Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bregovic – nici prea pro, nici foarte contra


Oltea Şerban-Pârâu

01.05.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
1. Bregovic şi costumul său alb

(de Oltea Şerban-Pârâu)

Cu siguranţă, după patru turnee în România (cel mai recent, organizat de Makina Events cuprinzând concerte în oraşele Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj şi Timişoara) Goran Bregovic are publicul său în România, care îl iubeşte pentru muzica sa cu influenţe sârbeşti, bulgăreşti, greceşti şi româneşti, dar şi pentru clişeele sonore sau vizuale care îl fac inconfundabil.

Turneul de promovare a noului său album Tales and Songs from Weddings and Funerals s-a încheiat la Bucureşti în prima zi de Paşti în faţa unei săli dansând în extaz, programul de 90 de minute fiind urmat de jumătate de oră de bisuri. Iniţial, Goran Bregovic era cunoscut publicului din România ca un reprezentativ compozitor de muzică de film, consacrat de coloanele sonore pentru filmele lui Emir Kusturica Arizona Dream, Underground sau Vremea ţiganilor. Între timp, el a devenit aproape un star "local", aşa cum se autodefinea, iar inspiraţia din muzica Mariei Tănase pentru noul album (extrem de uşor sesizabilă în concert) nu face decât să-i crească acţiunile. Alături de Goran Bregovic, pe scenă s-au găsit percuţionistul, acordeonistul şi vocalistul Ognjen Radivojevic, trei cântăreţe din Bulgaria şi Macedonia (îmbrăcate în costume populare) şi orchestra sa "de nunţi şi înmormîntări" din Serbia. Publicul a avut ocazia să asculte şi piese arhicunoscute precum "Elo Hi", "Money", "In the Death Car", "Erdelezi", "Mesicina" sau "Kalaşnikov", dar programul a cuprins şi piese noi, fie dinamice şi umoristice (precum antrenanta "Polizia molto arabbiata"), fie lirice.

Pentru scenă, Goran Bregovic şi-a creat un personaj: costum alb, chitară neagră (şi după nevoi un laptop care "completează" structura ritmică), atitudinea "à la Underground"... Cât despre solistica vocală, aceasta îi revine mai mult partenerului său Radivojevic, protagonistul mulţumindu-se cu partea de creaţie şi cu "recitativele". Muzica inventată de Bregovic pornind de la sursele folclorice din Balcani şi împrejurimi este impregnată de politonalism, alternând piese cu structuri ritmice obsesive şi dansante şi melodii dominate de melismatica vocală specifică zonei, este înveşmântată comercial şi "bine făcută". Câteva cadenţe tipice, orchestraţie zgomotoasă cu multe alămuri şi tobă mare dar, la un moment dat, totul se repetă.

Totuşi, o magie există şi ea acţionează asupra românului cult sau semidoct pentru care a-ţi plăcea Bregovic este aproape obligatoriu în vremurile noastre. Dacă pentru această categorie de public este jenant să fie iubitor de folclor românesc sau, Doamne fereşte, de manele, să danseze pe muzica lui Bregovic este cool sau de bon ton, depinde de generaţie. Aşa se face că, fără să ceară aproape nimic sălii (precum majoritatea artiştilor), Goran Bregovic a beneficiat din nou de un public formidabil, care a dansat până la epuizare.

Probabil sunt singura din sală care se întreabă dacă o melodie-sursă precum "Bun îi vinul ghiughiuliu" este citată în cărticica de prezentare a CD-ului Tales and Songs from Weddings and Funerals sau protagonistul a spus doar preventiv în conferinţa de presă că s-a inspirat din discurile Mariei Tănase. În fond, de ce să se piardă bunătate de drepturi de autor în neantul domeniului public...


2. Bregovic - băiat deştept

(de Virgil Oprina)

Parcă se împuţinează văzând cu ochii argumentele care pledează contra spiritului de turmă... îmi spun în gând în timp ce, cuminte ca orice orice individ care se respectă aşa, la un nivel mediu, dau la rupt biletul de intrare la Bregovici (pe care recunosc că mi-l făcuse cadou un prieten). Totuşi, care e problema ? Da ! La Bregovici ! Cum s-a transformat numele acestui fost om obişnuit într-un substantiv comun ? Dar asta-i altă poveste, publicată, cu siguranţă... Mai interesantă cred că este senzaţia aceea de turmă despre care vorbeam la început. Ce-i drept, am venit la acest concert cu idei preconcepute de "contra". Ştiam că Brego' mai cântase în România de trei ori, că o groază de lume se bucură de muzica lui din snobism... În plus, odată, la unul din concertele trecute, m-am aflat la intrarea V.I.P.-urilor şi am asistat la scene teribile în care protagonişti erau acei iubitori de Bregovici cu "merţan"şi însoţitoare trase la indigo.

Şi totuşi... la aceste concerte nu vin doar astfel de oameni ale căror idealuri se reduc la vilă şi maşină (şi parcă mai era ceva... ), ci şi o altă categorie, mai curată şi, evident, mai săracă (dar nu cu duhul). Privind aceşti oameni care acum, la al patrulea concert, sunt destul de numeroşi, încerc să-mi explic ce i-ar fi putut determina să dea minimum 500.000 de lei pe bilet. Un prim aspect ar fi ziua concertului (prima zi de Paşti) care a însemnat pentru organizatori o ofertă scăzută de evenimente alternative. Un alt aspect ar fi muzica... Aici e aici. Suntem oare atenţi în general la muzica pe care o ascultăm ? Cred că extrem de rar. De cele mai multe ori radioul, casetofonul sau CD-player-ul "cântă" în legea lui acasă, la metrou, în autobuz, în lift sau la serviciu, conştientul neacordându-i mare atenţie. Subconştientul însă... Mă rog, să nu devenim mai "adânci" decât este cazul.

Întorcându-mă la publicul bregovician, cred (bine ar fi să mă înşel, dar nu...) că avem de-a face cu nişte iubitori de folclor refulaţi. De unde refularea ? De la "epoca de aur", evident, ca tot ce-i rău... Oricum, lăsând amara glumă la o parte, epoca trecută ne-a îndepărtat de ideea de folclor românesc şi ştim cu toţii de ce. Cu Bregovici, însă, e altceva. Au fost filmele lui Kusturica (mamă, ce filme... ) şi videoclipurile (mamă, ce videoclipuri...), dar mai sunt câteva ingrediente care au făcut ca bucatele muzicale de la sud de Dunăre să devină apetisante pentru o groază de români (şi nu numai). Şi care ar fi acestea ? Păi, să vedem ce s-a întâmplat la concert.

Sală plină, public fremătător, puţin întuneric... se aude o trompetă, apoi intră din sală către scenă restul orchestrei de suflători preludiind. Primele sunete instalează de la început o senzaţie de tragi-comic cu accente groteşti. Oare tipul acesta de atmosferă să fie secretul, elementul care a sedus sensibilitarea colectivă ? Acţiunea continuă... Vizual încă stăm bine, adică unitar. Nu pentru mult timp, însă. Pe scenă se instalează muzicienii în costumele lor populare (sârbeşti, bulgăreşti şi macedonene) şi iată că apare prima "bomboană" (toboşarul-solist, o prezenţă cool de anii '80, cu tricou negru, vedere la muşchi, tatuaje, cap ras cu codiţă chinezească), semn clar că senzaţia de ghiveci (sau cocktail) se extinde şi în zona vizualului.

Şi începe a se cânta... popular, viguros, organic, vitalist. În primul cântec se disting două cuvinte: Europa şi poliţia. Mixtura se umflă... apare Bregovici ! Costum alb, probabil fără ciorapi, punând câte o hârtie de o sută în pâlniile fligoarnelor şi "dirijând" zbaterea folclorică de pe scenă cu efort minim, aşa cum stă bine unui băiat deştept. Pentru ca tabloul să fie complet, se ajută de o chitară electrică şi un laptop pe post de generator de ritmuri şi sunete. Altminteri, vorba criticului, "discurs muzical destul de închegat". Piesele curg, ritmul şchiop, seducător, provocând reacţii dezinhibate, ici-colo dansante, identice cu cele pentru manele. Totul este introdus într-un bagaj comercial pe care scrie cu litere mari "rădăcini barbare", "ca la mama ei" sau ceva de genul acesta.

Nu ştiu de ce, dar audierea acestei muzici îmi aduce aminte de vagoanele de C.F.R. care ies din ţară cu cherestea şi se întorc cu mobilă de lux. Un sentiment tâmpit de regret (dar nu chiar aşa de tâmpit) că la noi nimeni, indiferent de etnie, nu s-a gândit (sau nu a reuşit) să facă aşa ceva... Şi s-ar fi putut, ar fi fost de unde... De fapt, nici nu ştiu dacă să mă bucur că recunosc elementele din care Bregovici băiat deştept, fost rocker de succes al anilor '70, a pregătit (ce-i drept cu mare talent) acest cocktail al anilor '90 (ce-i şi mai drept, destul de ieftin), sau să mă întristez că nu pot să dau şi eu din buric sau măcar să cânt melodia cu cuvinte ştiute pe dinafară în sârbeşte şi să bat din palme... aritmic.

Oricum, din punct de vedere comercial, concertul, chiar dacă nu mai oferea nimic nou ca substanţă muzicală după primele 15 minute, totuşi a ţinut. Rupturi de ritm şi de registru, trăiri bine dozate (cât să nu te plictiseşti şi să nu te dumireşti), solo-uri "à la New Orleans", ritm şi armonie de muzică de înmormântare, emisii vocale balcanice, dădeau impresia că acolo, pe scenă, se află o entitate artistică al cărei talent se aruncă înainte cu ochii închişi, într-un discret sos ţigănesc sau rroma, după cum vă place. Oare aşa să fie ? Oricum, senzaţia predominantă din final a fost de satisfacţie totală. Ei cu sălile lor pline, noi cu manelele noastre...

Iar, data viitoare... cu toţii din nou la Bregovici ? Băiat deştept.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

0

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer