19.04.2006
Academia Caţavencu, aprilie 2004
Arundhati Roy
Dumnezeul lucrurilor mărunte
Editura Humanitas, 2004

Traducere de Luana Stoica



Citiţi un fragment din această carte.

*****

Intro

ARUNDHATI ROY (n. 1961, Bengal) a studiat arhitectura la Delhi School of Architecture, dar a devenit mai cunoscută prin scenariile ei de film care demascau injustiţiile societăţii indiene (In Which Annie Gives It Those Ones, Electric Moon). În 1997 a publicat prima (şi până în prezent singura) ei carte, The God of Small Things, care s-a bucurat imediat de succes şi a fost încununată în acelaşi an cu prestigiosul Booker Prize (Arundhati Roy este primul scriitor indian rezident în ţara natală şi prima femeie indiană care a câştigat acest premiu britanic). Amestecul de exotism, misticism şi istorie indiană, erotismul intens inserat în peisajul unei societăţi fracturate în caste şi condiţionate de prejudecăţi religioase, limbajul şi stilul inventiv, intensitatea poetică a prozei recomandă The God of Small Things drept un roman ambiţios şi încântător. Celebritatea câştigată fulgerător şi fascinaţia exercitată de autoare i-au consolidat poziţia de publicistă şi militantă ecologistă, feministă, antinucleară, antiglobalizare.

Există cărţi în care se topesc voci şi culori pe care doar maeştrii ştiu să le logodească. Dumnezeul lucrurilor mărunte este unul dintre locatarii etajului de sus al literaturii, aşa cum spune critica vremii. Romanul - unul de debut - ascunde între coperte ecouri ale copilăriei, drame identitare şi ambiţii de resort social. Pe tonuri când joviale, când patetice, vorbind pe rînd despre dragoste, trădare, vinovăţie, ură, complicaţiile de familie şi restricţiile de casta, Arundhati Roy ţese un păienjeniş în care cititorul se lasă atras cu un surâs complice în coltul gurii. În lumea lui Mammachi, Chacko, Estha, Rahel şi Baby Kochamma tristeţile sunt provizorii, iar împlinirile fulgurante. Universul lor degaja tandreţe şi asprime, ironie şi fior nostalgic. Cuvintele şi imaginile au ceva din supleţea acrobaţilor la trapez. Atmosfera este încărcată de parfumuri grele şi de savori neştiute. Inventivă şi curajoasă, strunind cu har discursul şi nelăsând nici un detaliu în voia sorţii, Arundhati Roy compune un tablou în proză şi ni-l lasă în grijă. Trebuie doar să ne apropiem de el şi să nu uităm că în spatele fiecărei vorbe zace un mister.

*****

Magazinul de postcoloniale

Există scriitori care fac din spaţiul natal impregnat de exotism un prilej de literatură. Dar dincolo de coaja aceea de ciudăţenii locale, care poate fi zgîriată cu unghia curiozităţii şi îndepărtată uşor, nu găseşti un miez cu nimic mai preţios decît un studiu de antropologie.

Cu cartea lui Arundhaty Roy treaba stă altfel şi încă de la primele pagini miresmele delicate ale unei literaturi de soi îţi mîngîie papilele literare. Această bengaleză şcolită în spaţiul postcolonial britanic are toate datele unei scriitoare de rasă care reuşeşte să-şi topească biografia şi s-o transforme într-un ingredient delicat, care nu se simte la lectură, dar te păcăleşte absorbindu-te lent într-o lume fantastică, reconstruită literar după toate regulile artei.

O carte cu personaje fractalice, ale căror secvenţe vitale se manifestă recurent, ici şi colo, compunînd un univers de nostalgii, pasiuni şi obsesii întreţesute într-o plasă de poveşti, unele mai miraculoase decît altele. O bătrînă fabricantă de conserve al cărei univers se închide şi se deschide după un ritm secret, precum cochilia unei scoici, relaţii de castă şi frustrări ancestrale care amplifică de fiecare dată orice tensiune minoră, un filobritanic sceptic, un bunic entomolog ieşit din viaţă din pricina ofticii de a nu i se fi recunoscut descoperirea unei specii de molii, doi copii cu o privire mai atentă decît cea a unei camere de filmat fac din cartea asta un fel de carusel de figuri ale unei Indii postcoloniale, ancestrale şi viitoare totodată.

În plus, veţi putea intra prin labirintice coridoare literare desenate arhitectural într-o sumedenie de microuniversuri, nimerind ba în curtea unei comunităţi creştine izolată între budişti, ba în plină expansiune a marxismului postcolonial, ba direct în inima unei fecioare.

Una peste alta, cartea bengalezei e ca un magazin de coloniale în care, odată intrat, mirodeniile încep parcă să-şi intensifice aromele, năucindu-te, povestindu-ţi istoria plantaţiilor pe care au crescut şi viaţa celor care le-au cules.

(cronică preluată din Academia Caţavencu, aprilie 2004)

0 comentarii

Publicitate

Sus