03.12.2005
Ştiu oare domniile voastre ce poţi face cu zăpada? Mai întâi dis de dimineaţa când mergem împreună să cumpărăm chifle proaspete de la brutaria villajului (de astă dată în spatele tejghelei îi în mod invariabil o bătrânică îmbrăcată într-o fustă mare, neagră, lucioasă. Mai are o camaşă cu un guler dantelat alb şi un coc, un ponci mic şi sever în vârful capului de parcă ar fi o japoneză bavareză, are ochelari şi ne dădăceşte să ne închidem fîş-fîşurile şi să ne punem fular că-i frig, de fiecare dată îi dă prinţesei mici un preţel mic şi dulce) scoatem limba să prindem fulgi, nu prea voiesc ei vânturaţi cum îs şi atunci alergăm cu limba scoasă după danşii. Îs reci şi pufoşi, prinţesa mică zice ca au gust de pastă de dinţi, nu ştiu de ce, ai mei au gust de cafea.

La vremea prânzului, în spatele terasei cabanei din munte ne punem ochelarii de soare şi ne huţtunăm înainte şi'napoi fiincă atunci sclipeste frumos, în miriade de mici sclipiciuri... mai apoi se ia un ţurture de mărime mijlocie şi se rupe în două. O bucată mai mare se pune'n paharul lui pap să-i răcească licoarea. Bucata mică se ţine pentru seara, ca sa aiba papa gheaţă, o păstram în congelatorul frigiderului.

Când ne întoarcem spre hotel, amiaza târziu şi trecem prin pădurea de brazi încărcată cu zapadă pufoasă, scârţîim zăpada cu ciubotele şi apoi tăcem, ascultăm să auzim dacă nu cumva ne raspunde vreun trol în vuietul padurii...

-Pap!? Chiar îs troli, aici in pădure?
Îi raspunz ca da, ştiu că nu sunt, dar acum nu-s prea sigur, oare...

******



Bitte Schoen Ori de câte ori trecem prin faţa căsuţei de lemn de la liftul pârtiei de schi, prinţesa mică îşi exersează limba germană, îi întinde bavarezului abonamentul:
- Bitte Schoen!
Domnul îi răspunde:
- Danke Schoen!
Apoi îl perforează graţios în forma unei mici inimi, ţac-pac şi-l restituie posesoarei de drept, rosteşte:
- Bitte Schoen!
- Danke Schoen! se răspunde cu o voce subţirică. Apoi prucedem în duo către domnul care ne potriveşte scaunul liftului sub popouri foarte atent şi tandru, mai ales cu popoul plozilor.
Repetă chestia asta de sute de ori pe zi şi are graţia şi gingaşia unui mim in şubă.
- Bitte Schoen!
- Danke Schoen!

Hotărâm să-i numim domnul Bitte şi domnul Danke, nu crez ca se supară.
Spre seară când cu obraji în flăcări îşi pune capul pe perina albă, şopoteşte, Danke Schoen pap, pentru ziua frumoasă. Hmm, puterea exemplului din nou and again.
- Bitte Schoen! Noapte bună!
Iaca şi o reţetă de la doamna Berthilde care ştie cum să faci brânză bună ca-n Bavaria:
Gut chäs ze machen. So du dy topfen mit dem gauffen tust in das chaskar, so salcz es nach einem yeden gauffen vnd zu lesst salcz aussen vmb vnd vmb. Der chäs ligt ein gantz jar vnd fault nit.

******



Lumânarele

Văzui multe... auzii multe. Apar secvenţele uitate tam~nesam, când te aştepti mai puţin, sclipesc şi se sting precum lumânările. Când scânteiesc, îmi aprind ochii'n lumină. Când se sting, le urmăresc fumul încolăcit şi lung, în tristete, melancolie. Cum şi de ce se aprind şi sting lumânărelele sufletului, când vor dânsele? De ce răsar pe neaşteptate? În miez de noapte, au de zi, au în tramvai? De ce se aprind cu intesitatea sclipirii magneziului şi se sting fară raţiune în griul vârcolacilor? De unde vine greutatea gândului? Unde se duce? Se duce oare acolo, unde mor gândurile? În cimitirul elefantilor noştri? Cine ştie... Aprind lumânărele împreună cu prinţesa mică, din când în când. Le urmărim flacăra molie cu pleoapele mijite, visând la vremi vechi, noi, la explozia novei şi implozia vieţii furate. Cum şi unde mergem? Şi de ce?
- Pap?!
- ...
- Se stinse lumânărica, am voie să o aprind, din nou? Nu terminai de visat!
- Nu.
- De ce?
- Nu ştiu, dar câteodată îi bine să le laşi stinse, se aprind dânsele când vor...
- Nu înţeleg, ce vrei să spui, pap?!
- Nici eu nu înţeleg. Însă am învăţat ceva, de vrei, îţi poţi imagina flacăra lumânării.
- Aaaah! Ştiu, îmi închid pleoapele şi îs unde vreau nu?
- Da.
- Ce bine, îmi imaginez că-mi dai o îngheţată. Mmmm ce bună îi. Miam! Unde'i? Iar se stinse...
Zeitvertreib, pastime, passe-temps

Îs în maşină. Lipseşte ceva maşinii ăsteia. Acum ştiu ce: o icoană de ţiplă. Au două, sau mai multe, aşa cum împodobesc dânsele unele taxiuri bucureştene. Îs în raport direct proporţional cu înjurăturile şoferului care de altfel, pentru iertarea sufletului, ori de câte ori îi trece limuzina prin faţa unei biserici, îşi face o cruce mare. Mormăieşte - Doamne ajută şi fereşte.

La capătul străzii într'o casă mare locuieşte o doamnă care, după ce vine de la servici, citeşte în cafea după ce răsuceşte'n zaţul ca nămolul de la Eforie. Cafeaua turcească îi bună, tare. Al treilea ingredient al sufletului românesc. Zaţul magic. Nu toţi îl folosesc. În case întâlneşti sticluţe şi borcanaşe cu apa sau oloiul sfinţit de către personalul bisericesc în serviciul lui Dumnezeu. Aduce noroc. Vrăjitoarea televizată, îmbrăcată în halatul uriaş, mă fascinează cum reuşeste să imite papagalul ce scoate'n cioc biletele cu noroace. Vrăjitoarea papagal.
– Ce ai visat? Nimic. Chiar nimic? Vreun vârcolac, ceva? Ritual întâlnit în multe conace. Şi eu îmi întreb prinţesa mică aproape automat dimineaţa
– Ce-ai visat?

Sufletul care mai are calitatea sufletului de copil. Un bărbat cu un sac cu ceapă la marginea şoselei. Îl aşează frumos, aruncă o mână de ceapă la vedere, apoi adoarme sprijinit de dânsul sac. De vin clienţi bine, de nu... Or venii alţii cand o fi treaz. Poate chiar doi, dacă visează vreun vârcolac. Îi sigur de asta, Doamne ajută. Gândirea magică: O viaţă fără fantezie şi cu un suflet ascuns în tradiţii plate, au un tăram în care ghinionul îi cu mult timp înainte anunţat, în care toţi ştiu că viaţa-i scurtă şi nemurirea-i ca şi cum ai bea o bere cu Dumnezeu şi apoi ai repara o maşină veche în garaj, într-un fel de:
Zeitvertreib, pastime, passe-temps magic.

Votaţi acest articol:

Media: 5.0/5 (1 vot)

0 comentarii

Adăugare comentariu

Publicitate

Sus