Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  carnetzELLE

Monica Bellucci


Alex. Leo Şerban

29.05.2006
Elle
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În Malena lui Giuseppe Tornatore, Monica Bellucci trece prin cadru - lent şi languros -, stîrnind dorinţele bărbaţilor şi invidiile femeilor dintr-un sătuc italian uitat de lume. După acest film, sătucul italian a devenit Satul Planetar, iar frumoasa care trecea prin cadru este privită acum de milioane de ochi: femeile ar vrea să fie ca ea, bărbaţii ar vrea să fie cu ea...

Cine este această zeiţă umană, prea umană, şi de ce se joacă cu privirile noastre?

"Doamna Vincent Cassel"


Nimeni nu-i spune aşa. Şi nici n-ar avea de ce: combinată cu actorul francez de cîţiva ani buni, de curînd mămică, Monica Bellucci este orice în afară de "femme au foyer". Postura de gospodină nici nu i-ar sta bine; cînd eşti una din cele mai frumoase femei din lume - dacă nu chiar cea mai frumoasă! -, a te închide între pereţii unui apartament, oricît de vast, pentru a deretica, spăla şi face de mîncare este aproape un afront contra-naturii. O Minune a Lumii nu coase, nu dă cu aspiratorul! Mai degrabă aşteaptă, cuminte, vizita unei doamne de la forţele de muncă (CeadeaşapteaArtă), care i-a promis un rendez-vous cu ecranul şi, poate, un job...

Pentru că, dacă cinematograful - sau măcar fotografia - n-ar fi existat, ele ar fi trebuit inventate pentru Bellucci.

Prima ei întîlnire cu Vincent Cassel, la eseurile pentru filmul L'Appartement (1996), a fost "oribilă": "A venit cu un aer foarte sigur pe el, ras în cap (tocmai se pregătea să joace în La Haine), iar eu am avut o reacţie de respingere, gen - «Cine mai e şi ăsta?! Cine se crede?» Mi-am sunat imediat agentul: «De ce a fost angajat individul ăsta? Mai bine-l chemau pe Yvan Attal, care e formidabil, e sexy...»"

Concubinajul glamour cu Cassel îi prinde însă pe amîndoi. Sînt tineri, frumoşi şi celebri. El e un revoltat permanent, ea - o "revoluţionară" calmă. Revolta lui este împotriva sistemului, a rutinei, a burgheziei creative. Revoluţia ei este în sistem, surpîndu-l încet, abil şi sigur din interior: a demonstra că o femeie frumoasă, fost manechin, poate fi şi o bună actriţă. "Cînd eram manechin şi-am început să fac film - explică ea -, au existat articole de patru pagini în ziarele italiene care nu spuneau decît că nu voi reuşi niciodată în cinema, că eram prea frumoasă ca să pot juca, iar aparatul de filmat o să se răzbune..."

Rolul Mariei Magdalena, din Patimile lui Iisus, a fost solicitat chiar de ea: pe cînd Mel Gibson se afla la Roma i-a trimis un mesaj, rugîndu-l să-i dea această şansă. De ce Maria Magdalena? "Nu ştiu de ce, aşa a fost să fie. Ce mă impresionează la ea este că încarnează întreaga condiţie umană: nu ştie nimic, nici cine e Iisus, nici ce-o să i se-ntîmple, dar, în ciuda păcatelor, a incomprehensiunii şi a ignoranţei sale, este mişcată de el." Maria Magdalena. Monica, în schimb, îşi revendică fără jenă condiţia de agnostică: "Am fost crescută în spirit creştin, dar nu sînt creştină. Nu caut pacea în Dumnezeu, ci în om. De aceea sînt avidă de noi cunoştinţe."

Atunci cînd un ziarist i-a comparat cu "acele cupluri mitice care hrănesc istoria cinematografului", au avut - amîndoi - inteligenţa de a-i replica printr-o glumă: "Exact, ca Tom şi Jerry!", a rîs Monica; iar Vincent a adăugat: "Sau ca Stan şi Bran."

Deşi au jucat împreună în cinci filme (dintre care unul, Irréversible, este foarte aproape de viaţa lor de cuplu, hrănindu-se din aceasta, punîndu-i pe ecran în toată impudica lor frumuseţe şi spontaneitate - "Este mai uşor să turnezi genul acesta de scenă cu omul pe care-l iubeşti decît cu un necunoscut", mărturiseşte ea), nu ţin deloc să refacă, în cinema, ceea ce se petrece între pereţii vastului lor apartament (acelaşi care apare în Irréversible): ar fi mult prea facil, mult prea neofertant pentru nişte actori şi, în plus, sînt mult prea curioşi, amîndoi, să cunoască alte lucruri, să facă experienţe noi... "Nu vreau ca perechea noastră să devină un produs!"

Maternitatea? Desigur: "Doresc să mă împlinesc ca femeie, nu doar ca actriţă. Maternitatea schimbă tot. Poate că de aici vine pacea mea şi războiul lui Vincent. Nici cel mai frumos film din lume nu se compară cu ceea ce mi se-ntîmplă azi... Restul e accesoriu."

... Dar - cum spunea cineva - numai accesoriul durează.


Una din "fetele" lui Dracula


Cine o mai ţine minte din Bram Stoker's Dracula, filmul lui Francis Ford Coppola din 1992? Juca, atunci, alături de nume grele precum Gary Oldman, Anthony Hopkins, Keanu Reeves şi Wynona Ryder... "Juca", e un fel de-a spune: participa - împreună cu alte două fete, la fel de necunoscute ca şi ea - la un soi de orgie demonică a cărei pradă era Keanu. Vorbeau - bolboroseau mai curînd - în română, dar hîrjoneala lor (cinci zile de turnaj) era mai expresivă decît partea lingvistică. Pe-atunci, nu era decît o figurantă (un manechin ales după criterii ce ţineau de "catwalk"), aruncată la grămadă într-un film care avea nevoie de mulţi figuranţi. Zece ani mai tîrziu, însă, îi dădea replica - de la egal la egal - aceluiaşi Keanu Reeves, în chip de Persephonis din Matrix Reloaded: figuranta ajunsese o actriţă căutată, care stîrnise interesul (poate că şi dorinţele: "Am senzaţia că regizorii cu care am lucrat m-au visat mai degrabă decît m-au privit...", spune Bellucci) celor doi fraţi Wachowschi după ce aceştia o văzuseră în Malena...

Întîlnirea cu ei e un coup de foudre reciproc; "(fraţii Wachowski) îmi vorbesc despre o femeie misterioasă şi senzuală. Le răspund: «Ei bine, iată-mă!» Ei îmi mărturisesc că Persephonis este inspirată de Malena: felul în care se mişcă, în care se-mbracă, côté-ul ei senzual." Italianca adoptată de Franţa (unde i se spune, deja, "La Bellucci") e pe cale de-a deveni internaţională - via, fireşte, SUA. Căci idolii ei cinematografici sînt, la rîndul lor, acele mitice femei italiene care au călcat, cu dreptul, de la Cinecitta la Hollywood: Sophia Loren, Claudia Cardinale, Anna Magnani... Bellucci are senzualitatea lui Loren, charisma lui Cardinale, poate că şi tupeul lui Magnani - dar mai are, în plus, ceva din distincţia Silvanei Mangano, din farmecul Ginei Lollobrigida şi din fascinaţia Virnei Lisi. Este, într-un cuvînt, sublimă! Iar "a fi actriţă - meditează Bellucci, cu o seriozitate care-i stă la fel de bine ca senzualitatea - este o sublimare a feminităţii. E agreabil să simţi că, de-acum încolo, oamenii te recunosc pentru meseria pe care o faci, şi nu pentru că ai apărut pe coperta unei reviste. Nu e important să fii cunoscut, ci recunoscut."

În cîţiva ani - mai puţini decît i-ar trebui unei mămici să nască şi să-şi vadă copilul făcînd primii paşi -, Monica Bellucci trece de la o apariţie decorativă alături de Gene Hackman la un rol dramatic alături de Bruce Willis, îşi consolidează statutul de actriţă franceză care acceptă pariuri riscante, este rînd pe rînd regina Cleopatra (în Asterix şi Obelix: Misiunea Cleopatra), "femeia misterioasă" din Matrix şi Maria Magdalena din Patimile lui Iisus. Mai nou, a fost solicitată să joace în filmele unor maeştri precum Terry Gilliam şi Spike Lee - oameni pe care-i admiră. A demonstrat nu doar că este într-adevăr o actriţă, ci că are şi fler - şi că, lucrul cel mai important într-o meserie în care "totul este imagine", nu şi-a pierdut nimic din atuurile feminităţii ei profund bulversante.


O femeie frumoasă


Uitaţi-vă la Sharon Stone: pînă mai ieri, era o blondă incendiară, care dăduse foc ecranelor hollywoodiene pentru a-şi aprinde o ţigară... Astăzi, retrasă şi deprimată, încă mai visează, nerealist, la o urmare a lui Basic Instinct.

Sau gîndiţi-vă la Liz Taylor - odinioară "femeia cu ochii violet", cea mai celebră dintre Cleopatrele ecranului, multicăsătorită, multialcoolizată şi multidrogată, devenită, din subiect de cancanuri mondene, subiect de bîrfe patetice. Sau amintiţi-vă de Brigitte Bardot - idol absolut al anilor '50-'70, icon al feminităţii made in France, ajunsă o babă ciufută care trăieşte numai din afecţiunea animalelor pe care le adăposteşte şi le protejează oriunde-ar fi. Ecranul care le-a făcut nemuritoare, întorcîndu-le iubirea necondiţionată a milioane de fani, se dovedeşte - astăzi - cu mult mai crud decît oglinda Împărătesei din Albă ca zăpada.

Bellucci e conştientă de asta. Ştie că puterea pe care i-o dă, acum, frumuseţea este o armă cu două tăişuri - te face celebru şi, în secunda următoare, te poate ucide. "Cînd o femeie frumoasă intră într-un restaurant, celelalte femei se simt agresate, iar bărbaţii resimt un amestec de dorinţă şi ură pentru această frumuseţe pe care ştiu că nu o vor poseda. Frumuseţea este şi o formă de putere. E ca un Ferrari, dar care are nevoie de un pilot bun. Şi-apoi, durează atît de puţin... E doar un moment biologic în viaţă. În zece ani, nu voi mai fi aceeaşi." Dorinţa ei de a juca - de a trece de la un rol la altul, de a-şi dovedi (şi a dovedi celorlalţi) perfecţionarea ei continuă ca actriţă - este şi o formă de maternitate creativă. Cu fiecare rol, Bellucci ne face cadou copilul ei de celuloid, ştiind că, poate, mîine (în zece ani...), acest copil îi va fi refuzat. Este un copil zămislit din dragoste - dragostea ei pentru cinema -, dar şi o afirmare a vieţii în lupta cu timpul. "Pentru bărbaţi, dragostea este o parte din viaţă. Pentru femei, este chiar viaţa. După ce fac dragoste, bărbaţii adorm, în timp ce femeia se gîndeşte." Femeia Monica Bellucci se gîndeşte poate că, dacă frumuseţea pe care a primit-o în dar este cea care i-a adus atîta dragoste, este timpul să dăruiască, la rîndul ei, toată această dragoste-frumuseţe celor pentru care viaţa nu este niciodată întreagă fără cinema. După ce a "făcut dragoste" cu fiecare dintre noi - care stăm, cu sufletul la gură şi ochii larg deschişi, în întunericul sălilor de cinema -, Monica Bellucci îşi poate considera misiunea ei pe acest pămînt îndeplinită: pentru acest suprem gest de generozitate (şi feminină, şi artistică), cinefilii din toată lumea jură să rămînă treji - adormind abia după ce trecerea ei ameţitoare pe un ecran se va fi consumat...

******


"E teribil să constaţi că inteligenţa omului a progresat atîta din punct de vedere tehnologic, dar nu şi din cel al sentimentelor. Am ajuns pe lună sau în spaţiu, dar aici pe pămînt continuăm să facem războaie ca-n epoca de piatră!"

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Resurse

Descarcă RetroVizoare, o carte de fotografie în două volume de Alex. Leo Şerban şi
Jeu de Paume, o carte de Alex. Leo Şerban şi Şerban Foarţă.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Fotografiile Paradisului
Sageata Fiinţe de neuitat (2)
Sageata Fiinţe de neuitat (1)
Sageata O seară cu Elodie
Sageata Odă şlapului
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata 4SPACE
Sageata Evul Media
Sageata Urbarium
Sageata Portrete
Sageata Exotic club
Sageata Mass-miezuri
Sageata Cuvinte şi spaţii
Sageata Don Quijote Rătăcitorul
Sageata Utopica
Sageata Post-it
Sageata oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc
Sageata Cronica insolită
Sageata Doza săptămânală de eroism
Sageata Jurnalul unui obsedat de seriale
Sageata Texte, Pretexte, Contexte (şi Subtexte)
Sageata Scurt tratat de moftologie
Sageata O gură de Teacher


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer