Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cică nişte analişti (V). Republica 3,4


Bogdan Ghiu

23.04.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Republică parlamentară sau republică prezidenţială, aceasta pare a fi întrebarea publică de cea mai strictă actualitate. Cea de-a doua e mai apropiată de monarhie, deci mai apropiată şi de inima tradiţională a românului, care preferă să personalizeze (cînd nu de-a dreptul să personifice) puterea, ca garant al nonindividualizării sale personale, sau mai precis al sub-, al infra-individualizării sale „strategice” (tampon în calea istoriei). Problema, din nou, e: mai aproape de monarhia constituţională sau de cea absolută? Operăm, însă, cu concepte importate. În monarhia constituţională, parlamentarismul e eminent, or, în viziunea multor comentatori (dintre care, pe criterii de coerenţă expresivă reprezentativă, aproape consensuală, l-am selectat, de-a lungul ultimelor săptămîni, pe Horaţiu Pepine), tocmai calitatea execrabilă a parlamentarismului românesc actual este buba.

Personal, văd (şi prevăd chiar) o etapă republicană prezidenţialistă de tranziţie, prin care, ca un adevărat slujitor al intereselor obşteşti, preşedintele Traian Băsescu să reformeze însă (satisfăcîndu-şi totodată şi imperativele temperamentale) tocmai republicanismul parlamentar. Cu alte cuvinte, să încerce să sădească în românii de azi resorturile intime, civice, ale republicanismului. Căci, la noi, cu formula unui politolog nu foarte prizat de presă, Daniel Barbu, domneşte „republica absentă” (vezi cartea cu acelaşi titlu apărută la Nemira în 1999).

Resping, însă, recăderea compulsivă în teoria „formelor fără fond”, aşa cum denunţă Horaţiu Pepine, scurt, în articolul „Imitarea modelelor străine” (din Cotidianul, 7 martie 2006). Ce nu e „străin” la noi? Modernitatea însăşi ne este „străină”. După cum resping şi adierea organicistă, „temeinicistă”, comunitaristă a aceluiaşi comentator, exprimînd o tendinţă de gîndire mai larg răspîndită şi aprobată, prin care mulţi dintre noi deplîngem, de fapt, neconstituirea societăţii civile. Comunitarismul şi structurarea referenţialităţii, deci a reprezentativităţii politice în termeni substanţiali, nu mi se pare o direcţie viabilă, practicabilă, dezirabilă. Un raţionament concluziv (la articolul amintit mai sus) de felul: „ar fi cazul să se renunţe la invocarea mimetică a modelelor străine şi, atunci cînd tradiţia nu mai este relevantă, să se desprindă soluţiile din chiar practica politică” mi se pare simplă beţie de cuvinte lipsită de (spulberînd, de fapt) orice orizont, echilibristică nu numai fără plasă de siguranţă, dar şi fără frînghie. O astfel de înşiruire concluzivă de vorbe nu are decît meritul (dacă poate fi numit astfel) de a descrie lipsa totală de repere.

Republica a III-ea, prezidenţială-Băsescu, în vederea unei Republici a IV-a, funcţional, curăţat parlamentară. Eu aşa văd, de dorit, lucrurile.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer