Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Societatea anal-necrologică şi e(s)tica (informativă) a lui Caron


Bogdan Ghiu

17.09.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Trăim tot mai mult numărîndu-ne morţii şi ţinînd, zi de zi, nu cronica vieţii, ci pe cea a morţii. "Sînt cîţiva morţi în oraş, iubito..." "E toamnă, mi-au dat de scris", răsună Bacovia.

Într-un fragment intitulat "Cele două feţe", care face parte din "dosarul" unei lucrări avortate, Istoria erotismului (v. traducerea mea, editura Trei, 2005), Georges Bataille reduce fiinţa (sau originea fiinţei) la un segment organic de dreaptă: un intestin cu două orificii, creînd un mediu intern metabolic (absorbţie / rejecţie) între exterior şi exterior. "Aceste două feţe se situează opus una faţă de alta şi pot primi, prima denumirea de faţa orală, a doua pe cea de faţă sacrală. Aceste două feţe se află situate la cele două extremităţi ale corpului, în sensul că scheletul, cel puţin, este alcătuit în primul rînd din vertebre. (...) Capul este, într-un anumit sens, primul segment al sistemului vertebral. Lucrurile sînt ceva mai complicate la extremitatea opusă, osul sacru fiind urmat de coccis la om şi de coadă la animale. (...) Faţa orală este alcătuită în principal din gură, căreia îi corespunde anusul feţei sacrale, tot aşa cum testiculele şi penisul - sau ovarele şi clitorisul - sînt asociate anusului. (...) Cele două segmente principale ale animalului liniar asumînd, primul, funcţia de gură, al doilea pe aceea a anusului, condiţiile dezvoltării lor sînt extrem de inegale (...) fiinţa animalului se concentrează în cap. Segmentul anal nu-şi păstrează, în schimb, decît o individualitate relativ slabă (...) viaţa animalului continuă a nu fi altceva decît un parcurs între orificiul iniţial şi cel terminal. (...) dubla funcţie a segmentului anal: concentrarea materiilor care trebuie evacuate; facultatea de expulzare violentă" (pp. 222-224).

Omul este animalul media prin excelenţă: este canal, şi numai aşa devine mesaj. Creşte şi se dezvoltă ca un pliu al exteriorului, "comunicîndu-l".

Sub comunism, aşa-numiţii "turnători", "informatori" etc. se hrăneau din noi, ceilalţi, cu "gura orală", şi ne turnau la Securitate prin "faţa sacrală", sau "partea blestemată": transformau vieţile noastre în dejecţii. Dejecţii pe care le analizau şi din care se hrăneau "organele". Literal şi fără nici o glumă, am trăit într-o societate în care raportul dintre "cele două feţe" ale omului a fost inversat: o societate a producţiei de excremente, în care eram transformaţi, prin "turnătorie" (sau comunicare intestinală), în dejecţii. Epocală răzbunare a "individualităţii relativ slabe" a "segmentului anal", a producţiei de moarte asupra producţiei "orale" de viaţă, de umanitate (Levinas înfrînt). "Analizare" (informaţională) a omului.

Societate inversată, societatea românească era, şi continuă să fie, o societate a morţii. Turnătorii erau un fel de Caron, care ne treceau pe "partea cealaltă", ca morţi, transformîndu-ne, prin delaţiune şi "informări", în morţi, prefăcînd viaţa în moarte (informativă; a muri egal a fi transformat în informaţie, a fi "obiectivat" ca informaţie). Etica estică - e(s)tica - predominantă a fost aceea a mitologicului Caron, care nu doar trece morţii, ci ajunge să-i producă tocmai prin această operaţiune a trecerii. Dacă mesajul e mediul, şi produsul este operaţiunea. Eram ucişi prin transformarea noastră în "informaţii".

Iar azi trăim tot mai mult într-un fel de societate anal-necrologică, numărînd morţii şi "rahatul", "cronicînd" faptele morţilor şi cuantificînd dejecţia: orice dezvăluire de colaborare e ca anunţul unui deces, într-o "familie" socială sau alta. "Partea blestemată", "faţa sacrală" au ajuns la putere. Trăim, literal, cu fundul, cu dosul, cu spatele. Feţele noastrfe "orale" funcţionează în beneficiul feţei noastre "sacrale", iar producţia socială principală este producţia de dejecţii.

Moartea lui Silviu Brucan, de pildă. Un stalinist cinic, din faza comunismului de ocupaţie, care a tăit şi a spînzurat, dar pe care, dintr-o altă fază a cinismului istoric - cinismul media -, o televiziune (Pro TV) nu s-a sfiit să-l popularizeze, în loc să-l marginalizeze. Uite-aşa colaborează, postistoric, comunismul cu capitalismul. Pe amîndouă le leagă şi le unifică foamea (intestinală, organică) de putere. Diferenţele dintre ele devin atunci, din această perspectivă, pur derivate, secundare, accesorii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer