Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ce este şi ce nu este experimentul


Florin Biciuşcă

27.10.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

„(...) nu trebuie să am Gradalul (...) ci numai să păstrez vie căutarea lui.”

Umberto Eco
Baudolino


Înainte de a vorbi despre experiment, trebuie să spunem că el este dublat de forme delirante care apar sub titulatura aceluiaşi acoperămînt şi pe care, pentru a le distinge, le vom numi "pseudo-experimente".

Pseudo-experimentul este drumul către invenţie, este căutarea hipnotică a noului, este expresia pozitivismului din lexicul căruia împrumuta terminologia pe care o vehiculează. Practicanţii lui sînt obsedaţi de inventarea unor forme inedite şi geometrii apocaliptice, comportîndu-se că nişte demiurgi năuci care formalizează în afara oricărei noime. Produsele lor sînt condamnate să nu poată depăşi calificativul de "interesant". Ele nu pot fi judecate (şi nici nu se doresc judecate) prin prisma sistemului de valori consacrat, deoarece autorii se consideră temerarii exploratori ai unor teritorii virgine unde nu guvernează nici o lege, ci singur Haosul.

Experimentul veritabil lucrează cu predilecţie tocmai în teritoriul guvernat de legi şi se integrează bucuros sistemului de valori pe care îl respectă, în timp ce pseudo-experimentul poate exista numai în afara unităţilor de măsura, proclamându-se valoros a priori sau după criterii neculturale (ex.: mai mare, mai înalt, mai lung, mai multă sticla etc.).

Pseudo-experimentul se doreşte eroic şi expresie a nonconformismului, dar de cele mai multe ori nu-i decît o jalnică scuză pentru eşecuri sau cadrul preferat al "baterii de cîmpi". Pseudo-experimentul este înţeles ca un pas ferm înainte, chiar dacă nimereşte în gol! Oricum, el se distinge prin ridicolul în care eşuează. Pseudo-experimentul s-a ivit din întreg cortegiul de apetenţe renascentiste, dar adevărata vogă a cunoscut-o odată cu "revoluţia industrială" care s-a încăpăţînat să echivaleze cantitatea cu calitatea, iar din noutate să-şi facă unic tel. Căutarea "noilor frontiere ale tehnicii" s-a răsfrînt, în mod curios, şi asupra spaţiului cultural, plafonîndu-l şi provocîndu-i dese crize de teribilism. Operele de artă au început să nu mai spună "ceva" ci să spună "altfel" pentru că mai apoi să intre într-o muţenie desăvîrşită. Exhibarea noilor tehnici artistice şi a inovaţiilor formale nu face altceva decît să încerce suplinirea mesajului unei lucrări reduse la statutul de simplu obiect manufacturat.

Experimentul nu înseamnă ţopăiala zglobie acolo unde nu există nimic dar se poate orice, ci observarea atentă a spaţiului structurat şi relevarea cu mare acurateţe a ordinii care îl guvernează.
Adevăratul experiment este cel practicat de alchimişti: ei nu "scornesc", ci scormonesc.
Experimentul nu se confundă cu avangarda, manifestul ori actul de naştere al unui curent sau al unei tendinţe.

Experimentul nu se confundă cu noul şi din acest motiv nu riscă să se clasicizeze, însă de multe ori zace sufocat sub maldărul de replici rîncede - produsele celor ce vad în el portiţa de scăpare din neputinţa lor. Neexpus eroziunii timpului, invulnerabil în faţa modelor şi cercetînd zonele fundamentale ale arhitecturii, experimentul nu creează scoală, ci deschide căi care merită explorate.
Între o casă construită şi o casă visată nu se ştie niciodată care există cu adevărat. Istoria este plină ochi de case uitate sau care nu au meritat să fie ţinute minte, în timp ce lucrări care au marcat mersul arhitecturii nu au fost edificate neapărat; apoi, marile monumente dispărute poate nici n-au existat în afara legendei lor.

Nu ar trebui uitat faptul că valoarea producţiei de arhitectură este întotdeauna condiţionată de calitatea experimentului. Depăşirea frustrantelor vremuri ale "adaptărilor de proiecte tip", cînd experimentul era confundat cu desenaşele făcute pe ascuns acasă pentru a mai ridica moralul şi respectul de sine şi cînd cei care se aventurau în concursuri erau rari şi, mai ales, rău văzuţi, se putea face doar prin încurajarea experimentului purificator şi nu printr-o disperată campanie de "betonare" a oraşelor, gest care nu exprimă altceva decît graba de a arăta că "şi noi muncim" dar nu că "şi noi gîndim". Lipsa căutării fără de care nu se poate ajunge niciunde a făcut să ne izbim la tot pasul de case cu iz de colaj psihedelic.

Şi cînd experiment nu e... ridicaţi ochii de pe aceste rînduri şi priviţi: vă va trebui prea mult noroc pentru a putea vedea ceva.

Arareori.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer