Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Intel-actualul: intelectualul-mediator ca spaţiu public


Bogdan Ghiu

19.03.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Intelectualii nu sînt o clasă. Sînt, s-a spus, o pătură. Ceea ce-i caracterizează e disponibilitatea, posibilitatea şi capacitatea de a-şi alege locul şi poziţia socială şi, astfel, de a menţine în viaţă pentru toţi însăşi ideea de opţiune posibilă şi de alegere necesară. Disponibilitatea de a înveli, ca pături ce sînt, pe cine vor. Pe dominatori sau pe dominaţi.

Intelectualii înşişi se pretind, însă, autonomi. Şi lupta lor pentru autonomie a fost îndelungată şi aprigă. Dar este departe de a se fi sfîrşit. Autonomia intelectualului este încă o utopie.

Dar de ce vor să rămînă, să devină intelectualii autonomi, extrateritoriali, exteriori? Tocmai pentru a putea fi disponibili. Starea lor socială este una de suspendare între inutil şi utilizabil.

Numele adevărat al intelectualului este de fapt intelactualul. Cel care intervine din afară, din margine, atunci cînd societatea tinde să se închidă în sine, în propriile ei tendinţe exclusiviste, evoluînd eugenic spre omogenie. Intelectualul, atunci, intervine pentru a spaţia, pentru a reface distanţele necesare tocmai medierii, medialităţii, negocierii raţionale obligatorii caracteristice spaţiului social. Intelectualii acţionează anti-imunitar. Intelectualul reface spaţiul public. El simbolizează mediatorul, necesitatea existenţei spaţiului public de mediere prin limbaj. Intelectualii readuc în permanenţă limbajul, semnalîndu-i obligativitatea. Sînt spaţiul social de intervenţie mediatoare pus deoparte, la cutie (craniană), în rezervă.

Ca atare, intelectualii sînt nişte funcţionari, nişte slujbaşi neîncadraţi. Ei trebuie să aibă obligatoriu (cel puţin) două slujbe.

Acolo unde începe să se tacă sau să se strige, ei vin să vorbească. Cuvîntul între tăcere şi urlet. Căci există în societăţi strigăte acoperite de urlete, şi mai seamă vacarm, indistincţie, haos nutritiv. Ei aud strigătul de sub urlet şi se lasă provocaţi îndeosebi de reducerile la tăcere, care nici măcar nu au nevoie de forţă. Emfaza urlătoare acoperă, anihilează strigarea la cer. Cerurile sînt întotdeauna departe. Şi atunci trebuie să vină, să intervină intelectualul, intelactualul, dar niciodată suveran, transcendent, de sus, ci de alături. Intelectualul stă alături: aceasta e marginalitatea lui imediată, de proximitate. El intervine din imediat pentru a reintroduce medialitatea distrusă, sau acaparată, monopolizată de aşa-zisele „media”. Intempestiv, inactual în falsa, reductiva actualitate. Atunci cînd aceasta se îngustează obstruînd virtualul. „Sub caldarîm, plaja” – de posibiluri.

În România, în momentul de faţă, cei acreditaţi ca intelectuali „de serviciu” tac. Par a fi mulţumiţi cu starea de lucruri, cu medialitatea socială actuală. Cu actualitatea.

Intelectualii noştri se potrivesc atît de bine cu media pentru că se autoconcep ca medium-uri. Mediumnicitatea inspirată merge de minune cu media, dar e nedemocratică. Intelectualii români sar la expresie, aduc şi desfăşoară, ca pe o batistă, din buzunar, spaţiul public numai pentru propriile lor mesaje. După care îl strîng la loc şi pleacă acasă cu el. „Transcendental”, nu transcendent ar trebui să intervină intelactualii. Menţinînd în viaţă virtualitatea, posibilitatea comunicării sociale, a spaţiului public, dar nu doar pentru propriile lor mesaje. Plurivocitatea, nu univocitatea sau, cel mult, ca aparenţă şi ca simulacru de dialog, biunivocitatea.

Intelectualii români nu sînt aproape, alături. Sînt în aer, plutesc. Sînt pro sau contra, partid imposibil, parte dintr-un întreg pe care nu-l întreţin extinzîndu-l, alipindu-i necontenit deschideri extrateritoriale. Intelectualul român achiziţionează teritorii. E un biet proprietar, şi atunci însăşi ideea de proprietate suferă. Absenţa lor deloc diafană, ci grea şi compactă, nu serveşte la aerarea societăţii, căci atunci cînd intervin, n-o fac decît pentru ei înşişi sau apăsător de intra-politic, uitînd societatea. Intelectualii români sînt ecrane, ecranează şi comunică unidirecţional, masificant. Nu ştiu să întruchipeze, să figureze social alteritatea şi deschiderea la alteritate. Sînt, vai, absolut oarecare, mainstream structural nediferenţiat, autonomie de latifund. Etc. Etc.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer