28.03.2003
Quadriga lui


Dacă conştiinţa artistică a unui alt mare, neîntrecut bijutier al cuvântului schimbase sapa în condei, atunci odată cu Nichita Stănescu condeiul se preschimbă în rază mai subţire şi mai pură decât un deget de copil care arată luna - aşa cum apărea fulgerul neantului în "Basorelief cu eroi".
Şi dacă lancea albastră a privirii i s-a înfipt într-un copac schimbător, dacă arcul braţului s-a frânt fără să mai atingă cuvântul, Nichita rămâne neschimbat acela care a vânat cu noi leii melancoliei şi ai îndoielii, ai strigătului şi ai iubirii. Am petrecut cu el în timpul vieţii lui care s-a întâmplat să rămână doar timp al vieţii noastre. Un bulgăre de răsfăţ, o rafală de viaţă trasă cu sete în aer, cheltuită rapid - amintirea lui sfâşie verdele acestui neînceput de primăvară.

*


Fiecare cuvânt al său, chiar aruncat cu nepăsare în obrazul alb al hârtiei, fiecare sfărâmătură de vers şi orice aşchie de gând poartă semnul unei colosale tensiuni existenţiale, sunt aidoma ciobului colorat de amforă - restul acela de perfecţiune din care poţi reconstitui cruzimea asediului.
El a sărutat călcâiul vulnerabil al Cuvântului şi acesta a început să şchioapete strivindu-i sărutul şi iscând o învolburare de sensuri nemaiîntâlnită până atunci.

*


Iubirea nu-l mai muşcă azi de faţă, quadriga lui Eminescu nu mai şuieră pe câmpia secundelor sale. Nimic nu i se mai opune în dureroasa lui absenţă de la masa tăcerii pe care el a aşternut-o la plecare aici unde în vechime zeii n-au trecut decât călări şi unde Opera lui ne este temelia pe care ne pricepem să construim.

0 comentarii

Publicitate

Sus