Se proptise cu nasul în saltea şi plângea de disperare că nu mai vine nimeni s-o întoarcă. "Deci, dacă pun o mânuţă aşa... şi pe urmă mă răsucesc... ajung pe burtă. Hiiii.... stau pe burtă. E amuzant. Dar trebuie să ţii capul sus că altfel se termină aerul cam repede. Complicat. Ia să ţip..."
De vreo două săptămâni, cam aşa ne distrăm cu domnişoara Mitzi. Ea se suceşte, ca o zvârulgă. Ajunge pe coate. Stă aşa 10-15 secunde şi apoi oboseşte. La început cădea cu nasul în păturică şi plângea aşa... pe înfundate. De-aia, când era suspect de linişte în casă, dădeam fuga mai iute decât când o auzeam plângând. "Câtă vreme o auzi că ţipă e în regulă, înseamnă că nu s-a sufocat." îmi explica doct colegul. Acum deja are antrenament. Se răsuceşte. Se amuză o vreme, îşi cântă, face câteva mişcări de crawl şi apoi începe să ţipe. Preventiv. "Să vină cineva să mă întoarcă pe spate."
Dacă intri prea repede în cameră şi-o iei din scurt, se sparie şi cade singurică în poziţia iniţială.
"A, deci poţi... şmecherie... prefăcuto!"
O iau în braţe şi se smiorcăie încă trei secunde, apoi râde cu gura până la urechi deşi încă nu i s-au uscat lacrimile în colţul ochilor. Urmează apoi un dialog scurt, ca de la mamă la fiică.
"Măi mamă, ce ai de gând? Unde pornisei?"
"Abubuuu"
"A-haaa. Şi pe urmă?"
"I!"
"Nu mai spune.... Şi ce culoare era?"
"Eeeeee"
M-am lămurit. O pun la loc în pătuţ. Pe o eşarfă i-am atârnat toate jucărelele care zornăie, fâşâie, clinchetesc. O vreme i-a plăcut să le şuteze. Pe urmă a descoperit că e mai plăcut să te apuci de eşarfa aia sau s-o împingi cu picioruţele. Aşa se face că privită de sus, fiică-mea pare că merge pe sârmă, înainte să fi învăţat să păşească.
"Să vezi tu că imediat o ia din loc..."
Mi-e groază şi abia aştept. Adică abia aştept s-o văd că merge. Mi-e groază că va începe să-şi julească genunchii. Sau că va cădea drept în cap, evident. Mă priveşte câteodată aşa, cu o mocuţă foarte preocupată. Se trage de păr. Face podul. A început să-şi scoată şosetele. Bagă în gură tot ce apucă: pungi, şerveţele, prosoape, mâinile altora, jucării... Îmi dă peste mâna în care ţin linguriţa. Mi-a pictat peretele cu morcovi pasaţi şi mere. Toate hăinuţele ei au de-acum pete portocalii. În fiecare zi avem minim 2 războaie: la 10 cu mărul, la 14 cu supa. Cât despre suc de portocale, "pe acela să îl bei tu şi cu familia ta, tanti, că mie mi se pare acru. Deci, pfffffffff"... Cum se chema detergentul ăla care scotea 99 de pete?
S-a întors Gabica, spre uşurarea întregii familii Vuţescu-Demirgian. Acum copila e plimbată şi dimineaţa şi la prânz şi seara. Mănâncă la ore fixe şi în fiecare zi chestii proaspete ("Eu nu-s de acord cu congelatele-decongelatele/merele la borcan şi piureurile conservate... ce ştiu eu ce bagă ăia în borcănele" Amin!) Mami poate să-şi vadă de lecţiile ei. Tati poate să-şi vadă de-ale lui. Mitz nu mai e în pericol să fie călcat în picioare. Şi-n plus, Gabica se va lăsa în curând de fumat. De ce? Fiindcă pe ea încă o fraiereşte Irina. Să presupunem că la ora 14.30 Irina a terminat de mâncat, e proaspăt schimbată şi după ce a fost purtată în braţe şi bătută pe spate cu blândeţe, e pusă cu grijă în pătuţul ei. Gabica se aşează pe scaun să fumeze o ţigară. O aprinde, trage un fum, din camera Irinei se aud gângureli dulci... Gabica se relaxează. ... "bububu pppp bbbb eeeee i pppp" Buuuuun. Mai trage un fum. Şi brusc, din dulcile consoane, Irina dă în răcnete de alarmă. Gabica lasă ţigara în scrumieră şi merge să întoarcă fata. O întoarce, copila zâmbeşte, gângureşte, bagă o mână în gură şi dă din picioare. Gabica se întoarce la bucătărie, ia ţigara în mână, dă să tragă un fum... din camera fetei se aud urlete. Gabica lasă ţigara în scrumieră şi merge să întoarcă fata. Şi scena se repetă până când Gabica uită de ţigară ia fata din pătuţul ei, o pune pe patul mare şi stă fascinată să o privească pe Irina înotând pe uscat. Pe urmă se ia cu altele şi uite-aşa... se lasă Gabica de fumat.
V-aş mai povesti dar e aproape ora 10 şi trebuie să mă pregătesc pentru războiul cu mărul.
Înainte să plec, discuţie cu pediatra:
"Şi, cum îi spuneţi?"
"Păi ... Miţa. Miţi... Irina... Iri... Câteodată iese Mira, Miri..."
"Miţa? de la ce?"
"Păi pe motan îl cheamă Mitz.... Şi cum şi ea e tot un soi de pisică... de aici Miţa"
"Ha, ha.... mai am o mămică a cărei fetiţă nu răspunde decât la apelativul Madam...."
Clubul prietenilor
Săptămâna trecută Adrian şi Ingrid din Alba Iulia au aflat că vor fi trei. Părinţii lor au plâns de bucurie. Săptămâna asta Ingrid caută un doctor bun, care să-i urmărească sarcina...
Vineri noaptea spre sâmbătă, fiica Mădălinei se foia în pat.
"Mami, ţie ţi-e sete. Să-ţi aducă mama un pahar cu apă?"
"Da", zice copila fără să deschidă ochii.
Mădălina se execută. Aduce o cană maaare cu apă, pe care fata o dă peste cap.
"Ai văzut, măi, mami, cum am ştiut eu că ţi-e sete"
"Măi, mami, tot ce trebuie să ştii tu..". zice copila, ca prin vis..." e că tu eşti sufletul meu."
Şi-atât.