Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jobenul cu iepuraşi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Povestea de amor a unui câine din Buenos Aires


Eduard Ţone

24.01.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Numele lui era Inverno pentru că aşa îl botezase naşul Paradigmo. Avea o coamă sculată pe cap precum un punker din Hanovra care nu şi-a vopsit părul lăcuit şi geluit pentru că nu a mai avut câteva mărci cu care să cumpere vopseaua de culoare verde. Inverno era un animal splendid, deşi avusese o copilărie nenorocită. În faţa lui, maică-sa sfârşise sub roţile unui Cadillac roz, un model aşa cum avea să vadă câţiva ani mai târziu la televizorul unei blonde cu picioare lungi care-l mângâia satisfăcută pe grumaz după ce-i dădea de mâncare, dar care l-a dat afară din casă după numai trei zile fiindcă "lăsa prea mult păr şi ea nu era obligată să respire păr de câine toată viaţa chiar dacă acest câine e haios". Pe taică-său nu-l cunoscuse niciodată, însă auzise prin cartier că ar fi fost un malac cu urechi blegoase care "dădea şi fugea". Un neisprăvit plecat în căutarea fericirii eterne, care s-a urcat timpuriu pe un vapor ce transporta beton dintr-un port european. Fraţii i-au murit la naştere aşa că a avut suficient lapte de ţâţă cât să-i ajungă pentru primele luni de viaţă pe care şi le-a petrecut pe lângă o închisoare de paranoici de lângă Buenos Aires. Acolo a învăţat că oamenii pot fi răi, cretini sau buni, în funcţie de banii din buzunar, de tărâţele din cap sau de tăria pumnului. Inverno şi-a trăit o bună parte din existenţă mirosind sângele lăsat pe trotuare de cuţitarii care se înjunghiau pentru zece metri de "teritoriu" în plus. A simţit cum îi loveau coastele pietre cu colţuri tăioase, aruncate de copii snobi. A alergat înfometat prin pâlcuri de pădure după oase îngropate de strămoşii lui, cu maţele chiorăindu-i în cel mai neacordat sunet de orchestră...

Până la urmă, Inverno a reuşit să supravieţuiască şi s-a pripăşit într-un cartier curăţel în care mâncarea se obţinea uşor făcând turul celor trei restaurante fără pretenţii unde se împrietenise, graţie stilului său spectaculos de a se gudura, cu câteva bucătărese joviale. Atunci când nu dormea pe un preş de câlţi al unei case vernil de pe bulevardul Diagonal numărul 36 - acolo unde câştigase respectul unui puştan rebel care-l lua uneori la terenul de fotbal - mergea în parcul Central şi-şi petrecea nopţile fie socializând cu alţi câini care mai de care mai bătuţi de soartă, fie agăţând căţele cu priviri spălăcite şi tâmpe care şi-ar fi tras-o cu oricine le-ar fi adus o felie verzuie de şuncă presată. Avea o onorabilă viaţă de câine. Uneori se gândea că dacă ar fi fost om i-ar fi plăcut să meargă într-un club în care să joace şah şi să fumeze trabuc. Transpus în existenţă canină acest gând însemna să plece cu stăpânii la picnicuri ce se lăsau cu mâncare multă şi partide de badminton între copiii bucălaţi.

Într-o dimineaţă de aprilie Inverno s-a îndrăgostit subit de o superbă căţea cu blana albă şi cur bombat care ieşise la plimbare în parc împreună cu o jună adorabilă la prima vedere dar total antipatică la următoarele. I-a dat târcoale de câteva ori, a primit un pantof ascuţit în dinţi, a apucat să hămăie pe impresionantul lui ton de macho-dog şi, după zece minute, a obţinut un trofeu important: o privire condescendentă în spatele căreia a dedus că se poate ascunde o mare pasiune. Motiv pentru care a decis că trebuie să rămână cuminte la câţiva metri în urmă şi să observe atent traseul minunatei făpturi. Care a intrat, după o plimbare scurtă, într-un bloc cu şase etaje din apropierea parcului, un bloc din cărămidă roşie, cu terase mari şi cu un portar mustăcios cu faţă de şofer de taxi rus.

Vreme de trei ani, Inverno şi-a modelat viaţa după tabieturile junei antipatice şi ale portarului cu privire impenetrabilă, adunând cu răbdare privirile căţelei de care se îndrăgostise. Probabil acum vă aşteptaţi să vă spun că, după trei ani de suferinţă şi de consum intern, Inverno a reuşit în sfârşit să treacă de portar, speculând un moment de neatenţie al acestuia, a găsit uşa apartamentului de la etajul trei, a împins-o cu laba şi, surprinzător, a nimerit exact în blana fiţoasei sale iubite pe care a violat-o scurt şi cu multe gâfâituri, precum Robert de Niro pe Elizabeth McGovern în taxiul din Once Upon a Time in America, după care, satisfăcut, dar mult prea ruşinat de el însuşi, s-a aruncat în faţa primului camion jegos care pleca într-o cursă spre Rosario, urmând destinul maică-sii - desigur, la o scară exagerată a patetismului.

Nu. După trei ani de suferinţă, Inverno s-a plictisit brusc să colecţioneze priviri şi să se ascundă după tufe. A găsit în parc un os otrăvit aruncat de hingherii îmbrăcaţi în portocaliu, care erau suficient de cretini încât să nu-şi dea seama că maidanezii ca el nu le vor da niciodată satisfacţie cu o asemenea moarte stupidă, şi l-a adus, cu labele, în calea pretinsei sale iubite. În acea dimineaţă de aprilie, când, ţanţoşă şi importantă ca de fiecare dată, a ieşit împreună cu stăpâna ei să-şi facă plimbarea scurtă, căţeaua s-a oprit câteva secunde, a mirosit osul, l-a luat în botu-i fin şi l-a ronţăit conştiincioasă, abordând o privire lacomă şi satisfăcută.

A doua zi, aşteptându-şi în van prietena, Inverno a simţit că a scăpat de toţi bolovanii care i se lipiseră de suflet în aceşti ani plini de îndoieli. Spre seară a ieşit încet din parc, cu capul plecat şi s-a îndreptat spre port. S-a urcat pe primul transatlantic care i-a ieşit în cale, gândindu-se că dacă cineva, vreodată, va mai vorbi despre el în Argentina, îl va asemui, în cel mai rău caz, cu taică-său. Lucru de care, la urma urmei, ar fi fost întotdeauna mândru...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Citiţi Aventurile Măgarului Alfred, o carte semnată Eduard Ţone.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Binokl, Eduard Ţone, přeložila: Jarmila Horáková
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cum l-am urât pe Kafka, Eduard Ţone (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Greva Ducelui, Eduard Ţone (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Peştişorul de aur, Eduard Ţone (4.6/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Maşini colorate, Eduard Ţone (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer