Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Când Arhimede se întâlneşte cu Pilat


Radu-Ilarion Munteanu

21.09.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Karel Čapek
Cartea apocrifelor
Editura Humanitas, 2004

Traducere din cehă de Radu Albala, Ihor Lemnij,
Alexandra Toader, Iulia Soare



Citiţi un fragment din această carte.

*****

Intro


Karel Čapek (9 ianuarie 1890-25 decembrie 1938) este unul dintre cele mai populare nume ale literaturii cehe. A scris schiţe, roman, piese de teatru, eseuri. Studiază la Brno, Paris, Berlin, Praga, în 1915 obţine la Praga doctoratul în filozofie cu o teză despre pragmatism, apoi devine gazetar şi se remarcă prin reportaje ilustrate de el însuşi cu desene spirituale, între 1921 şi 1923 este şi regizor la teatrul municipal din Praga-Vinohrady. Primele volume de povestiri le semnează împreună cu fratele său Josef, scriitor, pictor şi filozof. Karel Čapek a fost interesat si de genuri periferice, faţă de care marii creatori au adesea prejudecăţi: literatură de anticipaţie, cântece de bâlci, romane “pentru cameriste”, roman poliţist, scenariu de film. Autorul său preferat, de a cărui influenţă nu e străin, a fost Chesterton, iar prietenul său privilegiat a fost T.G. Masaryk cu care realizează o provocatoare carte de convorbiri (1928-1935). În povestirile din Cartea apocrifelor, scrise între 1920 si 1937, dar extrem de actuale, Capek este “mai el însuşi” decât oriunde, căci combină satira cu subtextul umanist, pastişa cu originalitatea, râsul şi verva cu disperarea.

Scrieri principale:
 Teatru: R.U.R. (1920), Reţeta Makropolus (1922), Boala albă (1937), Mama (1938).
 Romane: Fabrica de absolut (1922), Krakatit (1924), trilogia Hordubal (1933), Meteorul (1934) şi O viaţă obişnuită (1934), Război cu salamandrele (1936).
 Povestiri: Povestiri dintr-un buzunar (1929), Povestiri din celălalt buzunar (1929).


*****

Când Arhimede se întâlneşte cu Pilat


Prima ediţie originală a Cărţii apocrifelor datează din 1945, fiind deci postumă. Povestirile care o compun poartă date între 1920 (Agathon sau despre înţelepciune, Crezul lui Pilat) şi 1938, anul morţii premature a scriitorului (Moartea lui Arhimede, care poate fi interpretată şi ca premonitorie, Čapek fiind socotit de poliţia politică nazistă, după München, inamicul public numărul doi în Cehoslovacia). Vor fi fost publicate în presa vremii. Anul acestei prime ediţii nu-i lipsit de semnificaţie, regimul stalinist nu era încă instalat. Dar va manifesta reticenţă faţă de valorificarea scriitorului în perioada sa dură

Prima versiune românească aparţine editurii Univers, din 1973, aceasta preluînd textul celei de-a doua ediţii cehe, din 1964, an nici el anonim, aburul de liberalizare în spaţiul colonial sovietic nereducându-se la eliberarea deţinuţilor politici din România, la presiunea lui U. Thant, atunci secretar general ONU. În sfârşit, ediţia actuală, a doua în limba română, oferită publicului de editura Humanitas, păstrează aceiaşi traducători, deci probabil acelaşi text cu ediţia din 1973.

Era necesară adunarea unor texte risipite timp de 18 ani, ultimii din scurta şi problematica viaţă a incomodului prieten al lui Tomas Masaryk? Fără cea mai mică îndoială. Căci dincolo de diferenţele de abordare, miniaturile au comună o luciditate amăruie şi un spirit iconoclast. Lista clişeelor şi poncifelor demolate, recitite à travers, dacă nu în răspăr, nu omite mai nimic. O viziune născută din provocarea pe care rinocerita născândă în înşelătorul interludiu dintre războaie, dar care are simultan abilitatea şi intuiţia de a se menţine în planul parabolei, echivalând implicit ambele regimuri totalitare dar extinzându-şi semnificaţia morală dincolo de acestea. Linie de forţă comună romanelor de ficţiune, mai mult sau mai puţin SF, a căror dimensiune metaforică este pregnantă şi chiar unor piese de teatru (parabola-fabulă Din viaţa insectelor, dar mai ales R.U.R., şi Boala albă).

Mijlocul utilizat cu precădere în micro-prozele Cărţii apocrifelor este humorul, dar un humor meditativ, grav, adânc, vitriolant, înţelept şi nu în ultimul rând iubitor de oameni. Rând pe rând sunt întoarse pe dos tablouri tradiţionale, don Juan e impotent, dar simultan psihologul care-l înţelege, demască şi absolvă e un iezuit, Julieta s-a măritat cu Paris şi a avut opt copii “ca nişte icoane”, căci, nu-i aşa, “o dragoste mare, signore, e atunci când doi oameni reuşesc să se suporte unul pe altul toată viaţa”, Iisus o fi avut şi unele idei bune, dar “din punct de vedere tactic nu se putea să nu piardă”, Arhimede se întâlneşte cu Pilat în concluziile sceptice (“forţa încătuşează”, “e zadarnic să stăpâneşti”), Împăratul Napoleon, rămas copil în adâncimea conştiinţei, ar fi primul care să râdă dacă supuşii de rang i-ar face cu ochiul, căci totul nu-i decât un joc, iar fratele Francisc, venind de la Assisi, dă o replică târzie osânditorilor poliantinomici ai lui Prometeu: “Fratele foc e o creaţie a Domnului pentru omul sărman”.

Ediţia Humanitas face parte din colecţia Cartea de pe noptieră. Li s-ar potrivi, oare, inteligentelor şi explozivelor contes philosophiques titlul generic minulescian, Cetiţi-le noaptea? Da şi nu. Le poţi citi şi în tramvai, efectul e acelaşi. Iar hazul e că acest efect s-ar putea exprima printr-una din mostrele limbajului de lemn antedecembrist, folosită nu odată ca judo intelectual: “Să gândim cu capetele noastre”. Morala adâncă a fabulei ar putea fi că măsura diferenţei dintre viu şi mort e spiritul critic.

Am spus cumva contes philosophiques? Păi Karel Čapek e alăturat pe un plan lui Orwell şi Huxley, pe altul lui Bradbury ori Rushdie, prietenia cu Masaryk e considerată a fi sursă de inspiraţie pentru Havel, dar n-am întâlnit filiaţii voltairiene sau în general luministe. Totuşi dincolo de tehnica lecturii à rebours există un strat, un sediment, dacă nu un fluid circulând prin vase comunicante între Cartea apocrifelor şi Scrisorile persane.

Fragmentul pe care editura Humanitas ni l-a pus la dispoziţie pentru prezentare cuprinde primele trei titluri. Stilul şi maniera expresivă a volumului sunt limpede ilustrate, dar nu aici e plasat climaxul lecturii. Credem că, dincolo de relativul automatism al procedeului de selecţie, este bine aşa, căci vizitatorului liternautic îi este trezită curiozitatea şi interesul pentru carte ca întreg. În rândurile de mai sus am încercat să argumentăm judiciozitatea acestui interes.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer