Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  inter_zise

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Aşteptîndu-l pe Jarzebski


Anda Cadariu

21.02.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

- după o reţetă poloneză -

Profesor Jarzebski, PhD. Un personaj. O caricatură formată din trei elemente: pălărie de fetru, parpalac negru şi pipă din spumă de mare, achiziţionată în Canada, cu ocazia ultimei conferinţe anuale de literatură comparată.

Nu venise nici azi la facultate. Jarzebski îşi făcea rareori apariţia acolo unde ar fi trebuit să fie. Mai mult, se zvonea că frecventează locuri ciudate şi lume pestriţă, cu scopul precis de a se amesteca în situaţii conflictuale şi complet neacademice, pe care le aplanează în timp record. Unde apărea o problemă - hop şi Jarzebski. Făcea pe eroul salvator - la vîrsta lui! - şi acest lucru nu era privit cu ochi buni în Academie. Nu-i de mirare că profesorul nu prea era de găsit pe-acolo...

Jerzy venise tocmai din Gdansk pentru a-l cunoaşte personal pe marele Jarzebski. Îl văzuse o singură dată, într-o fotografie decupată dintr-o revistă căreia somitatea îi acordase un interviu. Vroia să afle lucruri importante de la profesor, dar asta era a treia zi în care îl aşteptase cu orele pe coridorul facultăţii, fără nici un rezultat. Plecă, sătul să privească uşa pe care scria cu argintiu Szymon Jarzebski şi, conform programului său zilnic, rătăci o vreme pe străzile din centrul vechi al Cracoviei. În Rynek Glowny, porumbeii se înghesuiau printre grămezi de zăpadă, căutînd bucăţile de pîine aruncate de turişti.


Jerzy deschise uşa de sticlă şi se lăsă mîngîiat de aerul cald care ieşea dinăuntru. O masă lîngă fereastră în cofetăria Rutyna era, cu siguranţă, locul potrivit pentru a-şi consuma starea de insatisfacţie provocată de lipsa profesorului. "Cît mai trebuie să aştept?", gîndi Jerzy - şi scrise. "Cît mai trebuie..." - aşa începea scurta lui povestire la persoana I despre Jarzebski, pe care avea de gînd să o termine pînă la plecarea din cofetărie. Era întotdeauna dotat cu un carneţel şi cu un pix, pentru cazurile în care l-ar fi lovit inspiraţia în momente neaşteptate. Carneţelul era chiar simpatic. De fapt, ridicol-simpatic. Era roz şi avea pe el un Mickey Mouse care dansa cu un Donald Duck.

Ceru un suc de portocale - indispensabil pentru el, mai ales cînd intra în fibrilaţiile cuvintelor. Luă o gură din lichidul revitalizant şi aranjă discret cu degetul arătăror cîteva cristale de zahăr alb-strălucitor, care se precipitaseră pe masa neagră ca talpa bocancilor fetei aşezate puţin mai la stînga.


După ce examină talpa zimţată, privirea lui Jerzy se căţără pe şireturile împletite, se tîrî pe ciorapii coloraţi, ocoli cu spaimă zona inghinală, ajunse gîfîind pe o bluză albă de bumbac, se agăţă înlăcrimată de medalionul în formă de A şi de gropiţa dintre clavicule, după care se înfipse, tremurînd, în doi ochi măriţi care-l fixau cu o expresie amuzată. Jerzy se înroşi pînă la rădăcina părului blond, ale cărui şuviţe îi cădeau, rebele, peste frunte. Îşi lăsă capul în piept, se aplecă frisonat peste carneţel şi continuă să scrie despre Jarzebski: "De-a dreptul enervant. Oare ce trebuie să fac pentru a-l întîlni odată? M-am săturat să-l tot aştept."


Însă, dacă discuţia pe care-o auzise ieri pe coridorul facultăţii era în conformitate cu faptele, exista o soluţie pentru a-l întîlni pe profesor: trebuia să intre într-o situaţie conflictuală, într-un spaţiu total neacademic. Cofetăria era un bun început. Mai trebuia doar să facă rost de o amendă, o ceartă, ceva. Şi apoi, să aştepte.

Ceru o tartă tradiţională poloneză, dulce-amăruie, cu frişcă şi cireşe. Apoi o căută din nou, cu coada ochiului, pe vecina din stînga, care continua să-l privească fix. Îşi dădu seama că se uita la carneţelul său roz cu Mickey Mouse, aşa că îl acoperi furios cu palma şi se strîmbă la ea. Nu reuşi să provoace mai mult decît un zîmbet obraznic. Jerzy se simţi teribil de umilit. Decise că fata trebuie ignorată. Aşa că nu-i mai dădu atenţie şi continuă să scrie în carneţel. Dar concentrarea îi fu întreruptă de un zgomot dizgraţios: ţinta renegată a privirilor lui sorbea cu poftă ultimele picături dintr-un pahar cu lapte. Doamna cu sărmăluţe pe cap care stătea la masă cu ea se ridică, iar tînăra domnişoară îi urmă exemplul. Plecau. Ajunseră lîngă masa lui, şi-atunci Jerzy se hotărî, brusc.

Sări în picioare şi o trase pe fată spre el cu o mînă, în timp ce cu cealaltă apucă tarta. Îşi luă avînt, ţintind chipul încremenit de uimire al victimei, şi se pregăti să-i lipească farfuria de frunte. Fata ţipă isteric, doamna cu sărmăluţe se sufocă, mîna lui Jerzy împingea cu încetinitorul obiectul contondent, aşteptînd, aşteptînd...

Atunci se auzi clopoţelul care semnala că cineva tocmai intra pe uşa de sticlă. Prea tîrziu. Tarta cu cireşe şi (multă) frişcă se opri pe faţa victimei, stropind totul în jur. Tăcere. Apoi, ţipete, lacrimi, scandal.

Jerzy se întoarse spre intrare. O pălărie, o pipă şi un parpalac. Era Jarzebski - desigur. "În sfîrşit!" - gîndi atacatorul şi începu să alerge spre el.

Însă profesorul venea întins către masa unde se dăduse lupta. Trecu razant pe lîngă Jerzy şi se repezi la victimă: "Agnieszka, eşti bine?". Fata îl îmbrăţişă, murdărindu-i cămaşa cu gem: "Da, unchiule... aşa cred." Nasul ei minuscul îi ajungea lui Jarzebski pînă în dreptul stomacului: Agnes avea înălţimea normală a unei fetiţe care împlinise unsprezece ani duminică. După ce se asigură că şi sora lui e în ordine - doamna cu sărmăluţe confirmă cu o mişcare agitată din cap -, profesorul se întoarse fioros spre Jerzy, care stătea ţeapăn lîngă intrare. Încercă instinctiv să-i ghicească vîrsta. Puştiul nu îşi arăta cei paisprezece ani. Părea mai mic, mai ales acum, cînd se uita spăşit pe sub sprîncene la grupul celor trei. Jarzebski păşi apăsat. Încă un pas. Şi încă unul. Jerzy începu să plîngă, făcu stînga-mprejur, ieşi din cofetărie şi nu se mai opri din alergat pînă la gară, de unde luă primul tren înapoi spre casă, spre Gdansk. Jarzebski se întoarse la sora şi la nepoata lui. Plecară şi ei în scurt timp.


În urma lor, pe masă, carneţelul cu Mickey Mouse zăcea îngropat pe jumătate în frişca ce sărise din tartă. Chelneriţa furioasă îl ridică şi şterse masa. Cîteva cristale de zahăr alb-strălucitor se lipiră de cîrpa umedă. Carneţelul deschis zbură ca un fluture, direct în coşul de gunoi aflat lîngă frigiderul cu prăjituri. Pe ultima pagină se puteau citi cele cîteva rînduri pe care mai apucase Jerzy să le scrie:

"Îl aştept de trei zile. Îl caut, îl aştept. Am fugit de-acasă ca să-l întîlnesc. Vreau să-l întreb ceva. Cînd o să-l văd, o să-i spun: bunicule, de ce nu vrei să mai vorbeşti deloc cu tata?"


Jarzebski nu mai interveni în situaţii conflictuale de cînd speriase un băiat plin de frişcă. Profesorul n-a dormit bine mai multe nopţi din această cauză: el vroia doar să-l ducă la baie, ca să-i cureţe hainele.
Agnes păstră distanţa faţă de cofetării. Doamna cu sărmăluţe începu să-i aducă prăjiturile acasă, la pachet.
Jerzy nu-şi mai cumpără niciodată alt carneţel roz, renunţă la ideea de a scrie povestiri şi se obişnui să aştepte mai puţin în alte ocazii.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer