Mai bine oltean decît activist

Citiţi un fragment din această carte.


Urmaşii lui Petre Pandrea (pseudonimul lui Petre Ioan Marcu, 1904-1968) au reuşit să recupereze o parte din manuscrisele pe care Securitatea i le-a confiscat în urma celor două arestări, prima între 1948 şi 1952, a doua între 1958 şi 1964. Aşa au putut apărea memoriile şi jurnalele unui om care spunea despre el că nu e român: "Eu nu sînt rumân, eu sînt oltean şi european!".

Acest euro-oltean a şocat lumea în 2000, cînd au apărut Memoriile Mandarinului Valah, unde prelua, de exemplu, vorbele lui Călinescu despre Sadoveanu ("acest Ceahlău al prozei româneşti") şi le completa "Da, e un Ceahlău, dar e un Ceahlău de căcat". Şi această ultimă carte, formată din prelegeri pe care le-a ţinut la "Universitatea de la Aiud", jurnale, scrisori... e şocantă, fără să aibă, totuşi, virulenţa Memoriilor.

Trebuie spus că Pandrea, strălucit intelectual interbelic, cu studii juridice temeinice în Germania şi Franţa, nu poate fi caracterizat decît într-un singur fel: un Ghiţă-contra, chiar dacă era şi oltean, şi european. În tinereţe a semnat împreună cu doi colegi un manifest în care anarhismul slav se amesteca cu iraţionalismul, pentru ca, în timpul studiilor din Germania, să devină comunist. S-a căsătorit apoi cu sora lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a devenit avocatul fără de arginţi al comuniştilor, pe care, nu de puţine ori, i-a scăpat de la moarte. Fusese coleg cu Zelea-Codreanu la liceul militar de la Mînăstirea Dealu şi cînd acesta l-a apostrofat că a devenit "şabă goi" (= creştin care stinge lumina sîmbăta în sinagogă, evreii neavînd voie să o facă; prin extensie, creştin care face treburile murdare ale evreilor) l-a provocat la duel. Conflict aplanat de prieteni.

După 1944 s-a apucat să îi apere pe legionari, apoi, în timpul "democraţiei socialiste", a apărat, cu toate că era ateu, un lot de măicuţe fecioare care rămăseseră pe drumuri în urma desfinţării mînăstirii de care ţineau. Cu toate că era un om de stînga, că i-a apărat în procese celebre pe comunişti şi că era prieten bun cu Maurer, a făcut zece ani de puşcărie. Puşcărie care nu i-a băgat minţile în cap, ba chiar din contră, considerînd că socialismul e o formă de democraţie ca oricare alta, poate chiar mai bună, nu s-a sfiit să critice socialismul real chiar şi după ce comuniştii i-au recunoscut meritele şi i-au dat o pensie babană.

Habar n-aveau, ei, comuniştii, că nu e bine să te pui cu un oltean, şi european pe deasupra.

(Cronică preluată din Academia Caţavencu, mai 2006)

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.