|
Rien, cette écume, vierge vers À ne désigner que la coupe; Telle loin se noie une troupe De sirènes mainte à l'envers. Nous naviguons, ô mes divers Amis, moi déjà sur la poupe Vous l'avant fastueux qui coupe Le flot de foudres et d'hivers ; Une ivresse belle m'engage Sans craindre même son tangage De porter debout ce salut Solitude, récif, étoile À n'importe ce qui valut Le blanc souci de notre toile. |
Nimic, doar spuma, vers neprihănit Ce nu arată decît cupa; Tot astfel se îneacă trupa De sirene întoarsă către infinit. Pe ape sîntem, o, ai mei complici, Eu, încă de pe-acum la pupă Voi, la prora falnică ce surpă Valul de fulgere şi de ierni aici; O tainică beţie mă împinge Căci legănarea teama nu atinge Să-nalţ în vînt această salutare Însingurare, stînci ori astre Spre tot ce dat-a odată ascultare Tumultului cărunt al pînzei noastre. |
_______________
Stéphane Mallarmé (1842-1898), « Salut » - Poem redactat în ianuarie 1893, sub titlul « Toast » şi publicat în numărul din 15 februarie 1893 al revistei La Plume; plasat, apoi, sub un nou titlu, la începutul volumului Poésies, pe care editorul Deman îl va publica în 1899. Notă şi traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc. |