Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jobenul cu iepuraşi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Castelul Prinţesei de Caramel (IV) - Ghicitul în chelii


Eduard Ţone

25.07.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi episodul precedent aici.

Patru - Ghicitul în chelii
- N-am povestit nimănui lucrurile astea, băiete. Le ţin în mine de treizeci de ani şi dacă nu a fost nimeni vrednic să le extragă până acum m-am hotărât să o fac de unul singur. Pe tine te urmăresc de o vreme şi chiar dacă porţi tricouri infame, am decis că îmi place moaca ta căzută din lighenele cu ciocolată. O să-ţi povestesc despre unica mea iubire. Povestea ei nu trebuie îngropată de păianjenii uitării. Nu ştiu ce vei face tu cu ea, e treaba ta. Eu ţi-o spun şi scap. Îţi dau leapşa, să te speli pe cap cu ea. După ce ţi-o spun nu va mai fi povestea mea, ci povestea lumii întregi.

Am iubit o singură dată în viaţa mea. O chema Adela şi locuia într-o garsonieră confort doi. În ziua în care m-am dus la Adela pentru întâia oară, cerul avea o culoare verzuie. Am intrat în garsoniera ei aşteptându-mă ca înăuntru să găsesc un tapet verde, prelins din norii cu alură de îngheţată cu fistic. Nu mai fusesem niciodată într-o garsonieră confort doi. Dacă nici tu n-ai mai fost, îţi spun eu, acum, în ce fel ar putea să arate: are un hol la intrare, mic cât un câmp de luptă de pe o tablă de şah, o cameră suficient de mare cât să încapă un pat la perete, o masă, un fotoliu cu braţe jerpelite, de lemn, un scaun, o policioară şi câteva geamantane, cu grijă stivuite, o bucătărie în care poate să mănânce o singură persoană şi o baie cam părăginită, îmbrăcată în faianţă mică şi, vai!, verde, fără cadă, dar cu duşul spânzurat undeva pe sus, poate chiar la vecinul de deasupra - un vecin atât de nebun încât la două noaptea începe să urle, cam patetic, că "o s-o omoare pe ticăloasă" pentru că "l-a distrus".

Adela avea un pulover ciclamen, tricotat. Avea părul negru şi lung, ochi cu aromă de cafea şi sâni promiţător de mari. M-am aşezat în fotoliu şi am pus pe masă sticla de lichior de ciocolată. Ştiam că-i place, doar vorbisem la telefon câteva zile bune, înainte de a mă chema pe la ea. Nu ştiu cum naiba ajunseserăm să vorbim despre lichiorul de ciocolată, dar ştiu că atunci când a văzut sticla nu a zâmbit ca o femeie uşoară. Aşa că în secunda aceea m-am liniştit: lipsa de zâmbet a fost elementul de siguranţă de care oricine are nevoie atunci când intră într-o garsonieră confort doi.

Au trecut aproape patruzeci de minute până când am parcurs distanţa de o jumătate de metru care despărţea fotoliul pe care stăteam, de patul lipit de perete. Patruzeci de minute care m-au introdus în lumea fantastică a Adelei cu sentimentul că am intrat într-un vagin uriaş, aproape "almodovarian". O lume din care aveam să ies, peste câteva luni, buimac şi fascinat, sexual şi înspăimântat, nestăpânit şi fragil, însângerat şi nevinovat.

Adela avea 34 de ani, dar cei opt ani care ne despărţeau în sens potrivnic ei nu mi-au dat niciodată iluzia unui sentiment freudian. Mi-a povestit viaţa ei, într-una dintre următoarele mele vizite, de parcă ar fi spus pentru a o suta oară una dintre poveştile Şeherezadei. Maică-sa se sinucisese, pradă unei depresii care pierduse cheile de la portiţele de ieşire, când Adela nu doborâse încă barierele copilăriei. A rămas cu un frate mai mic, cu o soră ceva mai mare şi cu un tată care a violat-o prima oară în clasa a unşpea, la doar câteva săptămâni după ce câţiva băieţi o târâseră într-o seară într-un boschet şi o lipsiseră, fără voia ei, de floarea tinereţii.

Adela nu s-a putut împotrivi violurilor vreme de câţiva ani. Şi-a îngrijit fratele mai mic până când n-a mai putut suporta horcăiturile paterne şi a plecat de nebună pe străzi pentru a locui sub scări de bloc, pe podele de parchet neraşchetat sau pe patul alunecos al milei prietenilor cărora le cumpăra amiciţia graţie disponibilităţii native sau dobândite pentru sex. Când taică-său a găsit o fărâmă de regret în inimă, i-a cumpărat o garsonieră confort doi în celălalt capăt al oraşului şi a izolat-o acolo definitiv. Adela a devenit agorafobică. Nu lucra nicăieri - n-a lucrat niciodată pentru că oamenii n-au vrut altceva de la ea decât să-şi deschidă picioarele - şi trăia din ajutorul bărbaţilor care o vizitau. Dar nu, băiete, nu te gândi că Adela era curvă. Avea Biblia la capul patului şi vorbea deseori cu Dumnezeu. Nu cerea bani decât atunci când nu mai avea ce mânca. Devenise expertă în a face mâncare pentru o săptămână din doi cartofi şi o jumătate de pachet de unt. Când coboram cu ea la alimentara din colţ, după ce vreme de trei sferturi de oră mă străduiam să o conving că aerul de afară nu o va ucide, iar contactul cu oamenii nu-i vor modifica existenţa, mă simţeam ca Moş Crăciun. Adela era fericită atunci când mânca, atunci când făcea amor, atunci când îmi citea poeziile şi atunci când citea Biblia. Adela era nefericită în rest şi, dincolo de nenumăratele tentative de sinucidere mai mult sau mai puţin reale, avea în ochi o tristeţe de care m-am îndrăgostit degrabă.

Când viaţa mea avea să devină prea rapidă pentru a mai zăbovi lângă temerile şi înfometările Adelei, dragostea s-a scurs lăsînd în urmă o inimă secată ca un sol crăpat. Ea a rămas mai departe în garsoniera confort doi, cu puloverul ei ciclamen, cu radioul pe care i-l dăruisem pentru a-i colora lumea, cu razele de soare la care se bronza prin geam întinzându-şi picioarele subţiri şi albe, cu sânii ei imenşi şi foarte lăsaţi, cu desenele ciudate pe care le făcea pe foi de matematică pentru a mi le "explica" apoi cu o faţă serioasă: "Vezi, acesta e soarele, aici, sus, el stă totdeauna sus şi dăruieşte viaţă tuturor", cu duşul ei veşnic ruginit, cu unghiile lungi şi frumos îngrijite, cu veşnica frică de "baba de lângă, care mă urăşte, e o zgripţuroaică".

Într-una dintre zilele în care urcam la etajul şase "al ei", cu veşnica mea atitudine condescendentă faţă de blocul de garsoniere confort doi, am avut parte de o surpriză. L-am cunoscut pe tatăl Adelei. Era în uşă, abia ajunsese şi el, şi vorbea aprins cu fiică-sa. Când m-a văzut, Adela s-a oprit, ne-a tras pe amândoi înăuntru, ne-a făcut cunoştinţă şi a plecat. Pur şi simplu a plecat, ea care ieşea din casă după ore de rugăminţi şi asigurări. Am rămas buimac, faţă în faţă cu omul care-i stricase viaţa şi pe care altădată, imaginându-mi lucrurile pe care mi le povestea Adela, l-aş fi decapitat cu o unică lovitură de sabie de samurai. Era un bărbat masiv, brunet, cu ochi mari şi sprâncene stufoase, cu o cicatrice în vârful nasului ce părea un fel de zid între el şi ceilalţi oameni. N-am găsit putere pentru a-i spune ceva, eram în acelaşi timp dezolat de gestul Adelei care o tulise şi sentimentul de indispoziţie punea stăpânire pe mine ca o caracatiţă care-şi multiplica braţele aproape instantaneu.

Tatăl Adelei a vorbit primul, fără introducere, bolovănos.
"Prietene, ştii cum se ghiceşte în chelii?"

Ce legătură aveau cheliile cu faptul că o violase pe fiică-sa, cu prezenţa mea acolo şi cu garsoniera confort doi n-am înţeles nici până în ziua de azi, însă de la un moment dat încoace, nu m-a mai interesat. Îmi era silă de el, însă am răspuns, hipnotizat, că nu.

"Hai că te-nvăţ. Nu mai ştie nimeni în ţara asta cum se face. Da' tu eşti primu' prieten de-al Adelei pe care-l cunosc şi am jurat că primului prieten de-al ei pe care mi-l prezintă îi zic secretul. Chelia e universul bărbatului, prietene. Dacă ţi-a căzut părul cât de puţin înseamnă că te-ai dezvelit lumii şi lumea va citi în tine ca într-o carte. Dacă ştie cum.

Bărbaţii se împart în patru categorii, prietene, şi numai în astea patru îi poţi încadra dacă le ghiceşti în chelie. Studiezi mai întâi firul de păr - dacă a mai rămas vreunul. Nu contează culoarea, ci grosimea. Cu cât e mai subţire firul, cu atât mai multe va avea bărbatul acela pe suflet. Este punctul de plecare în arta ghicitului în chelii. După cum spuneam, sunt patru tipuri de chelii care determină patru tipuri de bărbaţi. Unu: chelia rotundă, aflată în mijlocul capului, care nu comunică deloc cu fruntea. Sub ea se află bărbatul blând. Doi: dublu-chelia, care pleacă din vârful capului şi se întinde până la frunte lăsând păr doar în spate şi pe laterale. Ăsta e bărbatul periculos. Trei: chelia generală, care lasă capul gol ca o bilă. De ea are parte bărbatul care fascinează. Şi patru: chelia neregulată, dezvoltată aiurea, între smocuri de păr. Ea aparţine bărbatului nebun. Mai întâi depistezi tipul de chelie. Apoi îl asociezi cu grosimea firului de păr şi faci corelaţii cu informaţiile, sumare sau nu, pe care le ai despre bărbatul respectiv. După care, în funcţie de nivelul tău intuitiv, poţi să descrii viaţa celui pe care-l ai în faţă. Dacă individul nu are chelie, porţile îţi sunt închise. Înţelegi, prietene?"

Îl priveam, tâmp, incapabil să scot o vorbă. Nu pricepeam în primul rând de ce bărbaţii se împart doar în categoriile alea patru. Blânzi, periculoşi, fascinanţi şi nebuni. Abia peste câţiva ani aveam să-mi dau seama că în jurul fiecărei categorii tatăl Adelei grupase, de fapt, sute de alte categorii. De pildă, un bărbat blând poate însemna un bărbat prost, iubitor, molâu, leneş, incapabil, tandru sau filantrop. Dar atunci, pe moment, întrebările care-mi urcau la creier cu viteza luminii îmi paralizaseră darul vorbirii, amestecând sentimentul de ură pe care-l revărsam asupra celui care nenorocise viaţa iubitei mele cu un soi de admiraţie jegoasă faţă de oamenii care deţin secrete sordide.

Tatăl Adelei s-a ridicat greoi şi mi-a pus o mână pe umăr. "Văd că nu ai chelie deocamdată. Fata mea e o femeie minunată. Dacă m-aş mai naşte o dată aş lua-o de soţie. Ai grijă!". S-a întors brusc, şi-a pus o haină de piele foarte maro şi foarte veche şi a dat să iasă din garsonieră. "Adio, prietene!". Am apucat să mai văd doar că, la spate, părul lui sârmos şi negru, destul de netuns, lăsa să se întrevadă, din loc în loc, goluri din pielea capului. Nu mai văzusem în viaţa mea un om cu o asemenea alopecie stranie. A ieşit cu paşi greoi, cu miros de crimă. Adela s-a întors târziu, cu lacrimi în privirile pierdute. A intrat în baie, a făcut un duş şi a adormit sub privirile mele încă halucinate.

Nu am mai vorbit niciodată despre taică-său. La câteva săptămâni după ciudata întâlnire m-am despărţit de Adela. Am lăsat-o în garsonieră, plângând. Eu a trebuit să plec în provincie pentru doi ani, undeva suficient de departe cât să se rupă totul. Adela nu mergea la poştă să pună scrisori, iar telefonul i-a fost suspendat pentru că nu mai avea cu ce să-l plătească. Am stat doi ani pe un şantier pe care aveam să cunosc oameni diferiţi. Majoritatea dintre ei aveau chelii. Mai mult în joacă, începusem să le fac "portretele" după chelie, aşa cum mă învăţase tatăl Adelei. Totul se potrivea. Descopeream tot felul de iţe din viaţa omului plecând de la firul de păr şi de la tipul de chelie, păstrând ca linie călăuzitoare "încadramentele" ticălosului. Ajunsesem renumit. Veneau la mine bărbaţi să le ghicesc în chelie ca şi cum le-aş fi ghicit în cafea. Îşi plecau capetele şi aşteptau, cuminţi, verdictul. Eu mă hazardam în a face supoziţii despre ce avea să li se întâmple. Culmea e că, în mare parte, lucrurile pe care le prevedeam pe termen scurt, li se şi întâmplau. Vroiau să-mi dea bani sau să-mi facă tot felul de cadouri. Aş fi putut să mă îmbogăţesc, dar niciodată n-am luat un şfanţ de pe urma secretului transmis de nemernicul violator.

După doi ani m-am reîntors acasă şi primul drum pe care l-am făcut a fost la etajul şase al blocului de garsoniere. Am ciocănit în uşa vernil. Mi-a deschis o femeie între două vârste, cu un capot roşu, care m-a privit la început cu suspiciune. Am întrebat de Adela. Mi-a spus că nu cunoaşte nici o Adelă şi că ea se mutase acolo în urmă cu două luni. Cumpărase garsoniera de la un bătrân ciufut, bolovănos, cu părul negru şi o cicatrice urâtă pe nas. "A fost o ocazie, mi-a vândut-o foarte ieftin". Mai ştie ceva de el? Nu, nu mai ştia nimic, nici măcar numărul de telefon.

De atunci, băiete, nu m-am mai îndrăgostit de nimeni. Toate femeile care mi-au ieşit în cale au fost doar crunte iluzii de fericire, transformate rapid în timp pierdut. Mi-am trăit viaţa ghicind în chelii, incapabil de a mă desprinde de ceea ce a devenit în timp o pasiune nebună. Am fişe întregi, uite dulapul din colţ!, despre oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată cu adevărat. Am fişele cheliilor lor şi, totodată, ale vieţilor lor. Sunt puse în ordine alfabetică. Fiecare are o poveste, mai scurtă sau mai lungă, mai tristă sau mai veselă. Fiecare dintre ei a fost pentru mine o baterie care mi-a luminat viaţa pentru câteva ore sau câteva zile, până avea să fie înlocuită de către o alta. Nu am nici o poză cu Adela. Dar păstrez şi acum o schiţă în miniatură realizată de un pictor, unul dintre nenumăraţii ei prieteni de dinaintea mea. În pasteluri închise, o femeie goală, care stă în poziţie de fetus. Ochii sunt închişi iar degetele de la mâini sunt incredibil de lungi, de parcă ar vrea să cuprindă întregul univers.

Asta este, băiete. Îţi mulţumesc pentru garnitură. Acum aş vrea să mă odihnesc un pic, dacă nu te superi. Frumoşi pantofi, bravo!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Citiţi Aventurile Măgarului Alfred, o carte semnată Eduard Ţone.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Binokl, Eduard Ţone, přeložila: Jarmila Horáková
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cum l-am urât pe Kafka, Eduard Ţone (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Greva Ducelui, Eduard Ţone (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Peştişorul de aur, Eduard Ţone (4.6/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Maşini colorate, Eduard Ţone (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer