Omul orchestră e poetul din mine!
Nu văd peretele roz al Silviei Plath... nici
rădăcinile noastre arse din aerul lui Celan, sau poate tulpinile
... sau poate manuscrisele de la Marea Moartă
scrise cu sânge...
omul orchestră cântă la orice instrument
Imită perfect toate sunetele, reacţionează toate e-mailurile spre infinit
sau acceptă curbura spaţiului lui Mahler...
sau Andantele lui Bruch...
Dar acordurile sfinte sunt în mine, le revăd în nepoţi!
Doar sunetul ambulanţelor îmi reaminteşte de pandemia fără de sfârşit,
oare care va fi preţul final pentru omenire? Doar Paganini ar fi ştiut răspunsul... el a cântat pe o coardă... sol sol sol!
(în perioada 1 aprilie 2021 - 1 iulie 2021, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Isus din copilărie, Vasile VoiculescuLaudă pietrei, François Cheng, traducere de Ioana IeronimSă uităm înseamnă să nu mai scriem, Ioan T. MorarAutoportret, Linda Pastan, traducere de Ioana IeronimBocca di leone, Marin SorescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate