Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vina(mericanii)!


Bogdan Ghiu

11.12.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Îl ţinusem pe Mihai-Răzvan Ungureanu în primul rînd, la bază, drept istoric, şi abia apoi, în mod derivat şi ocazional, chiar dacă cu brio, drept politician-diplomat. Sau cel puţin tocmai calităţile sale excepţionale de istoric constituiseră argumentul forte, primordial, prin care el ne fusese recomandat public pentru exercitarea unei funcţii decisive în statul român, chiar dacă nici prin librării, nici prin cataloagele, oricît de specializate, ale bibliotecilor nu prea avem de unde să-l apucăm şi să-l apreciem, tocmai, ca istoric, lucrările sale neînghesuindu-se şi nefăcînd, în vreun fel, dată în cadrul disciplinei de referinţă. Ca istoric, Mihai-Răzvan Ungureanu s-a afirmat în primul rînd, conform “epistemei” academice la modă, ca un foarte bun aplicant şi, în consecinţă, ca un merituos bursier.

Dar ce istoric cît de cît format să putea să comită un anacronism ca acesta: “Vin americanii! Se întîmplă ceea ce bunicii şi părinţii noştri au aşteptat 60 de ani la rînd, ceea ce au sperat sute de mii de români care au intrat în puşcăriile comuniste şi au fost sacrificaţi pentru că au dorit democraţie în România"?

Această argumentaţie politico-mediatică îl descalifică pe MRU ca istoric, plasîndu-l, totodată, în cea mai detestabilă categorie de oameni politici: aceea a demagogilor care vorbesc cu “poporul” prin intermediul presei şi în baza unei imagini mediatic masificante, reductive şi dispreţuitoare, despre public.

Să mă explic. “Argumentaţia” ministrului de externe Ungureanu este un anacronism, foloseşte o falsă logică istorică, minte în esenţa ei pentru că nu ţine seama de context: venirea americanilor acum şi aici nu se mai poate justifica printr-o dominaţie sovietică ce nu mai există de 15 ani (din cei 60). Aşteptarea (degeaba) a americanilor era perfect explicabilă în condiţiile binomului SUA-URSS caracteristic războiului rece, care însă s-a încheiat (sau a fost redefinit şi se încearcă a fi relansat în alt fel azi: dispariţia inamicului a reprezentat cea mai mare pierdere politică şi geopolitică recentă, ea afectînd însăşi structura politicului, cel puţin aşa cum este ea descrisă, inevitabil, în fundamentele ei, de către un Carl Schmitt, de exemplu).

Este, apoi, cel mult cinic să te bazezi, ca argument, pe o dorinţă populară de servitudine, de a fi ocupat pentru a putea să fii liber, indiferent cine şi cît de civilizat-civilizatori ar fi ocupanţii-parteneri. Dacă şi-ar dezvolta pînă la capăt şi în toate consecinţele ei această afirmaţie, MRU ar putea, într-adevăr, să ne propună o viziune interesantă asupra istoriei românilor ca popor prin vocaţie subaltern, asistat, protejat, ocupat, disputat, avînd exclusiv meritul unei teritorialităţi geostrategice pe care a reuşit să se menţină, ca unică resursă disponibilă, neîmbogăţită, pe care o va avea, veşnic, de oferit în trocul megapolitic. Dacă ar spune aşa ceva, că sîntem o naţiune eminamente a tratatelor de tip capitulaţie, un popor eminamente diplomatic, şeful actual al diplomaţiei române ar putea, poate, să ne trezească – fie şi polemic – interesul istoric.

Dar afirmaţia domniei sale este o mare prostie, şi încă din mai multe puncte de vedere. Căci nu doar ca (presupus, prezumtiv, de-acum) istoric a gafat MRU, ci şi ca om de stat, ca om politic, preferînd o gogoriţă, o minciună adevărului politic. Americanii nu au venit vreme de 60 de ani în România pentru că nu au avut interes, deoarece căzuseră la pace, sub formă de sofistic, perfect “diplomatic”, “război rece”, cu ruşii, împărţindu-şi cu aceştia lumea. Iar dacă vin acum e tocmai pentru că au interes, dar în cadrul altui război, la fel de neconvenţional, dar în alt fel neconvenţional decît războiul rece: este vorba de războiul mondial de informaţii-contrainformaţii şi neogherilă împotriva terorismului, cu terorismul (căci, să nu uităm, orice război e un joc, un dans cu doi parteneri). De-asta vin americanii acum, nu pentru a împlini aşteptările bunilor şi străbunilor noştri care, la fel de minţiţi politico-diplomatico-mediatic cum sîntem şi noi azi, au aşteptat ca proştii nişte stăpînitori mai buni, dacă nu altruişti, măcar interesaţi şi, bazîndu-se pe această idee pe cît de răspîndită, pe atît de falsă, au înfundat eroic puşcăriile. Americanii vin acum nu din raţiuni istorice, ci din raţiuni de pură actualitate, pentru a fi mai aproape cum n-au fost niciodată de Orient, de Irak, de Afganistan, de Iran: de lumea islamică şi de mănosul Golf Persic, în mod atît de nedrept repartizat de către Providenţă necredincioşilor, prin Marea Neagră, interesantă, ca zonă şi cap de pod, în sine, aşa cum nu degeaba tot insistă preşedintele Traian Băsescu. Americanii nu vin, de fapt, în România, ci prin România. Nu-i interesăm prin noi înşine.

Argumentul cu aşteptarea de 60 de ani în sfîrşit împlinită pentru strănepoţi este, prin urmare, un fals şi mincinos argument istoric, dar şi un fals, prost găsit şi prost construit argument mediatic: MRU a încercat să apeleze la un simţămînt popular – cel antirusesc –, preferîndu-l, într-un mod jignitor pentru capacitatatea noastră de înţelegere şi de acceptare a adevărului, explicării prin actualitate, mult mai folositoare şi mai pertinentă. Procedînd astfel, el s-a bazat pe o schemă mediatică, de televizor, nu politico-diplomatică, pe o imagine de sorginte mediatică asupra aşteptărilor publicului din România, pe o falsă şi jignitoare interpretare referitoare la românii actuali. Pe aceeaşi interpretare despre românii actuali pe care se bazează, de pildă, emisiunile lui Teo Trandafir sau ale lui Dan Negru. Calitativ, nivelul şi unghiul de atac, ca şi calitatea aprecierii sînt aceleaşi.

Dacă nu cumva ministrul Ungureanu va fi spus, indirect însă, necontrolat, ca victimă perlocuţionară a propriilor spuse, adevărul, aşa cum pare a o fi dovedit, tot indirect, reacţia imediată a autorităţilor ruse după semnarea (cu pupături) a tratatului româno-american privind “facilităţile” româneşti puse la dispoziţia americanilor şi “bazele” americane din România: venirea americanilor e, poate, pe termen lung, un pinten strategic în coasta ruşilor, ca premieră istorică absolută. Deci poate că despre Rusia viitoare, potenţială, nu despre cea a trecutului este vorba, şi atunci ministrul Ungureanu a spus neexplicit, ocolit, adevărul.

Ar fi fost preferabil însă să ne vorbească pe faţă şi direct, nu prin intermediul trecutului şi prin intermediul presei şi al imaginii ei “tabloidale”, manelistice despre noi. Alt trecut, alte aşteptări, altă istorie au determinat această venire a americanilor, care nu are legătură cu aşteptările nesatisfăcute ale românilor, ci doar cu nevenirea lor de atunci, cu prezentul terorist, alter-alter-globalizant al planetei şi cu potenţialul Rusiei.

Vorbiţi-ne pe faţă, aveţi curajul adevărului, şi vom înţelege, căci ne cunoaştem şi limitările, şi interesele ca popor! Lăsaţi falsa diplomaţie, dispreţuitoare, şi politica prost înţeleasă (tocmai de către voi, ca oameni politici) faţă de propriul popor! Americanii au venit pentru că au avut ei nevoie, nu noi. Să sperăm însă că şi noi, şi ei vom avea numai de cîştigat de pe urma acestei veniri mesianic ambalate, ca pentru proşti.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer