îl cercetam cu ai mei colegi, printre gard. Erau doi câini negri în curte, când ne vedeau, veneau alergând şi lătrând către poartă, iar noi o rupeam la fugă. M-am întrebat de multe ori cine stă în casa aia".
"Peste câteva zile voi putea să spun că stau şi eu. Te voi invita la seri romantice, atunci când vărul meu, care e pianist, va exersa, în camera vecină".
"Iar eu nu voi veni".
"«Căzui la abatere», vorba unui şofer din redacţie. O dădui la încheietura barelor! Sigur că nu vei veni! «Mă simt bine în fidelitatea mea», îmi spunea cândva Maria. «Dar de unde ştii că nu te-ai simţi şi mai bine în afara ei?», aş fi putut să întreb. M-am abţinut. Cu tine, nu vreau să mă abţin".

"Ce face Maria?"
"Nu ştiu. Uneori mi se pare că se ascunde, că nu poate să comunice cu mine, dar poate îmi place să văd lucrurile într-un fel anume. Nu ocup prim-planul în viaţa ei, asta e sigur. Am rugat-o să-mi traducă în franceză nişte texte mici, pentru site. «Nu sunt pricepută tare. Dar pot să te traduc niţel», mi-a răspuns. "Tradu-l pe Tibi! Do it for me!", am îndemnat-o, în glumă. Cred că oricine ar fi prietenul ei în acest moment, s-ar găsi într-o postură ingrată. Sentimentele ei nu sunt clare şi nu încearcă să le analizeze, ca să le poată limpezi. O vor duce valurile, cum vor vrea ele. Are dorinţe exagerate, deşi n-aş spune că e la fel de pretenţioasă ca o pereche de pantaloni albi. E mult mai rău!", am râs, dar nu mi-ai răspuns nici măcar cu un zâmbet.
"Continuă", asta ai spus.
"Am sunat-o aseară. Ne-am înţeles, ca de la un om cu febră la altul care abia s-a întors de la mare unde a făcut dragoste şi s-a bronzat. Uneori îi pun întrebări la care nu răspunde. Ştii cum e când îţi deschizi sufletul şi primeşti tăceri?"
"Puţin".

"Ia uite: Paralela 45! Asta nu trece prin Ploieşti?", a zis un tânăr domn, îndreptându-se, cu o fetiţă de mână, spre standul editurii omonime.
Ne-am privit şi am izbucnit în râs. (Să râzi împreună cu femeia de care eşti îndrăgostit, e o satisfacţie cu nuanţe de plenitudine!)
"Dacă ar veni în seara asta la tine, ai face dragoste cu ea?"
"Dacă ar veni cine?"
"Maria. Despre ea vorbeam, îţi aminteşti?"
"Da".
"Deci?"
"Ţi-am răspuns".

"De când datează prima atestare documentară a oraşului? Ar trebui să ştiţi!", spunea strident, într-un microfon o profă. Era un concurs pentru elevi de gimnaziu. "Care a fost îndemnul adresat populaţiei pentru reconstrucţia Ateneului? Nu suflaţi! Vă rog să nu mai priviţi în public! Nimeni să nu sufle! Ştie cineva? «Daţi un leu pentru Ateneu!». Ar fi trebuit să ştiţi! Şi pentru câte altele nu se poate folosi acest slogan: «Daţi un leu pentru a construi...»"
"Era şi o chestiune de rimă. Ar fi trebuit să ştiţi!", am zis, dar n-ai râs cu mine.

S-a lăsat linişte, între noi. Eram stânjenit de propria-mi sinceritate, aveam impresia că te îndepărtezi de mine din pricina ei şi nu voiam ca asta să se întâmple, dar nici nu puteam renunţa la ea. Ai fi preferat să mint? Să spun că nu aş vrea să fac dragoste tocmai cu Maria, singura mea nostalgie? Nu aveai nici un drept să îmi ceri aşa ceva, în timp ce te bucurai de absolut toate drepturile să îl iubeşti pe prietenul tău.

Am privit un timp vârful copacilor, prin geamul larg al foaierului. Înăuntru, nu departe, poetul Paul Daian sufla în trompetă, semn că în curând avea să înceapă o lansare de carte. " Dacă nu ar fi existat Claudiu în viaţa ta, ai fi vrut să fii prietena mea?", am întrebat.
"Dacă nu ar fi fost el?"
Ai tăcut câteva secunde. Uitasem că inima mea poate să accelereze.
"Da, ai fi putut fi tu".
M-ai privit deschis şi mă simţeam aşa cum îmi imaginez că se simte un drogat, după ce-şi ia doza. Vanitatea îmi juca festa, parcă mi se injectase bucurie. O dorinţă fără contururi clare, dar plină de speranţă mă invada pe dinăuntru.
"M-am întrebat de câteva ori pe cine ai prefera dintre mine şi Dorin", am plusat. Întrebarea era reală, mă pusesem în competiţie cu tânărul falnic ce îmi era coleg de redacţie.
"Un bărbat ca tine nu ar trebui să îşi pună astfel de întrebări", ai zis.
Am tăcut iar, savuram, pe îndelete, cuvintele tale, aşa că a durat destul de mult liniştea ce plutea de la unul la altul. Nu voiam să o întrerup, era prea plăcută rumoarea pe care o trezise în mine mesajul tău. La un moment dat m-am gândit că ai putea folosi pauza aceea ca pe un pretext ca să pleci, aşa că am vorbit primul.

"M-a emoţionat când mi-ai vorbit despre moartea bunicii tale. Am vrut să-ţi spun, pentru că atunci când mi-ai scris, n-am ştiut să răspund. De obicei nu îmi găsesc cuvintele, în astfel de situaţii, nu pot exprima emoţia pe care o simt vorbind cu un om căruia moartea tocmai i-a răpit pe cineva. După o asemenea pierdere, aveai de ce să fii tristă, dar sunt zile în care arăţi mohorâtă, deşi pare că ai avea motive să fii cel puţin mulţumită. Nu înţeleg cum un om îndrăgostit poate să fie trist! Aş vrea să ştiu care sunt rădăcinile acestei stări, şi să le smulg! Să pun în loc seminţe din care să încolţească altceva. La distanţă suficientă unele de altele, astfel încât aceste dispoziţii noi, să crească viguroase şi să dea rod bun. Aşa m-a învăţat bunica mea, pe vremea când sădeam împreună, în curtea mare a copilăriei mele, orceag, ridichi sau roşii: să nu pun seminţele unele peste altele sau înghesuite".
"Unii oameni sunt mai puţin veseli", ai zis. "Când sunt fericită cu adevărat, îmi vine să plâng. Şi e un plâns trist. În copilăria mea, mama mă întreba de ce sunt tristă şi eu nu ştiam ce să îi răspund".
"Şi eu mă simţeam aşa, uneori, în copilărie. Dar exista o cauză precisă. Dacă aş pune un nume la ceea ce simţeam, ar fi sentimentul de după ce pleacă musafirii. Când rămâneam singur, cu jucăriile împrăştiate peste tot şi trebuia să le strâng, cu dojana bunicii pentru poznele făcute pe parcursul serii, cu lecţiile pe care le aveam de scris, dar mai ales cu acea singurătate care îmi ţiuia în urechi, îmi veneau lacrimi în ochi, fără să pot spune cu un singur cuvânt ce reprezentau ele. Poate că tristeţea mă atrage la tine, o simt familiară".

"Visez case în ruină, deseori, şi cu multe detalii. Îmi face plăcere să umblu dintr-o cameră în alta, aşteptând să văd peste ce mai dau. Cum ar fi o zi în care am fi trişti amândoi? Ce catastrofă!"
"Nu e dracul chiar atât de negru! Bunica mea, şi, mai târziu, tanti Dida, îmi repetau, din când în când, o întâmplare cu un ţigănuş care îi spunea mamei lui, văzând un stâlp de telegraf: «Uite mamă luna-n băţ!». Iar maică-sa răspundea: «Nu e mamă, e buleftrica!». Nimic nu înşeală mai subtil decât aparenţele, dacă nu luăm în calcul femeile!", am glumit, dar nu ştiu dacă în întregime.
"Nu toate femeile înşeală".
"Ştiu".

"Vorbeşti mult despre Dan. Ce mai face?"
"E bine. Am învăţat de la el să fiu mai direct, mai atent cu femeile din jurul meu. E un tip care se exprimă cu uşurinţă, care, după cum singur spune, nu prea se dă în vânt după discuţiile despre vreme. Duce discuţia în zone delicate, chiar şi cu necunoscuţi, le pândeşte reacţiile. E un test, merită să-l treci, vei avea de câştigat. «Cred că îmi doresc o femeie cu suflet bun», i-am zis, încercând să-mi lămuresc mie de ce te prefer pe tine, de ce o prefer pe Maria altor fete mai accesibile. «E bine să-ţi fixezi obiective înalte, chiar imposibile, ceva ceva tot o să realizezi», mi-a răspuns. I-am zis ceva despre gratuita ironie. «Oamenilor le plac lucrurile gratuite, tu faci figură aparte aici, nici măcar ironia gratuită nu-ţi place». Lucruri de genul ăsta".

"Şi Ligia?"
"Ieri a răspuns unui e-mail pe care i l-am trimis acum doi ani, când era în Spania şi descoperise anemone în Barcelona. Îi povestisem despre cele pe care le priveam în timp ce ne plimbam, eu, Iulia şi mama noastră prin grădina botanică. Mama era foarte bolnavă, o scosesem din spital, abia mergea. A murit mai târziu, în octombrie.
Era o dimineaţă frumoasă, când îi scriam Ligiei, dintr-un club cu internet, îmi recâştigasem încrederea în mine, după ce Maria mă părăsise, îmi reamintisem că sunt lucruri pe care ştiu să le fac bine şi simţeam că ies la liman. «Ce ţi-e şi cu oamenii ăştia, cu cuvintele astea, timpul, capetele cu gândurile astea din ele, lumea asta», cam aşa îmi scria ea, cu nostalgie, poate. Mă gândeam că îi pasă, dacă mă întreabă ce mai fac şi dacă mi-a adus cândva ciorbiţă în Cişmigiu. E drept, nu atât de mult cât mă atrăseseră pe mine frumuseţea ei dansând la Sighişoara, în piaţa Boema şi cea cuminte, de mai târziu, când se plimba cu copiii ăia de mânuţă pe străzile pietruite, medievale. Îmi place simplitatea cu care priveşte viaţa, sper să nu-i fie obturată perspectiva asta de grijile maturităţii. «Am pălărie de blugi şi ochelari de soare. Colegii spun că mă deghizez. Firele albe sunt tot mai multe, chiar şi în mustaţă. Am avut şi concediu, cu de toate în el. Mă întreb cât de fericită eşti. Cât de fericită vei fi şi cum va arăta primul tău copil». Cam aşa îi scriu.

"De ce nu te însori cu ea?"
"Tu de ce nu te măriţi cu mine?"
"Sunt prea depresivă pentru tine.
"M-am plâns odată lui Dan de o depresie".
"Şi el ce e a spus?"
"«Din depresii e greu de ieşit, dar cine naiba te-a pus să intri?»"

Atunci au apărut Ana, buna ta prietenă şi băiatul cu care e împreună şi al cărui nume, spre ruşinea mea, nu l-am reţinut. Un moment de neatenţie, al meu, când ai făcut prezentările. Aţi început să vorbiţi despre cărţi şi despre fotografiile de la un stand. În primul moment de linişte, m-am scuzat şi am plecat.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Treptele
din faţa casei
,
o carte semnată
Cornel Mihai Ungureanu
la Editura LiterNet

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Eliza Godot (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Să ai grijă de îngerul tău păzitor! (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Păi, există fidelitate? (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Vino şi tu pe norul meu! (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Hai s-o facem până la capăt şi până la limita de sus a graţiei! (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer