Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sanda şi Emil: seralul şi seraiul


Bogdan Ghiu

28.08.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Permutări şi combinaţii de cîte n elemente, în număr necunoscut, dar obligatoriu finit (de castă: să nu zăpăcim lumea!): televiziunile, dar şi, în general, viaţa publică (modelul suprem: politicienii – meseria maximă, adică gradul zero al profesiunii: politica, adaptabilă la orice şi neputînd lipsi din nimic, adevărat lubrifiant universal), îşi amestecă neîncetat, controlat, cărţile, ţintind nu atît chinta regală, cît, tocmai, imprimarea senzaţiei că are mereu aşi în mînecă, că deţine trucul miraculos, cînd de fapt bate şi rebate la nesfîrşit aceleaşi dame şi aceiaşi valeţi, aceiaşi şeptari şi aceiaşi nouari veşnic imberbi şi, mai rar, aceiaşi popi cu aceleaşi bărbi tocite. Legea acestui spectacol de carusel e lovitura de triş.

Şi atunci, reciclează, spălîndu-şi (ca pe nişte bani negri) figurile prin plasări în noi situaţii şi prin introducerea lor în combinaţii neaşteptate şi, foarte repede, exhaustive: personal mic, emisie continuă. Publicul trebuie distrat şi prin astfel de surprize atent măsurate: revenirea spoită a identicilor. Căci important, decisiv aici este tocmai Identicul, adică impresia de continuitate divers agrementată, care pentru public se poate traduce, însă, şi printr-o senzaţie de claustrare mediatică, într-un sindrom de prizonierat.

La Realitatea TV, mă destind şi distrez, în final de prime-time, mai nou (peste vară), cu combinaţia Sanda Nicola-Emil Hurezeanu. Tanţa şi Costel ai verii 2005. Nu lipseşte decât Băieşu. Dar lucrurile merg, curg de la sine.

Ea, inamovibil-movibilă, e promovată de canal în cît mai multe poziţii, e bună la toate şi nu se dă înapoi de la nimic, nimic nu i se pare prea greu, nu se simte nicicînd depăşită de ceva, victimă fericită a mitologiei „provocării profesionale” nestăvilite: mai ales ca reporter de lux, inimos şi voluntarist. Vorbeşte din toată fiinţa, comunică (pe ton depresiv) cu toată făptura. Se exprimă din suflet (mai puţin din cap), imprimînd mai cu seamă accente tînguitoare: e o faţă, o mască media simţitoare care vrea, mai ales, să pună pe gînduri făcînd să vibreze. Şi atunci, răsună. Lumina se propagă cel mai bine prin vid.

El, la bază, odinioară, poet (unul dintre pionierii ardeleni ai generaţiei 80), e cel mai cult şi mai educat analist politic pe care-l avem. Şi cel mai expresiv, în registru urban, civilizat. Un domn bine. O partidă.

În noua lor întîlnire de început de noapte, făcîndu-ne să adormim visînd mulţumiţi, ea se uită la el amuzat-admirativ, permisiv, îngăduitor, contemplativ. Adică exact aşa cum trebuie să se uite domnişoarele din cea mai recentă generaţie la domnii din cele ceva mai vechi. Continuă să suspine, dar doar în sine şi prin expresia aplecată a feţei. Se străduieşte să gîndească pe viu, să-i facă impresie bună lui dom’ profesor. Dar stă ea la catedră, inversînd rolurile: e doamna învăţătoare, pururi tînără în fantasmele oricărui fost elev Dima (aşa cum sînt toţi bărbaţii şcoliţi).

Îmbujorat, simţindu-se vădit confortabil, discret incitat, el îşi dă – măsurat, tot civilizat – drumul: la discurs, la curea, la cravată (e un domn impecabil, pe care se vede de la o poştă că stofa costumului n-a nimerit cu o secundă în urmă, din obligaţie). Vorbele îi zboară şi mai avîntat, în volute şi mai măiestrite ca de obicei. Face glume. Devine şi mai cuceritor.

Sanda şi Emil se simt bine, seara, împreună. Gînditorii canalului au reuşit/nimerit o structură, o situaţie social-dramatică cu mare potenţial reverberant: generaţia 80 (să zicem) şi tineretul, sau cum poate deveni armonioasă şi productivă relaţia dintre un intelectual fin, matur, versat şi o fată ambiţioasă, pusă pe făcut carieră ca unică variantă în lipsa de alternativă a zilelor noastre.

Cu Sanda şi Emil, participăm la cursurile scurte, dar intense, de jurnalism la seral, unde toată lumea se simte bine cu toată lumea şi fiecare are ceva de cîştigat de pe urma celuilalt. Ca într-un serai.

Seralul-serai ca formă de colaborare intergeneraţională în direct. Sau bărbaţii de cincizeci de ani şi fetele de douăzeci-şi făcînd schimb total de experienţă: primii trebuie incitaţi să-şi dăruiască plusvaloarea de cunoştinţe celor din urmă care, mînate de năpasta carierei, dame dirijate de popi dar sătule de atîţia valeţi, nu le pot acumula decît live, la locul de muncă.

Plăcut!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer