Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cuvinte pentru înecaţi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Manual de fotografie: Cum se fotografiază caii şi măgarii


Alina Andrei

04.06.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pentru a fotografia un cal neapărat trebuie un aparat. Altfel nu se poate. Cu film în el, dacă nu e digital. Musai fără capac. În toate manualele de fotografie ar trebui ca fiecare lecţie să înceapă cu următorul sfat: Înainte de a declanşa, îndepărtaţi capacul de pe obiectiv! Altfel se va ajunge la situaţii jenante de genul că persoanele care urmau să fie imortalizate să vă atenţioneze asupra acestui important amănunt.

Mai avem nevoie de cel puţin un cal. Măcar un sfert din el. Măcar coada şi juma de fund. Sau urechile. Pentru că altfel, dacă n-am avea aşa ceva în faţa aparatului, nu s-ar mai putea spune că am fotografiat cai. Aceste splendide făpturi pot fi găsite de obicei în:
- sate, trăgând la căruţe,
- păpurişul din Delta Dunării, printre egrete şi pelicani,
- şatrele pline de puradei şi ţigănci împletite,
- pe şoselele prost asfaltate, cărând carcase ruginite de Dacii,
- la târgurile de animale,
- în parcurile din New York, plimbând turiştii în trăsuri,
- în reclamele la ţigări, ducând în spinare actori rataţi care n-au primit roluri în filme,
- pe peluzele din Marea Britanie, cu copoi de vânătoare printre picioare, amuşinând vulpile,
- în grajdurile hipodromurilor, asudaţi după curse,
- pe pereţi, dacă e vorba despre cei verzi, însă aceştia cu greutate pot fi fotografiaţi,
- în prăvăliile de jucării şi în vitrinele cu delicatesuri gastronomice,
- în mările verzi, agăţaţi de alge.



Cunoscătorii satului Sf. Gheorghe ştiu că aproape de ponton, la o aruncătură de băţ de Dunăre, e o baracă ruginită, reumatică la încheieturi, care adăposteşte crâşma. Într-un colţ, cocoţat aproape de tavan, e un televizor mereu deschis. Licărirea lui se vede de afară, din beznă, unde moţăie caii aşteptându-şi stăpânii să-şi termine ţuicile. Înhămaţi la căruţe, rumegând ierburi sau dormind osteniţi în picioare. După apus, când tot satul miroase a borş de peşte şi-a flori grele, orientale, nu se mai zăresc bine sub stele, ci doar capetele lor mari, negre, luminate chior de la becurile din baracă. Dimineţile, în grajdurile de stuf, se întâmplă să le atârne roua de gene sau să fie pătaţi de chiciură pe spinări. În astfel de momente m-aş apropia cu sfială. Aşa cum nu-i bine să ţăcăni din aparat la urechea unui cap de om înfundat în pernă, ca să nu-i tulburi somnul dulce de dinainte de trezire, din acelaşi motiv aş aştepta să-şi dezmorţească picioarele până să-i fac click, click în faţa botului.

În Deltă mai sunt şi caii liberi, care trăiesc de capul lor în sălbăticie, păscând printre sălcii plângătoare, boi, vaci, nuferi şi gâşte sălbatice. Nu pot fi momiţi cu cuburi de zahăr! Nici cu mere şi cu atât mai puţin cu bere, cum am văzut la cineva că încerca. Doar cu iepe, dacă în stufăriş sunt ascunşi armăsari, sau invers. Totuşi nu văd rostul. Dacă ai o iapă pe post de momeală, ai putea s-o fotografiezi pe ea, din toate unghiurile, la toate orele din zi şi din noapte, cu trepied sau fără. Cât timp îţi îngăduie, pentru că dacă o ia la goană, nu vei putea ţine pasul cu ea. Are patru picioare, tu doar două. Desigur, dacă vrei să-ţi recuperezi modelul, tot ce trebuie să faci e să scoţi un armăsar din papură, să-i pui căpăstru (se poate improviza din cureaua de la pantaloni sau cureaua aparatului foto). Prin vorbă bună şi ghionturi sugestive convinge-l să te ducă la iapă. Dar din nou nu văd rostul. Având la îndemână un astfel de model cabalin nu mai e nevoie de primul, doar dacă nu cumva ai primit o comandă de la o revistă japoneză pentru adulţi. Se pare că japonezii se dau în vânt după fotografiile cu armăsari negri cambraţi peste iepe albe, sau invers.



Din surse demne de încredere am aflat un secret profesional de-al celebrului Elliott Erwitt. Acesta umblă pe stradă înarmat cu o trompetă în miniatură, cu pompă de cauciuc la capăt, pe care apasă când vrea să scoată sunete de întors capetele trecătorilor. Cei mai mulţi se răsucesc uimiţi spre fotograf, care în momentul decisiv face click, click. Şi gata fotografiile! A încercat să demonstreze eficacitatea metodei într-un workshop la New York. Cum spuneam, Erwitt era pe stradă cu aparatul la gât, ceilalţi fotografi în spatele lui, sorbindu-i fiecare gest. Se apropie o trăsură trasă de un cal cu pană de struţ în coamă, hamuri strălucitoare, potcoave noi nouţe ce tropăiau cadenţat. Sună trompeta! Vizitiul sughite de uimire, bidiviul nimic. Îşi vede de drum fără să binevoiască să întoarcă capul. De unde rezultă că nu ai nevoie de trompetă când vrei să fotografiezi cai americani pentru că sunt prea blazaţi din fire. Sau surzi. Se prea poate ca în realitate să fi lipsit pana de struţ şi fotografii din spatele lui Erwitt, însă în rest totul s-a întâmplat întocmai.

Întrebare: cum se fotografiază caii cu priviri galeşe?
Răspuns: nu ştiu.

La târgurile noastre am văzut cai care râdeau între ei de stăpâni sau de ce li se căşuna pe moment. Cu boturile larg căscate, cu dinţii galbeni la vedere. Şi măgarii râd des în sinea lor. Vara se tăvălesc în praful de pe uliţe, stârnind vârtejuri şi neplăceri orătăniilor ce ciugulesc prin preajmă. Au astfel de obiceiuri mai ales când un şofer se grăbeşte să ajungă la oră fixă undeva. Nu va putea din cauza măgarului care blochează drumul.

Scenă: măgarul pozat de la distanţă, păşind alene din şanţ până în mijlocul uliţei. Cadru larg (superangular). Altă fotografie: acelaşi drum înecat în praf, cu patru copite şi două urechi (lungi) răşchirate în aer. A treia: fotograful surprinde atât furtuna de praf cât şi Trabantul ce vrea cu tot dinadinsul să treacă pe acolo. Prin geamul deschis din partea şoferului se vede un pumn neprietenos agitat nevoie mare.



Măgarii se momesc cu morcovi. Se leagă o aţă de un băţ. De aţă un morcov. Se atârnă respectiva momeală în faţa botului. Animalul o va urma unde pofteşte fotograful: la umbră, într-o băltoacă de soare, lângă o grămadă de pepeni, pe străzi sau cărări de munte. Desigur, dacă vrei să faci fotografii publicitare la nu ştiu ce, în care ar da bine pepenii aşezaţi în piramidă c-un măgăruş simpatic lângă, atunci să ai în vedere că vei avea nevoie de multe fructe pentru a le înlocui pe cele muşcate şi rumegate de model.


Podoabe:

Măgariţele dau bine în poze dacă au margarete atârnate de urechi. Sau o coroniţă de albăstrele.

Măgarii n-au nevoie de nimic.

Caii: uneori au ciucuri roşii atârnaţi de coamă şi de coadă. Pene albe în cap dacă sunt de la circ sau aparţin unei case regale. Şi-un corn în frunte, de staniol lipit pe carton, dacă cineva şi-a bătut joc de ei vrând să-i transforme în unicorni. Mai sunt unii care fac astfel de lucruri ruşinoase în Photoshop. Adică: pozează un cal obişnuit ce paşte în mijlocul unui câmp de rapiţă, descarcă animalul de pe aparatul digital în calculator, şi acolo, în PS, îi lipesc un corn lung. Astfel operat, armăsarul travestit în licornă e plimbat pe la diferite expoziţii şi pe site-uri foto, purtând nume mistico-metafizice.

Armăsarii de mare se fotografiază cu aparate rezistente la apă.

Caii care trec pe sub mesteceni adormiţi îmi închipui că au şi ei ochii închişi, tropăind agale prin iarba uscată şi violetele boţite. Aşa ceva se poate vedea doar în Rusia. Tot acolo, la ei, pe vreme de război se puteau vedea cai spintecaţi la burtă, cu câte un soldat înghesuit printre maţe, pentru a se feri de gerul muşcător. Măruntaiele aburinde îl fereau pentru o vreme de degerături şi de foame. Nu ştiu dacă cineva a fotografiat asemenea scene. Cred că nu.

În Cecenia au cicatrice pe spinări şi pe coapse, sunt încordaţi, fornăie. Sunt învăţaţi să care arme grele. Armăsarii din Mongolia aleargă sub cerul liber, în pustiul dintre două iurte. Miros a seu de iac, n-au decât rareori şa. În Italia se mănâncă multă carne de cal. Prin urmare pot fi fotografiaţi şi în abatoare, măcelării, expuşi în vitrine frigorifice, atârnaţi de cârlige. Hoţii care nu reuşesc să vândă cu bani buni iepele şi armăsarii văcsuiţi cu vopsea, pentru a nu putea fi recunoscuţi, îi duc la abatoare.

Diferenţele dintr-un grajd şi o măcelărie sunt evidente. Primul e populat cu: fornăituri, bătăi încete cu copita, ronţăit, ovăz scurs din desagă, fân înhăţat cu furca, palme bătătorite bătând încetişor grumazurile netede. Miroase a cald, a balegă şi-a iarbă. A doua clădire: are o lumină aseptică, rece, miroase înţepător a sânge şi-a carne, e plină de sunete legate de cuţite, satâruri, pungi şi bani, şuşoteli, bârfe, uşi închise şi deschise.

Un armăsar focos şi-un ţigan, acompaniaţi de dezlănţuiri de vioară şi-o eşarfă roşie. În filmele ungureşti sau în fotografiile lipsite de imaginaţie, prost regizate.

Un Cavaler Pe Cal Alb în ciorapi lungi şi cu bonetă de catifea nu poate călări decât un cal alb. Altfel i-ar spune: Cavalerul Pe Cal Negru sau Cavalerul Pe Mârţoagă Bălţată. Orice culoare ar avea, e vorba doar de un mit născocit pentru domnişoarele romanţioase cu pletele în vânt, care într-un final, plictisindu-se să aştepte, l-au primit în iatac pe grăjdar sau pe birjar.

(va urma, săptămâna viitoare, a şaptea parte a manualului: "Cum se fotografiază scrisorile")
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Prea frumoasa poveste a domnului Măgar, carte semnată Alina Andrei.

blogul Alinei Andrei

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singura veveriţă siberiană pe care o cunosc stă la bloc (5.0/5 - 27 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Poemul perfect de iubire pentru tine, doar pentru tine (4.8/5 - 17 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patti Smith şi Robert Mapplethorpe în bucătăria lor (coioasă, cum ar spune un cunoscut de-al meu) (4.7/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mine în cartier: Apollinaire şi Marie Laurencin (4.9/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer