Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O casă fără televizor?


Florin Biciuşcă

11.11.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mai poate exista o casă fără televizor? Doar este cel mai „important” canal de legătură cu lumea. De aici aflăm pe ce lume trăim. Cine altcineva să ne spună ce se petrece dincolo de zidul casei? Altădată, noutăţile se aflau din gura vecinilor (cu aproximările de rigoare). Alte locuri le erau descrise de călători. Dar veştile de departe nu-i impresionau foarte tare pe oameni; erau nişte curiozităţi. Poveştile despre animale cu gîtul lung sau cocoşate îi mirau pe ascultători. Atît. Acum, „graţie” televizorului, ne pasionează soarta speciilor rare. Grijile din bătătură au dispărut ca prin farmec; în schimb, ne emoţionăm teribil cînd se produc evenimente la capătul lumi.




Omul „de la bloc” nu-şi mai cunoaşte vecinul. Nici cel „de la casă” nu mai ştie mare lucru despre locuitorii străzii lui. Însă, omul modern este la curent cu detalii din viaţa vreunui personaj insipid (care apare la televizor) de pe alt continent. Bătaia administrată de un beţiv nevestei lui devine importantă doar dacă este transmisă la televizor. Numai atunci se dezmorţeşte simţul civic şi telespectatorii încep să sune la emisiunile (maraton) cu dezbateri pe această temă şi să-şi exprime indignarea. Dacă o dramă similară se petrece în apartamentul de alături, vecinii nu sînt la fel de scandalizaţi. Dacă nu se dă la televizor...

Televizorul mută atenţia de la viaţa fiecăruia la un soi de viaţă de vitrină, regizată cu atenţie. Există vieţi de vitrină, bătăuşi de vitrină, cariere de vitrină. Nici măcar prostia nu mai este remarcabilă, dacă nu e în vitrina televizorului. Şi oamenii încep să-şi dorească să ajungă în vitrină. Cine nu e la televizor, nu există. Mania „vizibilităţii” se tot întinde. Se sacrifică orice (decenţă, inteligenţă, bucurii, sentimente) pentru acest trofeu. Vecinii nu se mai recunosc decît dacă apar la televizor. Altfel, nu-şi mai datorează nici măcar un „bună ziua” rostit în scîrbă.




Fără televizor, oamenii ar fi nevoiţi să se privească. Componenţii unei familii ar trebui să comunice. N-ar mai tăcea împreună, scuzaţi de faptul că se uită la televizor. Vecinii s-ar opri să schimbe o vorbă, să afle ce se mai petrece prin familiile lor, să se cunoască. Dar pentru ca minunea să se întîmple, este nevoie de case care să adune oamenii, nu să-i risipească. Din nefericire, în aceste momente, pe străzile din mărginimea Parisului, se vede ce părere au nişte tineri despre societatea care discută cu ei doar prin televizor şi se îngrijeşte de nevoile lor doar în „talk-show”-uri.

Imaginile care însoţesc aceste rînduri, reprezentînd formule posibile ale unor vieţi fără televizoare, sînt gînduri ale unor tineri viitori arhitecţi. Ei aparţin unei generaţii uitate în faţa televizorului. Acum îşi spun punctul de vedere în exerciţii „de şcoală”. Mai tîrziu, poate, vor face case pentru oameni care nu vor mai avea nevoie de televizoare. Proiectele lor înseamnă un pas către firesc, către o viaţă printre semeni. Fără vizibilităţi pe sticlă. O viaţă în care nu vor mai sta cu ochii aţintiţi aiurea, ci la lumea din bătătura lor.




„Casa fără televizor” a fost subiectul unui proiect al studenţilor din anul IV al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu". Şi pentru ca propunerile lor să fie mai lesne înţelese, vom reda textul acestei teme: Epoca moderna a scos multe dintre activităţile oamenilor în afara locuinţei, acesteia revenindu-i, de cele mai multe ori, rolul unui simplu adăpost peste noapte. Membrii unei familii au început să petreacă tot mai puţin timp împreună, ei strîngîndu-se, îndeobşte, doar în jurul televizorului. Mai mult, spaţiile intermediarecare legau în aşezările tradiţionale spaţiul public de spaţiul privatau fost amputate. Astfel, între anonimatul străzii şi intimitatea locuinţei nu mai există decît un singur pragpragul uşii. În lumea post-industrială, activităţile lucrative au început să se întoarcă acasă. Familia a început să devină tot mai importantă în formarea generaţiilor tinere. În aceste condiţii, casele epocii moderne nu se pot adapta noului mod de folosire şi trebuie redefinită locuirea, atît din punctul de vedere al relaţiilor dintre componenţii familiei, cît şi al relaţiilor ce se stabilesc în cadrul unei comunităţi.

Tema propune imaginarea unui sistem de locuire capabil să ofere un bun suport familiei (unde coexistă mai multe generaţii) şi cadrul propice coagulării unei comunităţi.



Casa fără televizor” este casa în care viaţa este suficient de bogată în evenimente pentru a nu mai fi nevoie de televizor, în care oamenii au multe lucruri în comun, multe lucruri de împărtăşit, şi nu se mai mulţumesc cu monologul unui televizor.






Imagini din proiectele studenţilor: Ramona Dumitru, Sorana Badea, Alexandra Dănciulescu, Alina Ionescu şi Vitalie Cataragă
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer