Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jobenul cu iepuraşi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dincolo de oranj


Eduard Ţone

20.12.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
- Oraşul ăsta e de rahat!

Paşii Ninei deveniseră mai rari. Paco o privea din lateral, cu coada ochiului, încercând să găsească o hibă în profilul acela dumnezeiesc pe care-l visase nopţi în şir, obsedant şi dezarmant. Străzile erau pustii, nu se mai plimba nimeni prin cartierele mărginaşe după ora zece seara. Doar prostituatele îşi făceau rondul, păsări de noapte fardate violent, în fuste scurte şi violete, cu bustiere negre peste care atârnau neglijent geci din vinilin. "Parc-ar avea uniformă", gândi Paco, apoi îşi imagină o noapte în patul unei prostituate, într-unul din hotelurile acelea mizere de două etaje, cu coridoare întunecoase şi uşi prost lăcuite. Fusese odată, demult, la curve, cu un prieten cam sărit de pe fix care ţinuse morţiş să-l ia cu el. I se păruse o treabă grozav de bărbătească să meargă la curve împreună. Dar atunci fusese altfel. Tipul îl dusese într-o casă cu curte, unde cunoştea el o femeie care câştiga bani culcându-se cu oricine era dispus să plătească câteva zeci de lei. Era o casă cam dărăpănată, vopsită într-un verzui năclăit care căpăta noaptea nuanţe cenuşii. Se murdărise de noroi - ploua cu găleata - şi când o fetiţă de zece ani le deschisese uşa poftindu-i în antreu, avusese impulsul de a-şi scoate pantofii. Aşteptaseră acolo un sfert de oră, după care puştoaica reapăru şi îi făcu semn prietenului său să intre pe o uşă neagră, masivă, pe care cineva lipise neglijent un abţibild ciudat. Ţinea minte şi acum abţibildul acela pe care-l asocia cu prima lui noapte de amor, amor mizerabil în braţele robuste ale unei femei care mirosea puternic a secărică. Era un abţibild roşu, în formă de inimă, pe care se lăbărţau inegal, scrise cu negru, câteva cuvinte în engleză: Keep in touch with love. Plecase din casa dărăpănată pe la patru dimineaţa, de unul singur, căci prietenul său nu-l aşteptase, motivând o "întâlnire de afaceri", aşa cum făcea întotdeauna când vroia să se eschiveze de la ceva. Fata de zece ani îl condusese în tăcere la uşă şi tocmai când vroia să-şi ia la revedere, ea se ridică în vârfurile picioarelor şi îl sărută pe nas, fugar, ca pentru o amintire bună de pus într-un borcan de iaurt. De ce tocmai pe nas? Se întrebase a doua zi, după ce acceptase tacit sărutul, fără să zică nimic, pentru că era prea mahmur şi ameţit de mirosul de secărică şi transpiraţie în care zăcuse câteva ore.

Rememorând faza, izbucnise într-un râs nervos şi nemotivat.
- Oraşul ăsta e de rahat!

Nina nu era o femeie superficială, cu atât mai mult cu cât era frumoasă. Cel puţin lui i se părea frumoasă, dar dracu' ştie ce mai era frumos pe lumea asta absurdă. Tase îi spusese odată că Nina doar lasă impresia că ar fi frumoasă. Are o faţă perfectă, dar corpul ei suferă. "De ce suferă, mă, Tase?". "Dacă aş fi în pat cu ea n-aş şti de unde să o apuc. Suferă prin lipsa de început. E un corp care n-are începuturi, ca o maşină modernă făcută doar din rotunjimi. Mie îmi plac femeile cu colţuri, să-mi plimb degetele pe unghiurile lor, să le măsor cu compasul palmelor şi apoi să mă pierd în desluşirea radianilor de piele". "Bine, mă Tase, dar arată bine, tu nu vezi? Bărbaţii întorc capul după ea curgându-le balele. În asta constă valoarea fizică a femeii. Raportează femeia la gradul de holbare a ochilor unui bărbat şi vei reuşi să faci clasamente cu muieri.". "Pe dracu'! Eu am un prieten căreia îi plac grăsanele. Ăla dacă nu vede femei cu curul mare nici nu se uită la el. Vax, zice. Pierdere de vreme, înţelegi ideea?".

Tase era student de profesie. Nu conta la ce era student, parcă la metalurgie sau aşa ceva. Repeta anii cu nonşalanţă şi fără indigestii, bucurându-se din plin de carnetul pe care-l purta în buzunarul de la piept cu o mândrie nedisimulată. Se ducea în fiecare zi la cursuri şi seminarii, îşi lua notiţe cu grijă într-un caiet studenţesc pe care desenase cu carioca roz o pisică uriaşă pe un divan înconjurat de boticuri de căţei, dar în sesiune avea întotdeauna grijă să pice ultimul examen la nesfârşit. Profesorii îl cunoşteau şi-l admirau pentru consecvenţă. Unii, mai răi, vroiau să-l treacă din oficiu, dar Tase găsea întotdeauna modalitatea pentru a repeta anul. Tase fără facultate ar fi fost ca un navigator condamnat să-şi petreacă restul vieţii pe uscat după ce ani în şir nu simţise sub picioare decât legănatul punţii.
- Oraşul nu e de rahat, Nina, zise Paco, cu blândeţe, întorcându-şi privirea de la profilul sculptat în perfecţiune.
- De ce nu mi-ai spus niciodată că mă iubeşti? Amândoi ştim că mă iubeşti, nu-i aşa?
- Oraşul nu e de rahat, Nina. Uită-te la trotuarele astea crăpate. Aici sunt mii de hărţi pe care pământul le-a desenat într-o ordine neştiută de nimeni. Dacă ai reuşi să găseşti cheia după care să poţi pricepe hărţile astea, probabil că oraşul ţi se va părea frumos. Probabil că atunci legendele acestor hărţi îţi vor arăta o casă în care...
- Ieri am fost la Monika. Mi s-a întâmplat ceva ciudat pe drum. Nu ţi-am povestit fiindcă mi-a fost teamă că, povestindu-ţi, voi ieşi dintr-un soi de vis dulceag în care mă simt scufundată. Îţi voi spune, totuşi, ai dreptul să ştii ce se întâmplă cu mine. Treceam prin parcul cu salcâmi - ştii, Monika stă lângă lac - şi îmi era frig, bătea un vânticel rece. Am grăbit paşii, iar la ieşirea de pe aleea cu statui era cât pe-aici să mă ciocnesc de un băieţel care mi-a apărut dintr-o dată în cale. Avea vreo zece ani, era destul de înăltuţ pentru vârsta lui şi ştiu că purta un ceas mare, cu limbi enorme. Acesta a fost primul lucru care mi-a atras atenţia: ceasul acela verde, cu cadranul spart undeva în dreptul orei şase; o crăpătură mică, de parcă cineva ar fi aruncat în el cu o piatră în miniatură. Băiatul m-a luat pur şi simplu de mână - n-am apucat să spun nimic, totul se petrecea prea repede; mă trăgea după el pe aleile parcului cu o îndârjire specifică unui copil încăpăţânat, căruia îi intră ceva în cap şi vrea ca totul să iasă ca el. Începuse să plouă, asfaltul devenise alunecos; la un moment dat era să cad, iar mâna puştiului...
- Ştiu, mâna puştiului era caldă. Te-a dus într-o viroagă ciudată, în care copacii se unduiau deasupra cerului ca nişte căpcăuni nătângi şi neputincioşi. Ai intrat într-o sală de cleştar pe podeaua căreia paşii îţi răsunau melodios, de parcă băteai un ritm de step. Stalactite oranj îţi loveau tâmplele fără a-ţi provoca durere; durerea era mai curând un soi de plăcere care ţi se transmitea de-a lungul corpului printr-un curent auriu ce transporta miliarde de molecule călduţe. Undeva, lipit de un perete al sălii, într-o aşteptare pietrificată în timp, un tron de oţel contrasta cu atmosfera dulceagă. Băiatul ţi-a lăsat mâna şi s-a urcat pe tron; atunci ai remarcat că era îmbrăcat într-o pelerină grena, un pic cam largă, sub care purta un tricou alb pe care scria cu litere negre, Keep in touch with love. Mesajul ţi s-a părut grotesc, era ceva nepotrivit în literele acelea dezordonate pe tricoul alb, dar aveai timp să te gândeşti la asta mai târziu; acum ai fi vrut să te concentrezi la privirea puştiului, zeci de întrebări ţi se îngrămădeau în cap cu repeziciune. Începuse să te doară capul, dar treptat ai realizat că durerea nu există, nu mai exista durere, exista panică. Ochii băiatului erau verzi, ca ceasul său enorm la care nu se uita niciodată, pentru că nici n-ar fi avut ce să vadă: ora era întotdeauna aceeaşi, era şase fără câteva secunde - ah, secundar nenorocit, ce l-ai mai fi împins cu degetul arătător pentru a-l aduce la perfecţiune! - şi brusc ţi-ai dat seama că nu mai conta cât era ora din moment ce ochii verzi ai băiatului te priveau atât de adânc, de parcă ar fi văzut fiecare sentiment care se zbătea în tine, care-ţi escalada sufletul pentru a se arunca în gol spre lumea din afară. Exista panica aceea confuză şi crescândă: pe pereţii sălii de cleştar începuseră să zboare lilieci violeţi care se loveau de stalactite şi cădeau pe podea cu un zgomot sec, risipindu-se instantaneu de parcă n-ar fi existat vreodată. Prin minte ţi-a fulgerat brusc un citat din Cioran, pe care îl învăţaseşi cu entuziasm la facultate, anul trecut - "Ai văzut bătrâneţea, durerea şi moartea şi ţi-ai zis că plăcerea este o iluzie, că toţi oamenii ce petrec nu înţeleg nimic din instabilitatea lucrurilor, fiind prada celei mai mari iluzii". Era o porcărie, o porcărie uriaşă: tricoul puştiului îţi dădea dreptul la tinereţe, la plăcere şi la viaţă. Iar panica aceea teribilă trebuia să facă parte din scenariu, aşa cum privirea cea verde şi ceasul imens cu cadranul spart în dreptul orei şase făceau şi ele parte din scenariu, ca şi tine. Şi atunci ai realizat dintr-o dată...
-...că îl iubesc! I-am strigat din toată fiinţa mea "Te iubesc!!!", am văzut cum se revarsă cascade roşii şi oranj spre tronul de oţel, scufundându-l pe puştiul acela îndrăzneţ în oceane de dragoste disperată. Apoi m-am trezit lângă blocul Monikăi, eram palidă, teribil de palidă. Un moşulică s-a oprit lângă mine şi m-a întrebat dacă mă simt OK; aşa mi-a zis: "vă simţiţi ochei?" şi mie mi-a venit să râd ca proasta, nu i se potriveau deloc cuvintele astea. Cum ar fi să te întrebe pe tine străbunica dacă "te simţi ochei"? I-am răspuns că sunt "ochei" şi am intrat în blocul Monikăi uşor derutată, cu gândul stupid că întârziasem deşi nu-i promisesem să ajung la o oră exactă.

* * *
"Ascultă la mine", îi spunea Tase când mergeau la bere după ce jucaseră tenis ore în şir pe Ştrandul Tineretului. "Nina e o femeie subtilă. S-ar putea ca într-o zi să te întrebe pe neaşteptate dacă vrei să te căsătoreşti cu ea, să aveţi doi copii cu ochi verzi şi câteva momente de tandreţe pe seară în care să vă sărutaţi toţi patru, ca în filmele americane cu familii fericite. Dacă stau mai bine să mă gândesc, rolul ţi s-ar potrivi, s-ar putea chiar să cazi în plasă şi să-i promiţi că o iei de nevastă la toamnă şi că îi faci doi copii cu ochi verzi. Eşti suficient de cretin câteodată ca să crezi că lumea e făcută din petice de cer azuriu prin care vâslesc îngeraşi".

"Poate că o iubesc, mă, Tase! Poate că asta vreau şi eu: să mă însor cu ea. De ce e musai să mă ceară ea de bărbat? De ce n-aş face-o eu înaintea ei?".

"Mie îmi place facultatea, Paco. Asta mă ţine în viaţă. Când eram mic şi desenam bastonaşe în clasa întâi, îmi doream să ajung cât mai repede la facultate. Îmi povestise bunicul meu de facultate, aşa, ca de o şcoală mare, plină de fete şi de voie bună, în care îţi faci o mulţime de prieteni şi te distrezi de minune. Mare lucru facultatea asta!, ziceam, şi mai trăgeam un bastonaş pe caietul cu două linii drepte despărţite de una întreruptă. Apoi număram câte clase trebuie să trec pentru a ajunge la facultate. În şcoala primară, mai târziu în liceu, am învăţat ca nebunul: mi-era frică să nu pierd vreun an, să mă dea afară şi să se ducă dracului facultatea. În clasa a douăsprezecea am fost premiant. Premiul întâi. Râdeau fetele din clasă de mine. Ziceau să-mi cumpăr coroniţă şi să pregătesc o poezie pe care s-o recit la serbare. Mi-aduc aminte că pentru premiul acesta am primit două cărţi: una era un volum de poezii patriotice pe care l-am aruncat la coşul de gunoi de la metrou, a doua în schimb o mai am şi acum: "Raport către El Greco", de Nikos Kazantsakis. Cel care a scris "Zorba", ştii. Ei bine, cartea asta are un motto care mi-a rămas în minte de prima oară: "Există trei feluri de suflete, trei feluri de rugi: 1. Doamne, sunt un arc în mâinile tale, întinde-mă, căci altfel voi putrezi! 2. Nu mă întinde prea tare, că mă voi rupe! 3. Întinde-mă cât poţi de tare, şi dacă mă voi rupe, cu-atât mai rău!". În noaptea aia m-am rugat pentru prima dată. Şi am folosit ruga a treia: stăteam în pat, cu lumina stinsă, închisesem casetofonul pentru ca totul să pară oficial şi, în şoaptă, am spus: Doamne, sunt un arc în mâinile tale, întinde-mă cât poţi, dar orice vei face cu mine, eu voi intra la facultate! Dacă mă voi rupe, cu atât mai rău! Era o rugăciune tembelă, dimineaţă am uitat că m-am rugat şi m-am apucat de învăţat ca un dement. Stăteam cu cartea în faţă şi îl vedeam pe bunică-meu povestindu-mi cât de frumos e în facultate. Am intrat printre primii şi în ziua când am aflat m-am bucurat atât de tare încât m-am îmbătat mangă şi am început să mă iau de femei pe stradă fără să ştiu ce fac. A doua zi m-am trezit într-un pat străin, strângând în braţe o blondă cu faţa plină de urme de vărsat de vânt, care mă privea prin rimelul împrăştiat. Nu m-a lăsat nici măcar să mă dezmeticesc şi ştii ce mi-a spus? Zice: mi-ai tras-o, cumetre, acum trebuie să mă iei de nevastă! Adică, de ce trebuie?, am întrebat-o calm, după care m-am ciupit pe sub plapumă, să văd dacă funcţionez aievea. Adică, daţi-mi voie, stimată doamnă, filozofia dumneavoastră nu stă în picioare în cazul de faţă. În societatea socialistă multilateral dezvoltată, cauza nu mai determină de multă vreme efectul. Trăiţi în trecut sau, cu îndrăzneală aş putea spune - dar nu o spun - în viitorul foarte îndepărtat. M-am ridicat, am făcut abstracţie de teribila durere de cap, mi-am tras pantalonii pe mine, am şters-o de rimel cu un prosop de pe calorifer şi am plecat fără să mai scot o vorbă. Eram student şi mă durea în cur de tot: femeile urmau să-mi vină pe tavă, ştiam de la bunicul că facultatea înseamnă şi femei. Aşa că, să revin la Nina, ea n-o să vrea niciodată să o ceri tu de nevastă. Ea o să vrea doar să-i spui că o iubeşti, apoi, pe neaşteptate, o să te-ntrebe dacă nu vrei să te căsătoreşti cu ea, o să te supună unui test stupid, pentru că ea nu-şi doreşte căsătoria. Am văzut-o, nu e femeia care să se supună constrângerii: până şi fizicul ei pe care tu îl vezi frumos îţi şopteşte asta. "Nu mă apuca de nicăieri! Eu îţi alunec mereu, nu pot fi a ta cu totul; ia-mă aşa sau lasă-mă în lumea mea cu stalactite oranj..."

* * *
- Ai vrea să ne căsătorim, Paco? Să avem doi copii cu ochi verzi, poate un băiat şi o fetiţă, sau nu, mai bine doi băieţi: mi-ar plăcea să fiu înconjurată de trei bărbaţi puternici care să mă ocrotească şi să-mi facă daruri multe de Crăciun. Poate mai târziu am face şi o fată; sunt bune şi fetele, ajută mamele să-şi regăsească identitatea de femeie...

Luminile chioare ale cartierului mărginaş îi relevau lui Paco jocuri fantastice, încleştări de diavoli neliniştiţi şi haotici. Privi asfaltul crăpat, apoi ridică din umeri, obosit.
- Ce-ar fi să ne căsătorim la toamnă, Nina? Am face nunta în octombrie, apoi am pleca în voiaj la Paris. Poate că undeva, într-un hotel de lângă turnul Eiffel, într-o după-amiază ploioasă, am putea să facem un băiat cu ochi verzi. Primul nostru băiat cu ochi verzi...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Citiţi Aventurile Măgarului Alfred, o carte semnată Eduard Ţone.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Binokl, Eduard Ţone, přeložila: Jarmila Horáková
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cum l-am urât pe Kafka, Eduard Ţone (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Greva Ducelui, Eduard Ţone (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Peştişorul de aur, Eduard Ţone (4.6/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Maşini colorate, Eduard Ţone (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer