Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Globish - comunicarea (I)


Bogdan Ghiu

30.07.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
[Marţi, 25 iulie 2006, mi-a făcut mare plăcere să onorez invitaţia (iar din acest punct de vedere, ţin să-mi exprim nedumerirea faţă de gestul acelor invitaţi, mai mult sau mai puţin personalităţi sau vedete, care s-au lăsat trecuţi în program, dar nu au mai catadicsit fie să-şi trimită fotografii şi CV, fie chiar, pur şi simplu, să nu mai apară) de a susţine o conferinţă în cadrul secţiunii-atelier intitulate "Noile tehnologii şi revoluţia mediatică" din cadrul primei ediţii, cu tema "Europa în lume în perspectiva anului 2015", a unei Universităţi Francofone de Vară organizate de "Jeunes Decideurs EUROPE Young Leaders" şi de Asociaţia Studenţilor Francofoni la Braşov. Moderată de Jacques Barrat (profesor universitar şi diplomat), intervenţia mea, intitulată "Tehnologiile Europei: dezvoltare, constituire, justiţie", şi-a propus înainte de toate să formuleze întrebări, să sugereze problematizări alternative (complexe problematice), să "zgîrie" evidenţele şi vulgarizările, atît despre Europa cît şi despre tehnologii, şi, deci, să provoace. Şi cred că a reuşit. Iată ce a ieşit (transcriu pe scurt, în liniile lor generale, cîteva dintre temele şi concluziile ad-hoc ale dezbaterilor care s-au întins pe aproape trei ore).]

Medierea dispare, dar nu se predă (iar informaţiachiar şi vizualăse scrie)

Moartea, dispariţia (istorică) a informaţiei-spectacol. Medierea jurnalistică nu mai este spectaculară şi, deci, manipulativă în cazul noilor tehnologii (Internetul, în primul rînd). Medierea s-a retras, a devenit invizibilă. Unii (tinerii, în special) cred/speră că ea ar fi dispărut, din fericire şi în sfîrşit, cu totul. Ne-am săturat, mai ales tinerii s-au săturat, şi pe bună dreptate, de prezentatorii-"vedetă" care se prefac a ne privi, pînă mai ieri seară de seară, acum tot timpul, în ochi citindu-ne de pe prompter. Media-spectacol, masificante, şi ştirea-poveste devin, sub ochii noştri, istorie.

Problemă: deşi medierea s-a retras şi s-a despectacularizat, să fi dispărut ea oare cu totul? Eu, unul, mă îndoiesc. Consider chiar că ea poate deveni astfel cu atît mai perversă, împingînd şi mai departe dezumanizarea tehnică: medierii "cu faţă umană" îi ia locul acum medierea, manipularea oarbă, fără faţă, "automată".

Principii (de lucru): nu există "direct", disponibilitate neutră; nu există non-mediere şi non-intervenţie "mediatoare". Informaţiile nu plutesc în aer, nu sînt un produs natural, cineva le fabrică printr-o intervenţie "creatoare", undeva ele apar printr-o interacţiune şi, mai ales, în urma unei intenţii specifice de "schimb". Informaţia, chiar şi secretă, presupune obiectivare, exteriorizare, înscriere, înregistrare, "reificare" pe un suport oarecare. Chiar şi atunci cînd este produsă pentru a fi "secretizată", chiar şi atunci cînd uităm o informaţie, informaţia este deja şi rămîne esenţialmente exterioară şi publică, deci accesibilă, manipulabilă în orice sens.

Informaţia nu are nici început, nici sfîrşit. Instanţele mediator-producătoare ale informaţiei nu sînt una singură şi nici măcar foarte discrete (discontinue), ci formează întotdeauna (în toate sensurile acestui cuvînt) lanţuri. Pentru a putea să participi la informaţie, sau să-ţi dai, aşa cum se întîmplă în momentul de faţă, mai cu seamă în mintea tinerilor, iluzia acestei libertăţi, trebuie să intri în lanţuri, iar lanţurile, niciodată şi prin definiţie, nici nu încep, nici nu se termină cu tine, aşa cum vrei, cum îţi propui să crezi. Tocmai posibilitatea de "a da mai departe", de a transmite, deci de a interveni activ, ca receptor-producător al informaţiei, de a-ţi acorda această putere şi de a-ţi atribui acest statut de subiect "tare" face ca lanţul (sau fluxul, curgerea: întotdeauna "în plan înclinat", descendent, ierarhizat: unii sînt mai sus şi mai presus decît alţii!) al informaţiei să fie indestructibil şi ca nimeni să nu fie, să nu poată fi – chiar dacă se autoflatează că va fi fiind – primul, "sursă" sau "origine" a informaţiei. Pur şi simplu, ca să apară şi ca să existe, informaţia presupune "manipularea" ca producere a informaţiei, care poate fi onestă, bine-intenţionată sau nu. Informaţia conţine, prin însăşi modul său de apariţie şi de constituire, în însăşi "ontologia" ei, posibilitatea manipulării negative, a distorsionării semnalului. Informaţia nu are "sursă", ci e mediere pură, la nesfîrşit. Informaţia nu este dată şi stabilă asemeni unui pachet care ar trece apoi din mînă în mînă (adăugîndu-şi doar, cel mult, noi adrese pe "ambalaj"), ci devine şi se schimbă în permanenţă, este "distorsionată" tot timpul, tocmai pentru a putea fi, deci a putea "curge", "trece", a fi relansată şi retransmisă.

Or, tocmai asupra noilor posibilităţi şi instanţe de mediere se impune să medităm, încetînd a ne mai felicita "tinereşte" pentru cît de liberi vom fi devenit, în sfîrşit, spre deosebire de bieţii, troglodiţii de strămoşi, fie şi imediaţi, ai noştri, care stăteau ca proştii să soarbă, infantil, poveşti despre realitate de pe buzele unor semeni de-ai lor. Cu atît mai mult cu cît, repet, medierea acum nu mai lasă urme, devine invizibilă, nu se mai dă în spectacol, adică nu mai distorsionează la vedere, "spectaculos" (nu-şi mai re-marcă/denunţă artificialitatea, devine, din "natural" adresativă ca pînă acum, "natural", adică automat tehnologică), iar informaţia se pretinde naturală, natura însăşi. Natura nu "produce" informaţii. Informaţia presupune interacţiune şi intenţie conştientă de comunicare (deci şi, cel puţin in potentia, de comunicare mincinoasă, de ceea ce numim manipulare în sens restrîns, conştient). Numai omul, instanţa umană are nevoie de informaţie. Informaţia, ca mod de existenţă, este un produs uman esenţialmente scris. În restul naturii domnesc, din cîte se pare, în grade diferite, semnalizarea, limbajele: viul dă "semne de viaţă".

Pornind de aici, un cursant belgian a ţinut să citeze exemplul unei schizofrenii critice jurnalistice contemporane (căci de ce doar paranoia, nu şi schizofrenia, "schiza", ar trebui privită în potenţialul ei critic?): un jurnalist de televiziune belgian care tratează aceleaşi subiecte şi ca ştire de televiziune, dar şi pe un blog personal, tocmai pentru a putea să depăşească, cu informaţii suplimentare şi cu un alt mod de tratare, formatarea strictă, îngustă, tehnicizată, închisă a ştirilor de televiziune, care trebuie să spună întotdeauna o "poveste". Dublul limbaj critic al presei informaţiei contemporane!

Mimedia: informarea prin limbaj şi comunicarea în limbă (1)
Un alt student a acuzat, apoi, anacronismul presei scrise transpuse pe internet, adică faptul că informaţia nu şi-a creat, în noul mediul, un limbaj şi un stil adaptate, mai propriu-zis informaţionale şi informative, despovărate de retorica scrisului tipărit, pe hîrtie. "E un alt mod de a scrie! Tot de scris e vorba! Şi internetul tot scris e!", am ţinut nu atît să replic sau să contrez, cît să adaug, pentru a spune de fapt, în subtext, că informaţia, oricît de vizuală sau de vizualizată, de audiovizuală, nu se va putea lipsi (prea curînd? niciodată?) de redactarea scrisă, deci de logica scrierii, a scriiturii, oricît de modulată sau de nemarcată, de apropiată de un presupus "grad zero" dezirabil, pretins benefic. "Fals internet!", voise, de fapt, să denunţe tînărul meu auditor. Şi îi dau dreptate: cu extrem de puţine excepţii, internetul este încă doar un mediu de substituţie al hîrtiei, el încă nu este utilizat în întregul său potenţial: virtualul nu-i este încă exploatat, total actualizat. Internetul este sub-utilizat. Perfect de acord.

Şi uite-aşa s-a ajuns cu discuţiile la problema limbii şi a stilului folosite de media, vechi şi noi, denunţîndu-se, de fapt, sub-limbile şi sub-stilurile încurajate şi propagate de media. Media sub-dezvoltă limbile, făcîndu-ne să regresăm spre limbaj. Dar limbajele, fiind reduceri la structuri, sînt simplificări, reduceri drastice la "bazicul" unei comunicări auto-handicapante. Tocmai de aceea esperanto, de pildă, sau codul digital binar al "infrastructurii" care comandă comunicarea contemporană, sau codul rutier, de exemplu, sînt limbaje, nu însă şi limbi, deci nu pot dezvolta stiluri, dat fiind că sînt strigăte, interjecţii, "mimeme": reducţii la deictic, la arătatul cu degetul sau la ridicarea din umeri, la preopoziţionalitatea elementar spaţială, simple exprimări şi îndemnuri. Limbaje mimetice, pentru mimă. Adică pentru (infra-)mimarea comunicării. Semne automatizat "naturalizate" de viaţă. Căci limbaj sîntem din moment ce din Cuvînt ne-am născut.

"Don't speak English, parlez GLOBISH", dar pe cheltuiala englezei şi, în general, a oricărei limbi: este ceea ce se vorbeşte acum în lume, prin media, ca reducere tehnologizată, automatizată, a limbilor la limbaj. Un alt simptom (poate chiar cel de bază) al reducerii autodestructiv-"fenomenologice" a societăţilor contemporane la propriile "structuri", al existenţei "structurale" în actualele societăţi destructurat-"structuralizate" (aşa cum le-am calificat în "Societatea structuralizată", din volumul meu Evul Media sau omul terminal, Idea, 2002).

(Va urma.)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer