Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  inter_zise

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Povestea unui om de afaceri


Anda Cadariu

11.10.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am studiat odată un om de afaceri. Avea atît de mult succes, încît era în pragul colapsului. Nu mai avea timp de nimic. El pur şi simplu funcţiona. Se trezea dimineaţa. Se spăla pe dinţi. Făcea duş. Apoi începea să sune telefonul. Toată ziua şi-o petrecea în videoconferinţe, învîrtind hîrţoage, urlînd la secretare de plastic şi întîlnindu-se cu oameni de plastic îmbrăcaţi în costume de plastic, care, la rîndul lor, nu făceau altceva decît să funcţioneze. Cu alte cuvinte, nişte funcţionari. Viaţa acestui om de afaceri avea gustul de sparkling metal pe care-l au banii. De fapt, nu mai avea viaţă. Avea, în schimb, bani.

Să-i spunem... Victor. Cînd Victor (34 de ani, necăsătorit, fără copii) a ajuns în pragul colapsului, l-a lovit insomnia. Ce să facă, ce să facă. Medicamente, ceaiuri, filme pe DVD. Nimic nu funcţiona. De citit nu avea decît tratate de management, pe care nu le putea parcurge – îl enervau mai rău decît sumele pe care le administra în Excel. Fără să-şi dea seama, aluneca încet-încet spre sinuciderea cu somnifere, al cărei motiv nu era altul decît imensul succes de care se bucura.

Dar. Nevoit să plece într-un business tour prin ţară, s-a întîlnit întîmplător, într-o dimineaţă obscenă, cu una din cameristele angajate în hotelul care-l cazase în noaptea respectivă. După ce-l salută cu o mişcare graţioasă a capului, fata continuă să aspire pe coridor. Citea între timp Harry Potter şi camera secretelor – un volum cartonat, pe care-l ţinea cu greutate în mîna stîngă, în timp ce cu dreapta mişca haotic ţeava aspiratorului. Era o persoană tînără, teribil de atrăgătoare şi, în mod evident, dusă (one-way ticket) cu pluta. Avea o expresie de parcă tot ce şi-ar fi dorit vreodată putea fi găsit între coperţile tari ale acelei cărţi de succes pentru copii, pe care nu se îndura s-o lase pe noptieră nici în timpul lucrului. Radia de fericire şi de bună dispoziţie.

Victor s-a holbat la ea pe deasupra cearcănelor mov-bombon, fiind răsplătit cu un zîmbet condescendent şi extrem de grăitor: "Tu oricum n-ai înţelege". Atunci ceva s-a scurtcircuitat în creierul lui, şi, după micul dejun, limuzina firmei parca în faţa unei librării.

Să facem un efort de imaginaţie. Victor e un parvenit. Un Dinu Păturică. Snob, lipsit de alte calităţi interioare în afară de ambiţ. Urmărind succesul şi nimic altceva. Asta era viaţa lui. Îi plăcuse, pînă acum o săptămînă. Îi plăcuse atît de mult, încît pe desktopul noului său powerbook se odihnea un wallpaper negru pe care scrisese cu roşu un tetralog – principii după care se ghida în existenţa lui afaceristică. Iată regulile de la care îşi propunea să nu se abată niciodată:

1. Cel mai important lucru din lume este să fii atrăgător şi să fii întotdeauna deasupra.
2. Nu te amesteci cu potăile. Eşti de rasă, te asociezi cu cei de rasă.
3. Oamenii, ca şi animalele, simt frica. Omul de afaceri trebuie să fie asemeni unui dresor de lei. Acesta este preţul succesului său.
4. Lumea este făcută din călăi şi victime. E bine să-ţi placă să ucizi.

În mod normal, Victor ar fi trecut pe lîngă cameristă ştergîndu-şi colţul gurii cu o batistă Armani şi lăsînd în urmă un damf de Calvin Klein, fără să-i arate că a observat-o măcar, dar nutrind gînduri murdare. S-ar fi îndreptat nerăbdător, asemeni tuturor animalelor de pradă, spre colegii lui din mediul business, adunaţi la micul dejun în faţa farfuriilor cu caviar, pregătit de atac şi de apărare, pentru a continua eternul joc al învingătorilor şi învinşilor.

Revenind: să facem un efort de imaginaţie. Un astfel de om îşi parchează limuzina în faţa unei librării. (Nu pentru că acasă n-ar avea cărţi. Are trei biblioteci pline cu volume legate în piele, comandate special pentru a estetiza încăperile vilei sale. Dar, între aceste coperţi, foile sînt încă netăiate.) În timp ce şoferul aşteaptă respectuos, el, cu parpalacul negru şi cu fularul alb atîrnate la modul ostentativ-elegant pe braţul drept, intră. Îşi aranjează ochelarii de soare pe nasul acvilin şi se duce direct la raftul cu literatură pentru copii. Ia un bacs de cărţi, la întîmplare, apoi aleargă vinovat la casieră, îi plasează un şomoiog de bancnote în mînă, şi, printre şiroaie de transpiraţie şi gîfîieli, se justifică: "M-a omorît ăla micu'. Nu vrea alte cadouri. Numai cărţi, numai cărţi. Da, mulţumesc, la revedere." Şi-o ia la fugă literalmente, sub privirile uimite ale casierei, căreia îi dăduse de trei ori suma necesară.

Business tour-ul continuă. Victor e din ce în ce mai absent. Întîrzie la conferinţe, cînd catadicseşte să apară e neras şi cu gulerul cămăşii necălcat, dar – surpriză! - fără cearcăne. Are o privire pierdută şi e cu garda jos tot timpul. O ia peste cap, nu mai face faţă la înţepăturile colegilor de breaslă, e prietenos pînă şi cu femeile de serviciu, le zîmbeşte chelnerilor, se joacă pe stradă cu cîinii oamenilor. Sistemul e îngrijorat: mecanismul pe nume Victor nu mai funcţionează. Sau, cel puţin, nu aşa cum trebuie. Colegii decretează: "Te-ai îndrăgostit". Iar el nu comentează, îi lasă să creadă ce vor. Nimic nu-l mai atinge. Cum prinde o nişă în programul încărcat al turneului se strecoară în camera de hotel şi scoate de sub pat cărţile. Citeşte şi adoarme fericit, ca un adevărat om de afaceri care a scăpat de insomnie. Îi place şi faptul că întreprinde o activitate clandestină cum n-a mai avut nimeni din mediul lui pînă acum. Are un viciu complet diferit de cele ale colegilor. Treptat, a dobîndit privirea cu care-l gratulase camerista. La debutul fiecărei conferinţe, se uită superior în jur şi în ochii lui albaştri se pot citi cuvintele tinerei cu aspiratorul: "Voi oricum n-aţi înţelege". De-asta îşi păstrează Victor cărţile sub pat, de-asta nu spune nimănui că citeşte literatură (şi încă pentru copii!): pentru că partenerii lui l-ar băga imediat la balamuc.

Reorientarea omului de afaceri a devenit ireversibilă în momentul în care şi-a înlocuit wallpaper-ul negru cu unul pe care dansa fericită... Mary Poppins. Eu l-am cunoscut în această fază crucială a bolii sale. Pasiunea pentru cărţi îl devora şi nu ştia cum s-o gestioneze. Succes în afaceri avea în continuare, deşi colegii începuseră să miroasă că ceva nu e în ordine cu creieraşul lui. Emisfera dreaptă se cam micşorase, în timp ce stînga luase proporţii monstruoase. Deşi reuşea să ţină în echilibru tendinţele divergente ale vieţii lui interioare, se gîndi să consulte un specialist. Ana, sora mea, a fost fericita aleasă.

Venea omul la psiholog, se trîntea în canapeaua moale de piele, şi-atunci începea o schizofrenică revărsare de business principles în contrapartidă cu poveşti despre dragoni, grifoni, copii care zboară pe mături, şi alte şi alte bazaconii. Eu spionam de după uşa cabinetului – convenisem cu soră-mea că mă anunţă cînd are pacienţi mai speciali. Astfel am fost martora decăderii acestui om. Boala se agrava, el începea să-şi piardă controlul, nimic nu-l mai făcea fericit. Într-o zi vroia să-şi închidă conturile la bancă, să doneze toţi banii pentru cauze nobile şi să se retragă undeva la munte, într-un loc ascetic, unde să nu-i tulbure nimeni lectura. În umătoarea zi, era hotărît să renunţe la viciul care-l stăpînea şi să intre în afaceri cu petrol. Soră-mea era disperată. Ne-am sfătuit noi mult şi bine, pînă cînd, într-un final, am găsit soluţia.

Era atît de simplu. La începutul următoarei şedinţe, Victor a dat să se-aşeze, ca de obicei, pe canapea. De-acolo îl priveau cu inocenţă trei pliante colorate, strălucitoare, care promovau cărţile unora dintre cele mai cunoscute grupuri editoriale. A început să le studieze cu atenţie. Ana i-a spus că ultimul pacient le uitase acolo, dar el nu mai auzea şi nu mai vedea nimic. Ochii au început să-i sticlească şi a izbucnit brusc într-un rîs sincer, sănătos, fericit. I-a strîns mîna Anei şi i-a comunicat că se consideră un om salvat, care, deşi n-o va mai vizita atît de des, o va ajuta oricînd are nevoie. Strategia noastră funcţionase!

Azi, fostul pacient al surorii mele este directorul uneia dintre cele mai de succes edituri din ţară, în care şi-a investit toate economiile. Prima carte publicată a fost scrisă chiar de el şi se numeşte Povestea unui om de afaceri. Volumul s-a vîndut foarte bine şi este în curs de reeditare. Afaceristul nostru viciat de lectură a dus personal un exemplar al cărţii sale la hotelul unde văzuse camerista-cititoare. N-a mai găsit-o acolo, plecase în Spania, aşa că a lăsat cartea la recepţie.

Victor se ghidează după un singur principiu, care a înlocuit tetralogul de pe vremuri: "Să facem un mic efort de imaginaţie". Din păcate, nu prea mai are bani. Are, în schimb, o viaţă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer