Revin în anii patruzeci după moartea lui bunicu'. Pavel le vizita des, le ajuta, se purta ca un logodnic bun, dar lunile treceau şi nu vorbea de nuntă nimic. Într-o zi, mama ia taurul de coarne şi îi zice, Pavele, m-ai făcut de râs, o să ne despărţim, dar să ştii că toată viaţa am să te cicălesc. Nu ştiu ce presupunea mama că înseamnă cuvântul, dar tata a dedus că o să-i facă farmece, grecoaicele fiind renumite pentru magia lor. S-a speriat şi a zis, hai, ne căsătorim. Aş putea să spun că mariajul lor a fost rezultatul unui accident de comunicare lingvistică. Dacă cei doi ştiau mai bine româneşte poate că nu s-ar fi luat niciodată, iar eu şi cu Ina nu ne-am fi născut. Pentru că şi aici e o chestie, când aud pe câte unii zicând că părinţii nu i-au întrebat când i-au făcut, simt că mi se taie sângele. Ăştia vorbesc ca şi când viaţa pe care le-au dat-o părinţii n-ar fi cel mai însemnat dar pe care l-au primit.
Şi a început familia să se organizeze pentru nuntă. Unchii mamei au preluat greul şi mai ales Trasibul care era mai înlesnit. Mi se pare că a trimis ceva bani şi fratele Nicolae care ajunsese scriitor la Atena şi a sfârşit prin a fi academician. De la el a aflat mama că în Santorini strămoşii lor aveau în proprietate o cetate. S-a implicat cât a putut şi sora lor, Maria, care nu se scălda în bani, cea despre care a fost vorba când am povestit despre făcutul bagajelor, cea cu rama, cu icoana şi cu sângele de pe batistă. Era mititică, avea ochi vioi de şoricel, din trei vorbe, patru erau un proverb sau o poveste şi numai când dormea tăcea. Obişnuia să spună că omul îşi hotărăşte soarta în funcţie de ce îşi doreşte. Când era tânără avea cică două prietene care visau să aibă blănuri, case frumoase şi bijuterii. Ea îşi dorea să joace table. Aşa încât cele două s-au căsătorit cu nişte armatori bogaţi şi au avut tot ce şi-au dorit, iar ea a luat un ins care ţinea o cafenea şi a spălat ceşti de cafea toată viaţa, dar a jucat şi table pe săturate.
M-am grăbit să ajung la nunta mamei şi am omis să-l căsătoresc pe bunicul de-a doua oară, căsătorie care a avut, aşa cum se va vedea, un rol important. Asupra felului în care s-au luat mama cu tata până la urmă o să revin. N-am nici un motiv să mă grăbesc.
Şi a început familia să se organizeze pentru nuntă. Unchii mamei au preluat greul şi mai ales Trasibul care era mai înlesnit. Mi se pare că a trimis ceva bani şi fratele Nicolae care ajunsese scriitor la Atena şi a sfârşit prin a fi academician. De la el a aflat mama că în Santorini strămoşii lor aveau în proprietate o cetate. S-a implicat cât a putut şi sora lor, Maria, care nu se scălda în bani, cea despre care a fost vorba când am povestit despre făcutul bagajelor, cea cu rama, cu icoana şi cu sângele de pe batistă. Era mititică, avea ochi vioi de şoricel, din trei vorbe, patru erau un proverb sau o poveste şi numai când dormea tăcea. Obişnuia să spună că omul îşi hotărăşte soarta în funcţie de ce îşi doreşte. Când era tânără avea cică două prietene care visau să aibă blănuri, case frumoase şi bijuterii. Ea îşi dorea să joace table. Aşa încât cele două s-au căsătorit cu nişte armatori bogaţi şi au avut tot ce şi-au dorit, iar ea a luat un ins care ţinea o cafenea şi a spălat ceşti de cafea toată viaţa, dar a jucat şi table pe săturate.
M-am grăbit să ajung la nunta mamei şi am omis să-l căsătoresc pe bunicul de-a doua oară, căsătorie care a avut, aşa cum se va vedea, un rol important. Asupra felului în care s-au luat mama cu tata până la urmă o să revin. N-am nici un motiv să mă grăbesc.