Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cuvinte pentru înecaţi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Manual de fotografie: Albastru şi roşu


Alina Andrei

24.09.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Despre cum roşul învinge albastrul

Albastrul deschis e lin, alunecos şi rece ca o eşarfă ori ca un şarpe ce-a stat la umbră, pe când cel închis e vâscos, ţi se lipeşte de piele şi-apoi cade unde-i locul lui şi nu mai departe. O casă albăstruie toată, cuprinsă de incendiu va fi învăluită de fum gros, negru, dar mai ales va avea flăcări mari sau mici, roşii-gălbui, ţâşnind prin crăpăturile şi cavităţile bleumarin. Maşinile de pompieri cu sirenele pornite se vor potrivi cu ţipetele ascuţite ale femeilor ce privesc focul din stradă, de pe trotuar, cu mâinile ridicate în sus. Abia într-un târziu, după ce spectatorii vor obosi să ţipe şi să se uite, după ce bărbaţii cu furtunuri împroşcătoare de apă au înaintat în miezul focului, abia atunci flăcăruile toate se vor retrage într-un colţ să agonizeze în scrum. În tăcere. La final se va vedea clar că din albastrul zidurilor n-a mai rămas nimic, doar o palidă urmă sub stratul de negreală, roşul câştigând şi dispărând totodată aşa cum apăruse. Fotografia unei case albastre distrusă de incendiu arată, de fapt, absenţa albastrului, a ferestrelor, a sticlei, a cărămizilor, a ghivecelor de pe pervaz, a oamenilor care stăteau în bucătărie lângă aragaz şi tablourilor atârnate pe pereţi.



La fel de roşu

Un alt incendiu, la fel de roşu, este legat de un băiat mic de tot, dar nu într-atât cât să nu se joace cu chibriturile în şura bunicilor. S-a întâmplat într-un sat din Ardeal, în urmă cu aproape 30 ani. Pentru că n-a bătut vântul şi şura era izolată, limbile focului nu s-au prelins pe alte acoperişuri şi garduri, prin urmare n-au mistuit adăposturi de fân, case, vite şi vecini. Din şindrilă nu mai rămăsese nimic, de pe podea se vedea cerul cu tot cu zdrenţele desprinse din nori şi păsări rătăcite. Peisajul din faţa fostei şure, şi cel din spate, din dreapta şi din stânga. Poate că şi-au dat duhul şerpi subţiri, şoareci şi cucuvele, furnici şi viespi, nimeni n-a stat să caute în scrum. Tata-bun l-a bătut cu cureaua lată încât a adormit şi după trezire nu şi-a mai amintit cum fuseseră pielea şi oasele înainte de durere. Cureaua lată nu doare precum o curea îngustă, şi sigur nu precum joarda pe care o folosea des mama - durere usturătoare, ascuţită, sfredelitoare până la creier şi înapoi la fund. Povestea incendiară ajunsese peste câteva zile până peste alte câteva sate. Am putea spune ca şi scânteile mici purtate de vânt. La întoarcerea din vacanţă, învăţătoarea l-a scos pe piroman în faţa clasei şi a zis împungându-l cu degetul:
- Râdeţi copii de el! Râdeţi!

Ca la grădiniţă când făcea un copil o măgărioară. Maică-sa nu mai ştia cum să-l vindece de fascinaţia pentru foc, aşa că a conspirat cu învăţătoarea. Fii-su fusese gata să incendieze şi casa, scoţând din soba cu tăciuni un iepure de cârpă cu urechile aprinse, a cărui urmă carbonizată a rămas impregnată pe duşumea până când părinţii au vândut gospodăria. Alte urme carbonizate erau şi sub pat. Amprente negre de ghete, de ştergar înflorat, de creioane cu vârful tocit.

Un fotograf isteţ m-ar putea întreba de satul cu pricina, de casa cu duşumeaua ce mai păstrează încă urma iepurelui carbonizat şi amprentele creioanelor. Imagini alb / negru, în contrast puternic, mirositor a fum. Însă nu-i voi spune!



Despre cum albastrul învinge roşul

Există fluvii galbene, mări negre sau moarte, ape verzi, sărate sau dulci, oceane îngheţate şi pâraie secate, râuri înfuriate ce-au dat pe dinafară, dar mai ales valuri albastre de la cerul care se oglindeşte în ele înainte de a se sparge de ţărmuri printr-o spumă albă ce se îneacă de obicei în nisip. O găleată goală, roşie, va pluti doar puţin pe mare. Soarta tuturor găleţilor roşii aruncate peste bord de marinari este să se răstoarne pe partea fără perete sau fund, să se umple cu valuri şi să se ducă la fund în tăcere. Nu se întâmplă niciodată altfel. Adică n-am văzut pe cineva care să sară de nebun sau de generos ce e în apă, doar ca să salveze de la înec o găleată roşie, oricât de frumoasă ar fi aceasta. Când văd astfel de tragedii femeile dau din cap a regret, gândindu-sele-ar fi trebuit aşa ceva în gospodărie sau în livadă, pentru cules mere roşii sau verzi, iar bărbaţii nu se gândesc la nimic. Îşi văd de-ale lor.



Despre zburătoarele din America Latină

Sub bolta cerească orice este neînsemnat şi lipsit de apărare. Cu cât te înalţi mai mult în straturile de aer cu atât ce rămâne pe fâşia de pământ îşi pierde din importanţă. Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum, ci despre o ţară mică din America Latină, cu câmpii întinse de la un capăt la celălalt, şi de la celălalt la capăt, unde vieţuiesc păsări ciudate, nevăzute la noi nici pe Discovery sau National Geographic, ce să mai vorbim de cărţile lui Darwin sau manualele de zoologie. Unele sunt roşii ca flăcările din cuptoarele furnalelor. Altele au penele de un albastru deschis, întocmai ca cerul de vară pe arşiţă. Dacă primele zboară de colo-colo, numai la răsărit şi apus, când cerul se învăpăiază, celelalte vânează gâze, rozătoare şi libelule doar când văzduhul s-a curăţat de roşeaţă. Camuflându-se în aer e greu să le vezi cu ochii liberi, fie ei larg căscaţi sau mijiţi pe sub sprâncene. Cu luneta n-ai şanse mai multe. Auzi chirăiturile deasupra capului, fâlfâitul greu al aripilor şi vâjâitul rece, dar nu vezi nimic anume, doar soarele ce răsare ca de obicei unde trebuie, nu mai la dreapta sau mai la stânga, nori grei, rotunzi şi purpurii ce se învârt şi răsucesc deasupra spicelor.



Neavertizaţi de localnici, străinii ameţesc rău dacă urmăresc cu privirea aceşti nori de răsărit şi de apus, cad din picioare şi se prăbuşesc ca muştele lovite cu pliciul. Ca să-şi revină li se dă să bea rachiu din trestie de zahăr. Un păhărel. Două. Trei. Juma de sticlă dacă au dolari în buzunare. Şi-apoi până seara vor să danseze tango cu văcarii, văcarii nu vor, se înfurie şi sar cu cuţitele la bătaie. Dacă le bagă în burţile dansatorilor împleticiţi ies firişoare roşii din carnea lor, picuri ce cad pe ţărână şi nu se mai întorc unde le este locul. Păsările azurii văd totul de sus dar nu le pasă. Vânează libelule şi gândaci cu aripi, ca la apus, somnoroase să plece la culcare, făcând loc pentru cele stacojii. Pe vreme de furtună fulgerele cu lumină albă şi albastră trec prin zburătoare, ucigându-le, alunecă pe arama ceaunelor uitate în ogrăzi, pe acoperişurile din tablă şi firele ude de telegraf. Un francez scrântit, mic de statură şi cu chip de cucuvea, s-a gândit să facă avere strângând trupurile moarte cu penele uşor arse pe la margini, urmând să le vândă creatorilor de modă de la Paris, Milano şi New York. În capul lui se gândea că păsările grele ca nişte curcani graşi ar fi arătat bine pe pălării, cu penajul lor extravagant şi moale, însă creatorii n-au considerat la fel, în capetele lor, şi mai ales domnişoarele şi doamnele, care s-ar fi sfiit să se urce în metrou şi autobuze cu astfel de mortăciuni în păr.

Doar fotografii ca mine ar fi fost încântaţi de astfel de arătări, de fiinţele subţiri, graţioase ca penele de gâscă, ce s-ar fi plimbat pe străzile pietruite pe tocuri înalte-ascuţite cu trupurile încovoiate de greutatea păsăretului prins de pălării. Pălării cu boruri largi, care n-ar fi lăsat la vedere ochii şi nasul, ci doar buzele pictate cu ruj strălucitor din reclamă.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Prea frumoasa poveste a domnului Măgar, carte semnată Alina Andrei.

blogul Alinei Andrei

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singura veveriţă siberiană pe care o cunosc stă la bloc (5.0/5 - 27 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Poemul perfect de iubire pentru tine, doar pentru tine (4.8/5 - 17 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patti Smith şi Robert Mapplethorpe în bucătăria lor (coioasă, cum ar spune un cunoscut de-al meu) (4.7/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mine în cartier: Apollinaire şi Marie Laurencin (4.9/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer