Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  inter_zise

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Profil de Metropotam - Anda


Anda Cadariu

13.06.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Anda e o metropotamită care face parte dintre aceia care scriu propriul roman al Bucureştiului, le-ar arăta prietenilor toate stencilurile dacă s-ar putea, o enervează mitocănia şi şpaga, îi place istoria oraşului cu esplanade fictive şi vrea mai multe restaurante în centrul vechi.

Cristina Foarfă: Ce scrie la tine în buletin?
Anda Cadariu: Acolo statul român a postat despre subsemnata tot felul de mesaje subliminale, gen asl pls. N-am înţeles niciodată de ce ţine cu dinţii statul să se bage-n viaţa mea. În fine... Bine că şi-a dat seama că de acum doi ani nu mai e cazul să-mi scrie în buletin Tîrgu Mureş, ci Bucureşti.

C.F.: Ce faci pentru bani? Dar pentru artă?
A.D.: Începem cu partea... prima. Deocamdată îmi caut job. Am avut unu', l-am expediat. Am luat o bursă de la polonezi, am cheltuit-o. Am tradus texte pe bani, încă nu i-am primit.

Cât despre artă.... Pentru artă... ah, artă! :) Pentru artă în primul rând sufăr. Da' ştii cum sufăr? La greu. Evident, ca orice artist care se respectă. Mă doare mintea de-atâta suferinţă, pentru că, după cum spunea şi nemuritorul Da Vinci, Arta e una cosa mentale. Înainte, în timp ce şi după ce sufăr zdravăn, mai şi scriu câte ceva.

C.F.: Aha, deci scrii.... Cum vezi tu "romanul Bucureştiului"?
A.D.: Ohooo... păi stai că tocmai îl concep. Mă rog, fac parte dintre cei care scriu propriul roman al Bucureştiului. Mai jos aveţi un fragment (vezi răspunsul la întrebarea "Prin ce e Bucureştiul altfel decât restul lumii?").

C.F.: Ce te surprinde cel mai mult în Bucureşti?
A.D.: El, ei, ele, noi şi voi. Dar mai ales el. E un oraş extrem de viu. Decât simetric şi mort, mai bine haotic şi viu. Eclectismul, aglomeraţia, combinaţia asta absolut unică de jeg şi opulenţă, de strălucire şi demenţă pe care n-am mai văzut-o nicăieri. Asta mă surprinde. În fiecare zi.

C.F.: Dacă ai fi metropoghid, unde ţi-ai duce subiecţii?
A.D.: I-aş lua din Gara de Nord - care merită studiată, e una din porţile oraşului, şi-i seamănă, într-un fel, destul de bine. Apoi i-aş duce prin Cişmigiu până în Green Hours - de neuitat dimineţile pe terasă, când parcă n-ai nici o grijă şi-ţi bei cafeaua în sound de bossa nova. Neapărat trebuie să dăm o raită şi pe la Cărtureşti.

Apoi le-aş arăta - dacă aş putea - toate stencilurile de pe toate zidurile. Apoi papa - la Sanyi, desigur. Dacă nu acolo, la Bistro Philippe sau Arles. Apoi MNAC - nu se poate fără - , Lipscanii - idem, le-aş arăta sediul Uniunii Arhitecţilor - casa aia ruinată (cea de lângă sediul Senatului, din care iese un bloc de sticlă şi oţel). Şi fiindcă am obosit, un drink scurt la Motoare. Apoi teatru - Act, Green, Odeon, La Scena sau TFM. După care cluburile... să mă opresc aici? Mă opresc un pic, că nu ştiu în care dintre ele să-i duc.

C.F.: Care e ruta ta zilnică?
A.D.: Momentan n-am o rută fixă. Mă trezesc cât pot de târziu. Apoi mă târăsc până-n centru, mă duc la net, vizitez expoziţii, mă plimb, intru prin magazine, la un moment dat încep să mă sune prietenii - sau eu pe ei. "N-ai chef să vii la Centrul Ceh că e audiovizual?" "Hai la MNAC că e lansare de comics." "Vezi că azi e concert în Lăptărie şi dup-aia mixează XYZ în Test Point, poate băgam şi-un Web ulterior..." Mai am şi seri în care stau de poveşti pe terase sau merg la teatru - sau ambele.

