Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mari Români, sau cum ne mîndrim cu noi înşine


Bogdan Ghiu

04.06.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pregătindu-se să se autosărbătorească pentru împlinirea a 50 de ani de propagandistică existenţă, TVR s-a gîndit, instituţional, probabil la ea însăşi şi a lansat de curînd, cu mare tam-tam, precedat de o foarte inspirată, trebuie să recunosc, campanie de teasing, un proiect cu intenţii mobilizatoare intitulat "Mari Români": oricare român actual poate să nominalizeze o personalitate, şi la sfîrşit se va realiza un top.

Ideea acestui proiect mi se pare nefericită, absurdă, inutilă şi retrogradă. Inerţială. Ridicolă. Facilă. Ea nu face decît să cultive acelaşi set sărac, dar recursiv de pulsiuni ale eternului şi păgubosului nostru naţionalism paseist, furibund nesigur pe sine, destabilizator.

Căci ce rost şi ce relevanţă are faptul că în "finală" se vor bate pentru locul întîi, sau pentru primele zece locuri, pentru a nu ştiu cîta oară, Eminescu, Brâncuşi, Mihai Viteazul, Nichita Stănescu, Enescu, Constantin Brâncoveanu, Ilie Năstase, Gheorghe Zamfir, Gheorghe Hagi sau Nadia Comăneci? Absolut niciuna.

Este, apoi, o manie periculoasă aceea de a realiza un top de personalităţi emblematice, de a folosi un criteriu bazat pe vînzări, pe audienţă, un instrument de piaţă, pur marketing comercial, pentru a ierarhiza merele cu perele, voievozi, artişti şi sportivi.

Ideea, aparent pedagogică, de a realiza un astfel de top prejudiciază, de fapt, şi parazitează maimuţărind-o, nevoia noastră traumatic nerezolvată de a avea un panteon naţional, un fel de echipă naţională de zei locali la care să ne închinăm, pe care s-o ovaţionăm şi care să ne unifice fantasmatic, în cuget şi-n simţiri, reprezentîndu-ne în faţa Dumnezeului istoriei, al Europei, al lumii.

Dar de ce un eventual panteon naţional asupra căruia încă nu am căzut, se pare, de acord ar trebui să fie o ierarhie, o piramidă de nume? De ce ar trebui el să fie închis şi să presupună o ordine, tocmai acolo unde este vorba de personalităţi hiperaccentuate, ireductibile, suprimînd prin colectivizare mediatică individualismul în loc să-l susţină?

Ideea unui astfel de proiect nu este nouă, dar revine, bîntuie mereu în aceeaşi formă, manifestînd, de fapt, aceeaşi rană narcisică, aceeaşi neîmplinire şi aceeaşi limită, acelaşi blocaj mental imposibil, se pare, de depăşit. Şi Realitatea TV, tot o televiziune deci, a încercat-o anul trecut, cu mijloace pretins "ştiinţifice", sociologice. A ieşit un talmaş-balmeş care n-a spus nimic nimănui şi pe care l-a uitat rapid toată lumea.

De fapt, acest program copiază alterîndu-l definitiv şi semnificativ un format BBC care, dacă nu mă înşel, se intitulează "Pride of Nation" şi se organizează anual, cu mare fast şi putere de mobilizare, la cel mai înalt nivel.

În Anglia însă, conform acestui format prost copiat, "adaptat" de către Televiziunea Română, "naţiunea" înseamnă, vai, altceva, este un verb, nu un substantiv şi, mai ales, se conjugă la prezent. "Pride of Nation" omagiază oameni simpli, autori ai unor fapte umane, cetăţeneşti, de curaj, de sacrificiu, de generozitate, de uitare de sine. "Naţiune", deci, egal "societate civilă". La noi, noţiunea de naţiune pare neîmplinită chiar la origini, în stratul iniţial. La noi, naţiunea nu desemnează prezentul societăţii, ci un patrimoniu asupra căruia tocmai astfel de iniţiative aruncă umbre de nesiguranţă.

Diferenţa aceasta este fatală şi marchează nu doar întîrzierea noastră istorică, ci, mai ales, neintrarea noastră în istorie, teama, spaima, nesiguranţa noastră în ceea ce priveşte memoria colectivă, identitatea, neconfigurarea, neconstituirea, inexistenţa. Continuăm să fim bîntuiţi de acelaşi neant intim. Încă ne statalizăm.

Între "Cîntarea României" de pe vremea lui Ceauşescu, care pare a fi marcat definitiv şi irevocabil minţile "profesioniştilor", senatori de drept, din Televiziunea Română, delirul "României Mari" şi acest "Mari Români", continuitatea este una de simplu avatar, de mişcare pe loc, de parcă am adormi istoric şi, la trezire, am fi pradă mereu aceluiaşi vis, la nesfîrşit.

Penibil! Boală grea, neotenia istorică, pedomorfismul colectiv cronic. Astfel de simptome se cer tratate, eliminate, nu cultivate.

Căci, pînă la urmă, nu ideea acestui program în sine e, în primul rînd, vinovată. Ea nu reprezintă decît o invitaţie adresată publicului de o televiziune. Cu adevărat grav, îngrijorător, este faptul că românii de azi, cei invitaţi să dea materie şi conţinut acestui program, nu se gîndesc la eventuale motive de mîndrie cetăţenească ale zilei de azi, nu se uită de jur-împrejur, la ei înşişi şi la semeni contemporani lor, ci caută măreţie şi performanţă, îşi caută temeiul şi identitatea, reprezentativitatea în afara lor, departe, în trecut şi în rîndul vedetelor. Mancurtizaţi de propaganda comunistă şi, în continuitatea acesteia şi, deseori, cu aceleaşi mijloace, de mass-media postrevoluţionară, formataţi de formate, românii actuali nu au în vedere şi ocolesc, sar instinctiv, tocmai propria actualitate. De aceea nu avem prezent.

Marii români ai zilei de azi, nu ai trecutului pe care nu facem decît să-l batjocorim mediatic cu astfel de programe, punîndu-l în competiţie cu sine, dar evidenţiind neraportarea la propria actualitate şi neconstituirea, astfel, a unei actualizări de sine a "societăţii" româneşti, mari români ai zilei de azi au putut fi însă "vizionaţi" defilînd, cu mare aprindere, sîmbătă, 3 iunie, pe străzile Bucureştiului fie cu chipul lui Zelea Codreanu pe post de Che Guevara local pe tricouri, dar pretinzînd că reprezintă şi că apără "valorile tradiţionale ale familiei", fie - minorităţi mediatice de contact - cu pene şi strasuri, pretinzînd că reprezintă o minoritate gay care cuprinde nu doar petrecăreţi şi circari, ci şi intelectuali şi artişti de forţă, creatori de care România actuală are de ce să fie mîndră, dar care au preferat să rămînă mai degrabă ascunşi, simţindu-se, probabil, de două ori minorizaţi: şi de majoritatea heterosexuală (deşi, să recunoaştem, dacă tot este să ne disputăm pe criterii sexuale, o paradă a, să zicem, autoeroticilor ar scoate întreaga populaţie, fie ea "de dreapta" sau "de stînga", la marş!), dar şi de cei care pretind că le susţin şi le reprezintă interesele.

Noroc cu modul care în care media, mă refer la cele mai vizibile şi mai influente, la televiziuni deci (în special prin doi ştirişti-moderatori femei: Andreea Creţulescu de la Realitatea TV şi, mai ales, Dana Grecu de la Antena 3, care a provocat un rar moment de televiziune atunci cînd unul dintre invitaţi, reprezentantul "Noii Drepte" - de parcă dreapta ar putea fi vreodată nouă -, a refuzat să dea mîna - propria dreaptă, atît de intim preţioasă, probabil - cu celălalt invitat, un reprezentant al minorităţii gay din România), au tratat obiectiv această paradă de marşuri şi contramarşuri, obiectiv adică "părtinitor", ironic-revoltat chiar, în sensul toleranţei.

Cu singura rezervă că, deşi chipul transistoricului lider al Gărzii de Fier a putut fi văzut, aşa cum spuneam, în imaginile de televiziune, imprimat pe tricourile unor băieţi voinici, nimeni n-a evidenţiat şi nu a comentat explicit acest fapt, adică neonazismul, fie el şi de paradă şi scos de sub covorul istoriei de o altă paradă. Vinovată, periculoasă tăcere! Parăm excelent accesul la propria actualitate.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer