Societatea fără transcendenţă?
Societatea intestinal-depresivă (am dezvoltat branhii pentru orduri)?
Cloaca?
Mă sufoc!
Ce titlu ar putea avea ţara asta?
Ce să mă fac dacă nu am ce povesti, cu Securitatea?
Specii noi: Omul Nou diversificat şi încrucişat cu el însuşi.
Mîna ocupată, mîna care operează, mîna care nu se vede. Tăcere - ocupare - operare. Ce nu se vede, ce nu apare este, poate, tocmai ceea ce operează.
Sărăcia ready-made. Existenţa ready-made.
Ne prefacem normali, dar sîntem închişi, internaţi istoric. Istorie-închisoare, istorie-balamuc.
Vorbărie, limbuţie, pălăvrăgeală, sporovăială, gîngurit, bîlbîială, bîjbîială: producţie spontană, "sălbatică", de sunete eliminate, eliminabile, a-limbaj.
Arta, poezia trebuie să înece (să scalde) comunicarea socială "
Aura, metafora: ceea ce se elimină, exteriorul rezidual produs al comunicării.
Poeţii sînt cei care nu trebuie să înceteze să gîngurească şi să se bîlbîie (Deleuze). "Imitarea" sunetelor străine.
Gîngureală şi abundenţă: "redundanţă tranzitorie" (Changeux). Kafka: "animalizarea" limbajului (Deleuze).
Oamenii se imită între ei, arta imită, copiază ("formă fără materie": Aristotel) exteriorul.
Socialul produce leziuni corticale, distruge creierul. Dar creierul devine "performant" tocmai prin distrugeri şi eliminări. Intuiţia brutalităţii. Creierul natural eliminat. "Meniul" corporal, "kitul" de comunicare.
Arta este refacerea ustensilului. Arta ne reînvaţă ce este o unealtă, să lucrăm cu uneltele, să redescoperim mîna. Dispariţia, moartea uneltei, dispariţia artei. Noi nu mai avem de-a face cu unelte. Indistincţia, disponibilitatea primordială a ustensilului: armă de război, armă de vînătoare, instrument pentru arat. Arta reface mediul, omul. Reinjectarea gîndurelii exomimetice în limbaj, în vorbirea limbajului.
Joi, 26 octombrie 2006, plus / minus: o zi pentru istorie, o zi plină ca o ladă de gunoi după un bairam.
Trăim purulent, cu bube deschise. Vezi personajul lui Mamleev care îşi rîcîie neîncetat eczemele, hrănindu-se cu ele.
Retragerea romană a fost evenimentul cu adevărat fondator - naşterea prin retragere - al poporului român.
Baconsky: imposibilitatea de a trăi ca intelectual independent. Dependenţa de slujbele, mari sau mici, ale puterii. Ne jucăm prin curte, pe la Curţi.
Zilnic, chiar de mai multe ori pe zi, la posturile de televiziune, inevitabilul Stejărel Olaru. Nu are nimic de spus. Obosit, plictisit, mut - dar se duce, nu ratează nimic, niciun maslu, nicio înmormîntare!
Noroc cu stiloul, cu pixul: te ţine la distanţă - este în acelaşi timp baston şi baghetă - de mizeria pe care trebuie s-o scrii, s-o de-scrii. Asigură contact cu distanţă: e pernă de aer (respiri în pernă).
Stilizarea imposibilă ("formă fără materie").
Se pot pune sigilii pe puroi? Este puroiul asimilabil cerii?
Sufocantă: continuitatea, lipsa de ruptură a Aceluiaşi pe toate planurile şi laturile. Deschizi o carte de literatură şi te simţi ca la televizor, ca la metrou, ca-n amor. Nicio diferenţă, lucrurile continuă.
Liposucţii: sîntem graşi de realitate, o realitate pe care o înfulecăm avizi dar care nu ne hrăneşte, ci se depune. Trăirea realităţii ca adipozitate. Etica grăsimii. O realitate adipoasă, pe care ne străduim, ca proştii, obstinat-încîntaţi, s-o metabolizăm, dar ea se metabolizează prost, ne metabolizează: intrăm în circuitul grăsimii.
Arta consumabilă - sau CV-ul ca operă de artă.
Etc.
Direct, prea direct totul.