C.F.: Ce-ţi place, ce nu-ţi place, ce ai schimba la Bucureşti?
A.D.: Nu-mi place deloc, da' deloc, monumentul erorilor-ororilor din faţa Senatului. Asta pentru că în general nu-mi plac ţepele. Şi-n Bucureşti e plin de ele, mai nou nu numai la figurat, văd c-au început să apară şi la propriu.

Nu-mi place atitudinea frecvent întâlnită cum că... "mă-nţelegi, frateee, eu sunt cel mai tare şi cum rămâne cu shmenul ăla de care-am vorbit ". Nu-mi place că mulţi consideră că şpaga e ceva firesc. Nu-mi convine că centrul e degradat şi că la primul cutremur mai mare o să pice toată Calea Victoriei.

Nu-mi place că nu sunt destule locuri de parcare, nu-mi plac troleele ticsite şi nici şoferii care înjură sau trec cu maneaua la maxim pe lângă noi, muritorii electro-alternativi.

Mi-ar plăcea ca Bucureştiul să fie astăzi lipsit de cartierele comuniste din care se scurg în fiecare zi oameni aplatizaţi, care se îndreaptă spre mall-urile şi companiile în care lucrează.

Îmi place istoria Bucureştiului, plină de esplanade fictive, de Corso-uri lipscaniene, de negustori care nu vroiau curăţenie în pieţe şi se certau cu Primăria care ţinea să-i civilizeze.

Îmi mai plac: zona Universităţii, cocktail-urile din Cool Cat, ceainăriile, lansările de carte, concertele, străzile vechi, şi-mi mai place să fac studiu antropologic pe metrosexualii de ambe sexe.

Aş schimba infrastructura de la metrou, aş schimba şi trenurile de la Metrorex - alea de pe rutele secundare - aş schimba programul de lucru al angajaţilor din multinaţionale fiindcă din cauza lui mă chinuie pe mine traficul de la orele de vârf.

Jumate din maşini le-aş înlocui cu motoare, aura de noxe care străluceşte în lumina dimineţii aş schimba-o cu aurora boreala, Casa poporului - cu ce era înainte în locul ei.

C.F.: Prin ce e altfel Bucureştiul de restul lumii?
A.D.: Acuma vine fragmentul de roman:

Bucureşti. Acest oraş plin de mizerie şi guvernat de mitocani, împânzit de clădiri a căror frumuseţe de odinioară se distinge ca o declaraţie voalată prin stratul gros de praf. Acest castravete împănat cu mărgăritare, cu realitatea lui reală, ca o tumoare perfectă. Anomalia este aşezată în sud-sud-estul României, la o altitudine de 60-90 metri, pe râurile Dîmboviţa şi Colentina, la aproximativ aceeaşi latitudine ca Belgrad, Geneva, Bordeaux, Minneapolis şi la aceeaşi longitudine ca Helsinki şi Johannesburg. Ocupă o suprafaţă de 228 kmp şi este al treilea mare oraş din regiune, după Atena şi Istanbul.

Acest lucru nu e deosebit de important, dar trebuia spus, pentru că înainte de orice zbor, pasagerilor li se face o anume pregătire, li se arată unde e masca de oxigen şi vesta de salvare. Şi asta e datoria oricărui om care vorbeşte despre Bucureşti, pentru că ce se întâmplă în acest oraş nu se poate întâmpla în nici un altul. Într-o zi eşti atacat de şoferul de taxi, în următoarea te agaţă un peşte care ar vrea să fii curva lui, în următoarea faci slalom pe ruta Sălăjan-Ferentari sau Cotroceni-Herăstrău.

Aici vezi succesul şi degradarea în formele cele mai pure posibile. Aici respiri altfel, aici ai de ales. Între High-Life şi Lăptărie, între Locanta Jariştea şi Expirat, între Twice şi Hanul cu tei (... va urma).

C.F.: Scrisorica pentru dom primar
A.D.: Nu pot vorbi decât telegrafic cu dom primar:

Câini vagabonzi stop. Muşcat picior stâng stop. Rog fără gunoaie, fără dubioshenii administrativ-financiare, rog asfaltaţi mai mult, mai des şi mai bine, rog servicii sociale performante, rog restaurare centru vechi, rog neapărat pistă specială pentru biciclişti stop. Rog seriozitate. Stop.


(Interviu realizat de Cristina Foarfă pentru www.metropotam.ro)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer