14.12.2005
A doua zi după inaugurarea, la nivel înalt, a noului sediu al Bibliotecii Academiei, Grupul editorial CORINT, care va gestiona librăria aferentă, a lansat cea de-a treia ediţie a romanului Viaţa pe un peron, de Octavian Paler.

Am asistat la una din cele mai originale, substanţiale şi emblematice lansări de carte din ultimii destui ani. Notorietatea autorului, ca scriitor, publicist, voce şi conştiinţă publică, e în afara oricărei discuţii. Ceea ce nu împiedică protocolul oricărei manifestări de gen să se manifeste: cei doi giranţi sunt răspunzători de 60% din acoperirea epitetului emblematic, folosit mai sus, deoarece ambii sunt critici de meserie, aparţin unor generaţii distincte, în cadrul cărora reprezintă voci profesionale reprezentative şi, nu în ultimul rând, amândoi cumulau calitatea de gazde: Eugen Simion, ca preşedinte al Academiei Române şi Daniel Cristea Enache, lider al grupului editorial CORINT.

Cartea însăşi se înscrie sub egida aceleiaşi emblematicitate pentru eveniment: distanţa în timp între această ediţie, cumva dublu inaugurală pe plan instituţional, şi cea dintâi fiind de aproape 25 de ani.

Academicianul Eugen Simion, vorbind în calitatea domniei sale de critic, a amintit de cordiala polemică întreţinută pe vremuri cu autorul, posesor de brevet de altfel pentru fericita expresie. O polemică... mai mult decât emblematică şi, desigur, cititorii nu au nevoie de explicitări. Polemică reluată cu determinarea aproape radicală a celui care, pe 23 ianuarie 1990, scrisese în singurul ziar ce nu-şi schimbase numele, articolul detonant Iluziile au durat doar o lună. O polemică cu repetate drepturi la replică. O polemică tranşantă, dincolo de eleganţa academică a interlocutorilor. Aţi mai participat vreodată la aşa ceva, stimaţi cititori? Autorul de o parte, criticii, unul din ei editor, celălalt însuşi preşedintele Academiei, ambii gazde, de cealaltă parte. O polemică mai emblematică decât toate celelalte elemete formale, căci a conturat cele două versiuni canonice ale atitudinii intelectualului sub regim totalitar. Ca... să nu mergem mai departe. Sustenabilitatea, consistenţa, eleganţa argumentelor, determinarea ireductibilă, abia mascată de colocvialitate cordială, au făcut deliciul unui moment cultural rar. Greu de imaginat o pecete mai vie, mai grea, mai semnificativă heraldic şi mai nimerită pentru această dublă inaugurare instituţională, un fel de matrioşkă în doar două trepte.

Reporterul, deşi mai apropiat ca vârstă de... una din generaţii, simte nevoia să salute mai ales poziţia editorului şi în nici un caz deoarece se bucură de cinstea de a-i fi prieten. Mai ales datorită diferenţei decelabile de afinităţi elective. De ce? Nimic mai simplu: Deoarece poziţia lui Daniel Cristea Enache semnifică o consecvenţă de caracter admirabilă, manifestată inclusiv la părăsirea Editurii ICR. Nimic n-ar fi mai onorabil, nimic n-ar fi mai fast, decât să avem numai astfel de preopinenţi!

Să nu vă aşteptaţi la citarea numelor de editori şi jurnalişti întâlniţi la eveniment, e de ajuns precizarea că a fost prezentă lume bună. Două excepţii ineluctabile, care se cer explicitate: Doamna Georgeta Dimiseanu, în calitate de coeditor, şi poeta Ileana Mălăncioiu, a cărei distinsă prezenţă a fost remarcată de toţi cei trei vorbitori... parcă în nuanţe firesc diferite.

Ar fi păcat să nu cităm măcar o vorbă din sclipitoarele schimburi de replici. De drept, se cuvine a fi a autorului prezentat: De multă vreme se citează o uriaşă prostie spusă de Marx: să ne despărţim de trecut, râzând. Noi, românii, de 16 ani ne despărţim de trecut, flecărind.

Reporterul nu poate încheia această telegrafică relatare fără a-şi mărturisi, public, un sentiment nu mai puţin emblematic: În aşteptarea începerii fetivităţii, plimbându-se printre standurile cu design original (felicitări arhitecţilor!), el a avut satisfacţia de a număra, în portofoliul unei edituri tinere, conduse de un manager tânăr, profesionist de carte, o bună parte din pleiada cărţilor care l-au format ca intelectual. Pe el. Pe reporter. Cu o generaţie în urmă. Şanse există, deci, pentru perpetuarea culturii. Aici regăsim restul de 40% din caracterul emblematic al evenimentului.

0 comentarii

Publicitate

Sus