Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  inter_zise

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Arta de a fi vulnerabil


Anda Cadariu

25.10.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Je me sens coupable
Parce que j'ai
l'habitude
C'est la seule chose
Que je peux faire
Avec une certaine
Certitude


(Lhasa de Sela)

De multe ori, în naivitatea mea incurabilă, mă uit în jur la oameni şi mă întreb diverse lucruri despre ei. Îi analizez, îi bag în diferite categorii, îi judec cu neruşinare. Mă zbat între elitism şi fracturism cum se chinuie alţii între grupurile de interes şi piaţa liberă a ideilor. Cu toate astea, nu reuşesc să înţeleg. Deşi, aparent, e o chestiune foarte simplă. Despre ce e vorba: despre un versus, ca de obicei.

Omul cu maşină, vilă, bani, telefon mobil de ultimă oră dar fără educaţie
versus
omul fără maşină, vilă, bani, telefon mobil de ultimă oră dar cu educaţie.
Cel dintîi e fericit, mulţumit de sine, are încredere în el însuşi, merge cu capul sus pe stradă, pe cînd al doilea nu reuşeşte să facă bani, se simte un lumpen, se simte tot timpul incapabil, ameninţat, violentat, pus în inferioritate. Iar eu, cum spuneam, nu reuşesc să înţeleg de ce. Mi s-ar părea normal ca educaţia să meargă mînă în mînă cu banii, fază la care da, vă puteţi tăvăli pe jos de rîs, da, puteţi să mă arătaţi cu degetul, eu tot o să cred că aşa e normal. Tocmai de-asta mă bucur cînd cunosc cîte-o excepţie. Oameni de calitate care au şi bani. Lucru rar, dar se întîmplă.

Îmi plac oamenii vulnerabili. Sînt(em) atît de uşor de manipulat. Ni s-a inoculat din copilărie sentimentul vinovăţiei. Dacă sîntem prea buni sîntem vinovaţi că sîntem prea buni, dacă nu sîntem destul de buni, sîntem vinovaţi că nu sîntem destul de buni. (Chiar aşa.) De-aici porneşte totul. Se poate ajunge la malformaţii grave, neîncrederea în propria persoană duce la neîncrederea în ceilalţi, lipsa de confirmare a propriei valori duce la pesimism incurabil, transpiraţie rece, frisoane, la mizantropie, la alienare, la revedere. Un la revedere general, pentru că nu eşti sigur pe tine, nu eşti sigur nici măcar că eşti normal, după ce, datorită comportamentului tău atins de hybris (pentru că vulnerabilii sînt săraci dar cu pretenţii, au orgolii exacerbate care merg mînă-n mînă cu frustrările acumulate), aşa-zişii prieteni ţi-au tot repetat cît de nebun(ă) eşti şi cum tot ce faci tu e mediocru.

Eşti vulnerabil. Mergi pe stradă, eşti cu energia foarte jos. Şi pentru că homo homini lupus, se leagă de tine foşti vulnerabili şi actuali rataţi. Te agresează fără nici o jenă. Pot fi în jurul tău zece oameni, cu nimic mai buni sau mai răi decît tine. Ei bine, personajul nedorit şi agresiv îi va ignora complet pe ceilalţi şi se va seta pe tine. Au un radar pentru cei care se simt nesiguri. Dacă eşti femeie, îţi spune că ţi-ar trage-o cu plăcere - sau alte chestii de genu'; dacă eşti bărbat, îţi va cere bani sau ţigări.

Experimentînd şi eu de multe ori acest context energetic, cred că-mi pot permite să mă distrez cînd se găseşte cîte-un grup de interes - companie, trust sau think tank - care vrea să-şi îmbunătăţească imaginea ajutînd - cică - oamenii a căror vulnerabilitate a devenit atît de evidentă, încît mai au puţin şi ajung în şanţ. Asta ca să-şi consolideze propriul statut, inclusiv prin abureli gen CSR (Corporate Social Responsibility). De obicei se întîmplă un mare fîs cu poveştile astea corporatiste. Ele sînt de fapt nişte acte de un cinism acut. Totul se rezumă la o mascaradă al cărei scop e să îngraşe conturile companiilor - pe termen lung. Aparent nu au nici un cîştig. Asta pentru că îmbunătăţirea imaginii nu aduce un profit imediat. Dar în timp, lor o să le meargă mult mai bine, pe cînd ţie - cel puţin la fel de prost. Tot vulnerabil ai rămas.

Buuun. Am văzut dezavantajele condiţiei de om vulnerabil. Acum să ne gîndim un pic la avantaje. Ca să le descoperi, trebuie să fii puţin artist. Mie mi le-a arătat un prieten - e programator, nu artist - dar e un om de calitate şi cu bani. Asta - culmea! - nu-l face mai puţin vulnerabil. Zice prietenul meu:
"Tot astfel cum sclavii de pe plantaţii au avut timp să-şi studieze asupritorii şi să le observe slăbiciunile, după cum remarca Jean Genet, şi noi, vulnerabilii, am avut timp, fiind jos în timp ce alţii, cei stabili, erau sus, să-i analizăm, să-i băgăm în diferite categorii, să-i judecăm cu neruşinare. Noi, vulnerabilii, vedem lumea altfel decît ei. Şi de-acolo, din umbră, o putem schimba. Cazuri extreme: pictorii instabili din mansarde, pe ale căror tablouri n-ar fi dat nimeni doi bani, dar care sînt cumpărate azi din snobism pentru nişte sume fabuloase de cei mai stabili oameni. Să fi fost ei puşi faţă în faţă cu aceşti vulnerabili dubioşi, scursuri ale societăţii, i-ar fi ignorat sau agresat. Scriitori care mureau de foame sînt azi recunoscuţi şi apreciaţi de noi toţi, au devenit enervant de canonici. (Nu-ţi mai dau exemple, că povestea e veche.) În concluzie, creatorii în sine sînt oameni vulnerabili şi numai ei îşi pot transforma instabilitatea în artă."

Prietenul meu s-a simţit extrem de vinovat după ce-a tras această concluzie. Păi, cum, un om vulnerabil ca el, să-i discrimineze pe cei nevulnerabili? Nu conta că aceşti nevulnerabili erau cei care îi inoculaseră din copilărie sentimentul de vinovăţie. Pînă şi pentru asta se simţea vinovat tot el! Omul ăsta îmi aminteşte de bancul în care un tip spune: "Domnişoară, vă rog să vă luaţi piciorul dumneavoastră delicat de sub bocancul meu grosolan". Prietenul meu este, în acest caz, domnişoara care nu-şi scoate piciorul de sub bocanc pentru că s-ar simţi vinovată dacă şi-ar deranja agresorul.

Asta era prea mult pentru mine. Am simţit nevoia să scriu un text pe tema asta, a vulnerabilităţii şi a vinovăţiei. Şi tot nu m-am lămurit cum e cu cele două categorii de oameni între care stă şi va sta întotdeauna un mare versus. Aş vrea să mai stau, că poate totuşi aflu. Dar trebuie să închei. Altfel o să-ncep să mă simt vinovată. Pentru atît de multe lucruri scrise aici...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer