Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Radioul public, corabia atent găurită


Bogdan Ghiu

14.08.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Săptămîna trecută s-au reluat, printr-o ediţie copiată la indigo, ca problematică, după precedentele, dezbaterile publice organizate de Parlament pe marginea proiectului de modificare a legii de organizare a Televiziunii (TVR) şi Radioului (SRR) publice. Cu o singură idee nouă şi interesantă: aceea a secretarului de stat (din Ministerul Culturii şi Cultelor) Ioan Onisei ca taxa pentru serviciul public de radio şi televiziune să se colecteze pe alte criterii şi, mai ales, cu alte mijloace decît pînă acum, şi anume chiar ca o taxă automat prelevabilă, fără posibilitate de derobare sau de sustragere, din veniturile populaţiei, dar proporţional cu acestea. O nouă taxă...

Tot săptămîna trecută, noul consiliu de administraţie al SRR (Radiodifuziunea Română) a dat publicităţii, pe site-ul instituţiei, situaţia financiară a Radioului la 30 iunie 2005. Noul consiliu de administraţie şi-a intrat în atribuţiuni la 27 iunie 2005, şi de atunci s-a întâlnit deja, dacă nu mă înşel, de şase ori, încercând, în măsura atribuţiunilor care-i revin, să scoată apa cu găletuşa din barca atent, „inginereşte” găurită a mamutului din strada Berthelot. Managementul (dacă fabricarea şi programarea de catastrofe poate fi calificată astfel) al acestui Ostap Bender numit Dragoş Şeuleanu şi al echipei (mai potrivit ar fi să se spună: al clicii) sale „manageriale” a fost unul interesat, calculat, dirijat, voit iresponsabil şi distructiv. Drepturile salariale pe luna august, de pildă, au fost plătite prin deschiderea unei linii de creditare la care eu, unul, ca membru în acest consiliu de administrare a avariei, care ar trebui să decreteze starea de necesitate în Radio, m-am opus.

Dincolo de mult acuzata (şi păgubitor, pentru o adevărată viziune asupra situaţiei) politizare a instituţiei, managementul Radioului public a fost, în ultimii ani, unul (cel puţin) dublu clientelar şi îndrăznesc să spun chiar comunizant: prin proiecte delirante, neacoperite din aproape nici un punct de vedere, precum informatizarea instituţiei, prin deplasările paranoice „de protocol şi imagine”, dar mai ales, şi mai structural, deloc accidental, prin drepturile de autor abil dirijate, cumulate constant faraonic de anumiţi indivizi – adevăraţi baroni – şi de anumite grupuri – adevărate clanuri – şi prin clientelizarea angajaţilor pe bază de populism sindical-salarial, în direcţia unei încărcări cu muncă tot mai mici şi mai inegal distribuite şi a unor drepturi (sporuri) din ce în ce mai exorbitante. SRR a fost condus şi structurat, cu efecte de lungă durată, ca o feudă, ca un sistem de feude pe banii publici, fără preocuparea atragerii altor surse de finanţare. Este o instituţie care acum a ajuns la fundul sacului şi care, în plus, vede şi că acesta e găurit, că orice ai mai încerca să pui în el, tot pe apa sîmbetei e sortit să se ducă. La Radio, banul public a fost cheltuit cu implicaţii penale. Voi reveni.

Revenind însă, acum, la proiectele de modificare a legii de organizare a Televiziunii şi Radioului publice, acestea sînt bîntuite, obsedate de chestiunea (de)politizării, dar nu discută aproape deloc caracterul public, ce înseamnă public în cazul unei astfel de instituţii.

În cazul TVR, de pildă, o proastă gestionare, cheltuire a banului public o constituie şi achiziţionarea unor filme, seriale, evenimente care sînt însă, apoi, prost, ineficient, neprofesionist vîndute (aproape niciodată), programate şi promovate, fiind aruncate în undă la întîmplare, să fie, tot ca pe o apă infinită a sîmbetei. Ce spuneţi de asta, domnilor parlamentari şi alţi reprezentanţi ai societăţii brusc foarte interesaţi de media publice, dar într-un sens extrem de îngust, de îngustat? Open your mind & think about!

Ţin, totuşi, în cazul TVR, să remarc excelenta transmisie – ca lumini, amplasare a camerelor, „tăiere” regizorală din car, utilizare potrivită, adecvată a resurselor specifice (macaraua, de pildă) – a festivalului Callatis, foarte aproape de realizările occidentale în domeniu. Bravo! Pe genericul final al programului am întâlnit numele regizorului de film Cornel Diaconu. Cu adevăraţi profesionişti, nu cu baroni-edecuri trebuie să se lucreze!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer