Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Scrisorile Getei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scrisoare de acasă


Geta Pop

08.04.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mare binecuvântare să faci parte dintr-o familie aşa talentată cum e familia mea, mai că fac parte din romanul îndrăgit de mine: "Familia mea şi alte animale", da' pe vorba lui Nea Mărin.

Primesc carte poştală de la nepoată, grafician în devenire:

"Dragă Geta,
Voi ce mai faceţi?

(Facem bine, zic eu în "mintele meu", cum vorbeşte fata mea în româneşte, da' ce bine că ţi-ai amintit de noi!)
La noi nimic nou.
(Ştiu, tot ăia la putere, ca la noi, se tot aleg, nu e ca la americani.)
Îţi scriu acum că semestrul ăsta fac curs de gravură şi nu găsesc nicăieri cuţitaşe, să înţelegi şi tu, pentru gravură. Te rog frumos să-mi trimiţi."
(Eu credeam că-mi scrie că se apropie ziua mea, ori alte evenimente fericite).

Cum talentata de nepoată nu e dotată cu molecular, cum să o sun?
O sun pe soră-mea.
- Ce vrea asta pentru gravură?
- Instrumente.
- Ce instrumente, cum le zice pe engleză?
- Tu trebuie să ştii, ce mă întrebi pe mine? Zice că sunt ca peniţele, dar taie.

Am mai fost eu în magazine pentru talentaţi, când cu trimis coli de nu ştiu care, pânze, acrilice, dar sunt îndrumată spre alte reţele de magazine, strict pentru artişti.

Aşa am ajuns eu cu 60 de cenţi, în Hong Kong, la Pacific Mall, 60 de cenţi a costat benzina. Nu cartier, orăşel chinezesc în toată regula, toate firmele pe chinezeşte, în parcare numai maşini japoneze.

Găsesc magazinul, de elefant între porţelanuri s-a auzit, dar eu acolo... Iau un coş mare. Văd tot felul de peniţe, mă uit dacă taie, încerc pe deget, taie, deşi scrie că-s de caligrafie, le pun în coş. Vad şi o trusă de dălţi, dacă nu taie peniţele poate sunt bune astea, iar cu ele în coş. Mai văd nişte instrumente ciudate, scrie pe ele că pentru detalii fine, de sculptură, de alte domenii la care nu mă pricep, poate folosesc, pun în coş. Până la urmă întreb o chinezoaică dacă are ceva pentru gravură, gen peniţe... are, pe mărimi, pe tăiş , de care vreau?
Una din fiecare.
Zice colegul:
- Da' pe astea din coş le mai luăm?
- Le luăm, ce ştiu eu ce a înţeles chinezoaica, lasă că or fi bune la ceva, altfel nu s-ar vinde.
Ne mai învârtim, mai iau de alea, acrilice, da' mi-a spus şi de toată gama de creioane B, iau, deşi lipsesc câteva numere, mai văd şi alte lucruri ciudate, pun în coş.

Să plătim... 250$!
Dacă are fata talent... plătim.
Zic şi eu într-o doară:
- Lasă că nu-i mult, daca ne cerea un Stradivarius?
- Urmează, nepotul tău cel mic e cu muzica.
- Deocamdată e la căluşari, ce poate cere? Clopoţei?
- De ce nu vă puneţi toţi din familia ta pe scris? E mai ieftin, un pix şi hârtie.
- Nu cred, din politeţe ar trebui să citeşti, ce scriu eu nu citeşti, dar dacă ar scrie soacră-ta ce te-ai face?
- Mai bine un Stradivarius.

Că tot am ajuns în zonă, hai în Mall.
Eu pot să zic că am văzut Hong Kong-ul. Plin de magazine chinezeşti, tot ce vrei şi ce nu vrei, eu şi aparţinătorii singurii din rasa caucaziană.
Sclipici, tot felul de produse, mai greu ne înţelegem cu vânzătorii, dar toată lumea ne zâmbeşte. Acum dacă tot suntem acolo, hai să cumpărăm şi noi ceva.
Cumpărăm nişte tricouri pe care scrie Toronto, aşa fac şi chinezii când se pregătesc de vizitat neamurile din ţara lor, plus brelocuri cu frunza de arţar, oricum mai ieftine ca în altă parte, dacă plătim cu banii jos ne fac şi reducere, nu plătim nici taxe.

De atâta plimbat ni se face foame. Perfect, restaurant mongolez, a fost colegul la unul în altă ţară, se prăjeşte mâncarea pe scut, musai să încercăm şi restul, prea l-a lăudat. Intrăm, iar singurele feţe palide de pe acolo. Feciorul spune că să mergem de acolo, fii serios, ce ai?
- Se vor uita toţi la noi.
- N-au decât.
- Eu nu pot să mănânc dacă se uită la mine.
Bine, compromis, mâncăm pe terasă, nici un asiatic nu mănâncă acolo, numai noi, cele patru feţe palide, eu cer totuşi furculiţa, restul se ambiţionează şi mănâncă cu beţigaşe, eu deşi am fost prin localuri chinezeşti nu pot nici cum, mâncarea pe scut e fantastică, citim şi legenda, eu mă abţin să aduc vorba dacă o fi carnea ţinută sub şeaua calului nu ştiu câte zile, să mănânce şi rasistul ăsta de băiat al meu. Oricum mi-a spus de mai multe ori:

- Vei avea o noră din Europa!
- Bun, şi în Europa e plin de arabi, negri, asiatici.
- Lasă că mi-a spus mie bunicul să vin în România când vreau să mă însor.
- Şi în România...
- Ştie bunicul mai bine.


Geta

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer