Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cuvinte pentru înecaţi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Manual de fotografie: Cod de bune maniere pentru fotografi


Alina Andrei

30.04.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Nu te contrazice niciodată cu un prost;
oamenii s-ar putea să nu observe diferenţa dintre tine şi el"
(Murphy)

De la bun început trebuie să lămuresc un lucru. Întotdeauna oamenii răi şi proşti sunt alţii! Sunt sigură că toţi care citesc sunt de acord cu mine, regăsindu-se în pielea celui care îi consideră pe alţii a fi nătângi, nesuferiţi.

De obicei fotografii sunt foarte mulţumiţi când criticii îi măgulesc peste măsură, înălţându-i în proprii ochi şi în ai altora. Poate că nu întâmplător cei care îi laudă cu graţie, sau deşănţat, sunt consideraţi oameni remarcabili, inteligenţi, pe când cei care le desfiinţează lucrările, sunt etichetaţi drept nepricepuţi, slabi la minte, încuiaţi, ba chiar neghiobi, detectând la ei o sleire regretabilă a bunului gust. Uneori se întâmplă ca fotografii să se simtă de-a dreptul jigniţi, atunci când sunt lăudaţi de cine consideră ei că nu trebuie. Cunosc pe cineva căruia îi sare muştarul când fotografii de nuduri lucioase, de apusuri însângerate, îl laudă. Oricum, toţi uită că o palmă amicală pe spate este doar la câţiva centimetri de o lovitură în fund. Un om înţelept a spus asta, am uitat cum îl chema, în mod cert nu era fotograf.

Indiferent de ce credem despre cei care ne văd şi ne comentează fotografiile, trebuie să fim politicoşi cu ei, pentru că aşa ne-au învăţat părinţii. Alt motiv nu găsesc acum.

Până şi artiştii care aruncă voios cu fleici de vită pe pereţi, pozând apoi petele însângerate, au voie să-i salute pe cei din jur. Pentru ca nimeni să nu se compromită că este văzut zâmbind taberei adverse, se poate folosi un ton nonşalant, apoi imediat fiecare îşi va roti privirea către tavan sau îşi va adânci ochii în paharul cu vodcă.

Sinceritatea este vecină cu mitocănia, dacă brusc, într-o staţie de autobuz, fără să-i spui unui om: "Bună, sunt X-ulescu", te apuci să-i mărturiseşti ce părere ai despre lucrările lui oribile. Nu se face ca hodoronc-tronc să-i azvârli:
- Pozele tale sunt nişte mizerii, le-am văzut la expoziţie (sau pe Internet, după caz).

Nu! N-ar fi deloc civilizat. E de preferat tăcerea. Cine nu se poate abţine, poate recurge la un compromis de genul:
- Se putea şi mai rău, sunt convins că eşti un fotograf talentat, însă ai avut un aparat slab, lumină nefavorabilă, model ţeapăn ca o scândură de brad. Cred că cei de la laborator ţi-au stricat filmul în halul acesta, de nu te poţi uita la imagini fără să nu te apuce durerea de măsele.

Se poate încerca şi varianta, la fel de elegantă:
- N-aş zice că sunt rele pozele, producătorii de pungi chinezeşti ar putea să fie încântaţi văzându-le. Domnişoara aceea cu pielea ca de plastic, ce strânge la piept Luna, seamănă uimitor cu afişele pe care le-am văzut în casa unui bulibaşă. Erau lipite lângă carpeta Răpirea din Serai. Imaginile nu sunt întocmai pe gustul meu, însă o grămadă de oameni cumsecade, ca de exemplu rudele bulibaşei, le-ar găsi merite nebănuite de alţii.

Lipsa evidentă de entuziasm ar putea fi lămuritoare.

Niciodată n-am întâlnit un fotograf înspăimântător de sincer, prin urmare, părinţii, profesorii, şi-au făcut cât de cât datoria în privinţa educaţiei. E adevărat, n-am cunoscut mulţi fotografi, e posibil să existe unii care să-ţi zică în faţă, atunci când e cazul:
- Fotografiile acestea îmi dau senzaţia de greaţă. Te rog să mă scuzi, mă duc la toaletă să vomit.

Sau, o reacţie mai puţin drastică, însă la fel de sinceră şi nepoliticoasă:
- Imaginile sunt plictisitoare, sunt de părere că ar putea fi folosite într-un sanatoriu de insomniaci, pentru a le provoca o stare acută de somnolenţă.


Cum îţi dai seama că eşti nepoliticos


1. Dacă atunci când îl vezi pe stradă pe un individ care ţi-a criticat lucrările, strigi folosind numele unor animale din ograda bunicilor, aruncând după el cu bulgări de pământ sau pietre smulse din caldarâm.

2. Auzi că bunul tău prieten, fotoreporterul X, va pleca într-o zonă de conflict de unde puţini au scăpat întregi la trup şi la minte. Plin de grijă îl rogi să-şi facă pe loc testamentul, unde să precizeze că-ţi lasă ţie moştenire cele mai bune aparate. Îl conduci apoi la aeroport, cu aparatele slabe în rucsac. Te arăţi dezamăgit când se întoarce sănătos în ţară, făcându-l să se simtă vinovat că mai este încă în viaţă.

3. În cazul în care, în timpul unei polemici aprinse, faci consideraţii neprieteneşti despre reîntoarcerea în trupul mamei a celui care te-a contrazis. E de speriat ce discuţii se încing între tabăra care lipeşte Luna, ciorile şi vacile în Photoshop, şi cei care preferă să aştepte un an ca să le intre pelicanul perfect în cadru. Dacă unii dintre ei au medalii de aur, şi ceilalţi nu, din start discuţia este tensionată. Vârsta participanţilor la discuţie e importantă. Spunându-i unui fotograf trecut de a treia tinereţe că miroase a rahat de trandafiri lucrarea lui cu gâşte extrase dintr-o imagine, şi plantate în alta, peste o apă electronică, demonstrezi că nu ştii să-i respecţi pe cei în etate. Aceeaşi apreciere făcută unui june cu caş la gură, care a mumificat dosul iubitei în Photoshop, arată lipsă de deschidere faţă de ceea ce este modern.

4. Admiri cu sinceră încântare nudurile cu soţia sau iubita fotografului, apoi faci consideraţii deplasate despre sfârcuri, gropiţele din obraji, cambrarea dosului şi prezervative, ca într-un final să-i ceri numărul de telefon.

5. Vezi poze proaste cu femei goale bune, sau fotografii bune cu dame proaste, şi încurci borcanele din motive ce ţin de instinctul de reproducere a speciei.

6. Vezi autoportretul fotografului, la nudul gol. Nu-l suporţi pe respectivul pentru că în pruncie n-aţi supt de la aceeaşi mamă, pentru că individul lucrează pe film şi tu pe digital, sau invers, pentru că el are Canon şi tu Nikon, sau invers, pentru că tu locuieşti în est şi el la vest, sau invers, pentru că el e profesionist şi tu amator, sau invers, pentru că nu-ţi plac prietenii lui, sau invers. Zâmbeşti compătimitor sau arăţi de-a dreptul cu degetul, încercând să nu te sufoci de râs.


De ce trebuie să evităm impoliteţea


Simplu. Imaginează-ţi că te întorci în timp, cu 35.000 de ani în urmă, în grota Chauvet, unde un bărbat Cro-Magnom tocmai a terminat gravura la care a lucrat luni bune, după ce se întorcea de la vânat lighioane păroase. Acum tocmai îl vedem pe un vânător de mamuţi, ce în clipele de repaus se delectează cu cântatul la frunză şi admirarea picturilor rupestre. Se încruntă. Barba deasă nu ascunde îndeajuns grimasele îngrozitoare ce la început par să sugereze nedumerirea, apoi amuzamentul şi în cele din urmă dispreţul. Prin sunete guturale şi gesturi concludente vrea să-i comunice artistului că siluetele abstracte de pe pereţi nu seamănă deloc cu bizonii ci cu nişte creaturi rumegătoare, cunoscute în zilele noastre sub numele de capre. Buf! O bâtă în capul nefericitului critic. Buf, crac! Un topor de silex în ceafa pictorului. Petele de sânge se răspândesc artistic peste desenele de pe stânci, urmând să provoace polemici aprinse printre cercetătorii din secolele XIX, XX, XXI, după Hr.

Acum să ne imaginăm altceva: Cel care, pe Internet, prăpădindu-se de râs a arătat cu degetul nudul fotografului sac de muşchi, într-o zi se întâlneşte faţă în faţă cu respectivii. Mă refer la muşchi. Se prea poate ca întâlnirea să decurgă fără remarci acidulate, doar cu schimburi de priviri glaciale. De vor fi nevoiţi să dea mâna, a salut, de pe acum plâng de mila nefericitului glumeţ care n-a ştiut la timp să se oprească din tastat. O bună perioadă nu se va mai putea ţine de şotii, ţinând cont că va avea degetele în ghips.

O vorbă din bătrâni spune că nu e bine să insulţi un crocodil, până n-ai traversat râul. Probabil octogenarii din Africa sau Amazon au scornit înţelepciunea, pentru că bunicii mei niciodată nu mi-au dat o astfel de povaţă. Oricum, se poate deduce de aici, că n-ar fi bine să afuriseşti un fotograf care te poate ajuta cu sfaturi tehnice sau mai ştiu eu cu ce (trepiede, obiective, becuri, studiouri etc.), înainte de a căpăta. Se subînţelege că fotograful joacă rolul crocodilului. Desigur, după ce te vezi cu sacii în căruţă tot nu e bine să insulţi, mai ales dacă ai de gând să traversezi din nou râul. Nu te apuci să urli în gura mare "Dobitocule", la cel care tocmai te-a împrumutat cu o baterie sau un filtru. Pur şi simplu nu se face.

Prin tăcere poţi să eviţi o mulţime de neplăceri, nu prea ai cum să-ţi faci duşmani. Întotdeauna am admirat persoanele rezervate, cuibărite cu înţelepciune în sine, găsindu-le virtuţi deosebite. Apoi am citit undeva următoarea pildă: "Când cineva, pe care îl respecţi foarte mult, pare să mediteze profund, probabil se gândeşte la masa de prânz".


Cum îţi dai seama că alţii sunt nepoliticoşi


Sunt valabile toate remarcile de mai sus, plus alte câteva. Dacă există un lucru necuviincios de spus, cineva sigur îl va rosti tocmai la momentul nepotrivit.

Dacă cineva te-a întrebat cât de mult ai băut înainte de a declanşa aparatul, înseamnă că respectivul nu are bune maniere. La fel, dacă eşti înştiinţat că cineva se poate uita la fotografiile tale numai cu o sticlă de vodcă în mână, nu e de bine. Într-o zi senină de vară, un fotograf a avut amabilitatea să se intereseze când am de gând să-mi schimb aparatul, considerând faptul că e stricat, după ce mi-a văzut pozele. Întrebarea mi s-a părut a fi nelalocul ei, mai ales că era în perfectă stare de funcţionare.

După terminarea unui concurs foto, şi anunţarea câştigătorilor, am vaga impresie că se aud mai multe înjurături decât pe un stadion de fotbal. Mereu se vor găsi cârcotaşi care să spună că "de data aceasta alegerea juriului a fost proastă", a se deduce de aici că persoanele cârcotitoare n-au primit nici-un ciolan de ros. Se despică în patru regulamentul, iar cei care n-au câştigat găsesc brusc mii de hibe catastrofale. Firesc, concurenţii care au încercat să înşele vigilenţa organizatorilor prin furtişaguri de tot felul, strigă cel mai tare atunci când sunt descoperiţi.

Una dintre replicile lui Henry Fonda din filmul "Numele meu este nimeni", sună întocmai aşa: "Când te-ai înfundat până la nas în rahat, ţine-ţi gura închisă". Vorbele se potrivesc şi pentru fotografii care fură de pe Internet lucrările altora, ca apoi să întrebe în gura mare unde e hoţul.


Cum să scapi de mitocani


Îi înţeleg pe cei care atunci când dau nas în nas cu personaje antipatice, sunt cuprinşi de dorinţa năvalnică de a se teleporta grabnic în cu totul altă parte. Anumite persoane iritante îmi inspiră sentimente nu tocmai creştineşti, ca de exemplu pălmuirea acestora cu un biban viu, sau de ce nu, cu un calcan ţepos. În fiecare dintre noi moţăie câte un mic monstru, gata oricând să-şi scoată ghearele pentru a le înfige în oamenii răi. Fireşte, cum am mai spus, întotdeauna oamenii răi sunt alţii.

Prin câteva metode inteligente, se poate rezolva altfel.

Problema: Te afli într-un bar ceţos, umplut de zumzete confuze. Un individ începe să-ţi dea lecţii, face bancuri proaste pe tonul unuia căruia tocmai i s-a îndesat o mătură prin partea din dos.

Soluţia: Se ia halba în mână, se toarnă berea în capul respectivului. După preferinţe, i se toarnă cafeaua fierbinte peste pantaloni. Indiferent de alegere, înainte trebuie să calculezi dacă poţi să ajungi în timp util până la uşă.

Dacă cineva face aprecieri deplasate despre sănătatea ta mintală, poţi să-l rogi, pe un ton moderat, să nu te mai stânjenească cu prezenţa lui. Pe de altă parte, nu toţi fotografii din lume sunt sănătoşi la cap. Ar fi absurd, mai ales că între cei care se comportă ca nişte guru, şi schizofrenicii ce-şi imaginează că sunt Bonaparte, există o uimitoare asemănare.

Să-i luăm ca exemplu pe fotografii care se duc cu plăcere la expoziţiile altora, doar pentru ca apoi, cu oareşce superioritate, să povestească despre cutărică care a holbat ochii cât cepele auzindu-le remarcile inteligente, despre celebritatea X care le-a strâns mâna, despre tânărul autor care e talentat dar, desigur, superficial, mai având mult până să ajungă la maturitatea artistică pe care natura i-a înzestrat pe respectivii încă din leagăn.

La vernisaje e uşor de rezolvat. Individul în cauză poate fi condus până la debara şi încuiat acolo până la plecarea tuturor invitaţilor. Măturile şi găleţile în mod sigur nu vor fi deranjate de tonul lui plin de superioritate.

Altă soluţie: Înfumuratul se apropie bătând câmpii. La mijlocul frazei îi întorci spatele, îndreptându-te glonţ către altcineva, lăsându-i vorbele să-i atârne nedumirite în aer. Manevra se repetă de ori de câte ori e nevoie.

Variante soft: Îl laşi să vorbească, iar din când în când îl întrerupi cu "Da, serios?" şi "Ei, nu zău?". Repetiţia obsedantă de cel puţin 23 de ori a acestor întrebări, la un moment dat îi va colora urechile în stacojiu.
Îl lauzi în gura mare, deşănţat, să audă şi alţii elogiile entuziaste. După ce s-a cocoşit îndeajuns, arată cumva că de fapt te-ai referit la fotografiile altuia, confundându-l cu X sau Y. Este echivalentul unui pahar cu apă rece, azvârlit, cu sete, în faţă. Îi va trebui multă vreme să-şi netezească penele zburlite.

Variantă hard: Printr-un accident regretabil i se scapă trepiedul pe degetele de la picioare (dacă e vară şi e încălţat în sandale).

Ultima soluţie: Dacă vezi apropiindu-se un fotograf nesuferit cu intenţia vădită de a-ţi vorbi, fugi cât te ţin picioarele.

(va urma, săptămîna viitoare, a doua parte a manualului: "Cum se fotografiază şezlongurile")
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Prea frumoasa poveste a domnului Măgar, carte semnată Alina Andrei.

blogul Alinei Andrei

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singura veveriţă siberiană pe care o cunosc stă la bloc (5.0/5 - 27 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Poemul perfect de iubire pentru tine, doar pentru tine (4.8/5 - 17 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patti Smith şi Robert Mapplethorpe în bucătăria lor (coioasă, cum ar spune un cunoscut de-al meu) (4.7/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mine în cartier: Apollinaire şi Marie Laurencin (4.9/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer