Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Securişti din toate ţările, uniţi-vă!


Bogdan Ghiu

05.11.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
("A venit iarna!!!" "Vin românii!!!")
(Papagalizarea presei şi democraţia "luminilor")

Două paradoxuri ale presei actuale

Primul paradox: deşi nu se predă şi pare mai vivace şi mai profesională, mai "galvaniza(n)tă" ca niciodată, în lumea, în colonia imperială a societăţilor democratice, presa moare.

Mai rău, mai dramatic chiar: tocmai pentru că nu se predă, pentru că nu-şi acceptă moartea istorică, pentru că nu vrea să recunoască şi să accepte că se transformă în altceva, decăzînd, declasîndu-se, dezonorîndu-se, pentru că se încăpăţînează să reziste de formă într-o formă caducă, să întreţină o faţadă deja datată istoric, agăţîndu-se de ea şi amplificînd, astfel, tensiunea de rupere şi proporţiile iminenţei dezastrului, presa moare urît, grotesc, criminal.

Al doilea paradox: cu cît a devenit (şi se autoflatează că a devenit) mai profesională, cu atît mai slugarnică, mai aservită şi, deci, mai periculoasă a devenit presa. O simplă unealtă perfecţionată, automatizată.

Manipularea presei şi prin presă nu mai este de mult propagandă prostească, brutală, simplă "derivă" accidentală: a devenit fapt de sistem, normă diseminată, difuză, impersonală. Pentru a supravieţui, presa "face servicii", transformîndu-se într-un (literal) monstruos serviciu secret-public, în cleştii căruia politicul se evaporă. "Poliţia politică" este, în lume, azi, presa. Ea face şi prin ea se fac, local-mondial, toate treburile murdare ale planetei şi se derulează principalele operaţiuni de putere "sub acoperire". "Sub acoperirea" presei ca faţadă de garanţie şi de credibilitate, de impact, de "imagine", puterile manifestă tendinţa tot mai presantă de a se asigura pe ele însele, din fragilitate intimă nemărturisită, ca supra-puteri: cu cît sînt mai multe şi mai inextricabil, căci "globalizat", interrelaţionate, cu atît tind puterile să devină hiperputeri, să se rupă din "reţea", să rupă şi să simplifice, să "reducă" reţeaua. "Sub acoperirea" presei, serviciile secrete - la care politicul demisionard actual pare a apela şi a se reduce, suicidar, din ce în ce mai masiv - acţionează nestingherit, suveran. Caracterul public al informaţiilor de presă asigură tocmai succesul, eficienţa informaţiilor secrete. Între cele două laturi strict, riguros opozabile ale informaţiei, zidurile "clasice" au căzut, şi tocmai permeabilitatea lor unidirecţională asigură azi, dezastruos, funcţionarea, "normalitatea". Serviciile secrete nu se mai mulţumesc cu metodele clasice, din democraţia modernă deja "clasică". Eficienţa şi virulenţa lor ventrilocă înseamnă declinul politicului şi al pandantului său, presa.

În plus - fapt ce asigură impersonalitatea de mecanism, de sistem a fenomenului -, presa îşi demonstrează, sieşi în primul rînd, profesionalizarea delegînd-o şi concentrînd-o pe latura de echipament, hipertehnologizată, automatizată. Este vorba de iluzia garanţiei perfecţiunii tehnologice şi prin tehnologie, de fetişizarea tehnicului (care de mult nu mai este o ustensilă, o unealtă, ci a devenit mediu ambiant). Acest fapt face însă ca efectele automate să permită şi să încurajeze, în loc să blocheze, să "deposibilizeze" intenţiile de hiperputere prin presă, de distrugere a reţelei în reţea şi cu ajutorul reţelei. Din conştiinţe, jurnaliştii devin tot mai mult, dar în mod neaccidental, simple relee de amplificare ale unui "semnal" pe care doar aparent tot ei îl emit. Pe scurt, presa funcţionează. Dar tocmai starea ei de funcţionare îi denunţă reificarea, alienarea, mineralizarea, moartea. "Jocul" democratic s-a transformat în maşinărie: unsă.


Simptome ale sfîrşitului şi ale schimbării

Deşi jurnaliştii români, în special cei de televiziune, din pricina grabei, a presiunii publicităţii (pe măsură ce devin mai profesionale, adică vînd mai bine, televiziunile noastre se transformă, de fapt, toate, în canale de teleshopping), sînt tot mai puţin capabili să redacteze ştiri din care mesajul să se şi înţeleagă, pînă la urmă am reuşit, totuşi (sau cel puţin aşa sper), să înţeleg că italienii vor să se întoarcă, pentru a se apăra de romii români, la marea tradiţie a cetăţilor medievale, înconjurate cu ziduri şi şanţuri de apărare. Muschete şi archebuze nu? Oarece ruguri? Soluţia mi se pare delirantă şi caraghioasă pînă la incredibil. Ne-am întors înainte de anul 1000? Aşa se pare. Reacţie imunitară.

Mi se pare, apoi, că au dreptate cei de la Antena 3 atunci cînd consideră că, în Anglia, mai exact în presa britanică, se desfăşoară o adevărată campanie împotriva românilor. Remarcabilă, absolut binevenită, apoi, şi intenţia, trezirea Clubului Român de Presă, prin vocea preşedintelui său, Cristian Tudor Popescu (codificat: CRP-CTP), de a protesta.

Şi la noi însă, pe micile noastre ecrane, în jurnale, băieţi la costume şi fete în taioare, mai cheap sau mai scumpe, duc permanent, isterici, mîna la gură ca nişte babe de la ţară sau ca nişte fete proaste, de cartier, creînd din orice o stare de alarmă apocaliptică: "A venit iarna! Săriţi! Ce ne facem?" Cobe, nu jurnalişti, aceste personaje rurale par a chema, a invoca, de fapt, nenorocirea. Cînd nu li se oferă un "9/11", se plîng în noiembrie de atacul scelerat al iernii. Iar asta se cheamă "profesionalism"!

Ce diferenţă, deci, între presa din Anglia şi presa din România? Nu sînt de acord, aşa cum s-a comentat la aceeaşi Antena 3, că guvernul britanic ar plăti presa britanică să aţîţe, de fapt să formeze ("informeze"-deformeze) opinia publică britanică împotriva românilor şi bulgarilor. Cred că presa, inclusiv cea britanică, nu are nevoie să mai fie plătită ca să facă aşa ceva. Pur şi simplu, o face de bunăvoie, din spaima pierderii supremaţiei, a capacităţii de dominare a spaţiului public, punîndu-şi puterea de influenţare în slujba puterii politice: două puteri în declin istoric - politicul şi presa - care se aliază pentru a supravieţui, pentru a se menţine la putere. Iar în Anglia, în această chestiune, puterea politică trebuie să lupte, în primul rînd, cu mediul de afaceri, care s-a pronunţat deja împotriva stabilirii unor "cote" ale "deflagraţiei" imigraţioniste balcanice.

Habar nu aveau, probabil, majoritatea englezilor, şi prea puţin le păsa, că "Vin românii!!!" Interpretarea mea: ca să justifice o decizie deja luată dar deja, economic, impopulară, controversată, guvernul englez a apelat pro bono la presa tabloidă, în principal, cea mai vîndută, de cel mai popular impact, făcînd pierdute "în gura presei", mură-n gură, nişte documente aşa-zis secrete. Este aşadar vorba de o campanie guvernamentală, dar de care guvernul britanic se spală pe mîini, şi care este făcută publică nu în mod oficial, cu asumarea deciziei, ci în mod "liber" şi "democratic", ventrilocic, prin instrumentalizarea libertăţii presei.


Cînd "morţii" vorbesc: cazul "Liviu Turcu" şi spectralizarea societăţilor

Ce-a căutat "Liviu Turcu" în presă, unde nu-i este locul? De ce permite presa să se autosubmineze, promovînd circuitul secret al informaţiilor în circuitul informaţiilor publice, încurcînd "regnurile" şi regimurile de existenţă şi de funcţionare ale informaţiei şi alterînd presa? Dacă Liviu Turcu a ales, de bună voie şi nesilit de nimeni, din patriotism sau pentru putere-bani, să lucreze în informaţiile secrete, acolo trebuie să rămînă: fiinţă subpămînteană, "cîrtiţă", "mort" pentru spaţiul public şi pentru faţa vizibilă a societăţii, el nu se poate, profesional, adresa direct publicului, ci ar trebui să informeze secret puterea politică. Un spion nu poate, nu are voie, nu trebuie să i se dea voie să devină jurnalist, publicist!

Este vorba de un scurtcircuit revelator: la străfulgerarea de blitz(krieg: căci tocmai de un război, informaţional sau nu, este vorba) a acestui "scurtcircuit", putem să "fotografiem", în bezna definitorie a zilei de azi, starea şi situaţia presei actuale: aceea de, cum spuneam, canal murdar, pe unde se scurg, public drenate întru hrănire, dejecţiile informaţionale din toate sursele de scurgere: ne hrănim cu scursuri informative. Zoaiele spălărilor morţilor şi ale spălăturilor bubonice ale viilor din toate chiuvetele, căzile, ligheanele, closetele, băile şi bucătăriile macropoliticii actuale, ale dosnicelor crime contemporane se scurg, astăzi, prin presă, compunînd direct "agenda" şi "mediul" nostru de zi cu zi. Invadată de "morţi" şi de crime comise a doua oară (prima oară, de fapt; a doua oară, "performativ"-"informaţional"), societatea contemporană, nu doar cea românească, se spectralizează.


De-democraţia şi "secolul luminilor" (cu "l" mic)

Cazul "Liviu Turcu", care nu reprezintă absolut deloc un "accident", o "derivă" (cum încă se mai consideră), ar trebui aşadar "introdus în reţea" cu campania din presa britanică şi citit ca un simptom al stării generale a presei şi a informaţiei. Fapt care dovedeşte, o dată în plus, că, sub globalizarea economică, cea mai importantă este globalizarea serviciilor secrete, singurele deja organizate ca reţele, proto-postmoderne (serviciile secrete ca paradigmă a structurării lumii actuale; evoluţia, doar astfel controlabilă şi, deci, convergentă, a "concertului" naţiunilor prin supremaţia serviciilor speciale: seducătoare ipoteză de lucru!). "Axa" Băsescu (nu România)-Londra-Washington devine, astfel, o contra-Axă, întorcîndu-se împotriva României, demonstrînd fragilitatea şi reversibilitatea, deci periculozitatea oricăror alianţe inegale, cu hiperputeri. Alianţele trebuie legate între state de ponderi apropiate, altfel - istoria a demonstrat-o -, ele se pot întoarce oricînd împotriva statelor mici, simple unelte de manevră. Totul, cred, s-ar putea însă reduce la conflictul mocnit pentru supremaţie dintre SUA şi UE (alianţa dialectică SUE!). Asta ca să nu ne mai umflăm în pene, crezîndu-ne importanţi "prin noi înşine".

Oficialităţile, puterea politică aşadar, nu se mai exprimă în nume propriu, ci "informal", ventrilocic, prin presă, abuzînd de libertatea democratică a presei şi de blazonul, atît de greu cucerit şi apărat, al acesteia. Presa din întreaga lume trăieşte cel mai negru ceas al ei. Asistăm, fără să ne dăm seama, la o schimbare de epocă, la amurgul, nu întîmplător tenebros, al epocii deja "clasice" a democraţiei moderne.

O anumită democraţie formală, dintotdeauna fragilă, intim periclitată (de unde şi caracterul ei apăsat formal, instituţional, regulamentar, procedural) dispare, metamorfozîndu-se "plastic' în fluid uman "plastifiat". Doi dintre principalii săi piloni de susţinere şi stabilitate - presa şi politicul - se transformă în simpli pioni ai curgerii evenimenţiale. Singurele forţe eficient decizionale sînt, azi, în lume, serviciile secrete, care închid cercul cursei pentru supremaţie energetic-economică.
Biopolitic, reductiv-informaţional, oamenii sînt şi ei priviţi tot ca "resurse". Demisia politicului şi demisia presei, reduse la roluri formal-instrumentale, dedublate ca faţadă democratică şi ca unelte ("relee") publice, fac să funcţioneze, "amplasează infrastructura" unei dictaturi "obiective", automatizate, imanente nu transcendente, hipertehnologizate. "Revoluţia" tehnologic-informaţională despre care ni se tot vorbeşte normativ-public (adică pretins descriptiv, constatativ) este sub-dublată de şi acoperă o revoluţie a însuşi statutului informaţiei secret-publice, care nu mai este delimitată şi reglementată în sens "tradiţional", "clasic"-modern, spulberînd orice graniţe şi obstacole. Frumos, "artistic" "dizaignat", tehnologicul ia ochii.

Umanitatea se globalizează însă atît informaţional, cît şi informativ. Cu ochii pe "canalele" îndopîndu-ne, ca pe nişte gîşte pentru cine ştie ce "ficat gras", cu spectacol, nu mai vedem "emiţătorii" şi nu ne dăm seama că entităţile substanţiale, centrale şi autocentrate, care, pînă mai ieri, deşi continuă să se prezinte şi astăzi aşa, erau "celulele de bază", emiţătorii, mesajele şi receptorii societăţii - individul, opinia, presa, politicul etc. -, au devenit simple relee automate în "infrastructura" unei flux orbitor, ameţitor de putere. "Nuclearizarea" producţiei de putere cere hiperviteză şi "transparenţă": oameni "superconductori" de informaţie fără rest, fără reziduuri, "ardere de tot", "lumină" pură. Imaginată de către Lenin şi ca "electrificare", Revoluţia continuă azi "cu alte mijloace". Cu toate mijloacele.

Poliţia, se ştie, ca fenomen, este singura "instituţie" structural nelocalizabilă, delocalizată dintr-o societate: pretutindeni şi nicăieri anume. Astăzi, poliţia înghite diafan şi politicul, şi presa, folosindu-le.

Securişti din toate ţările, uniţi-vă! După secole de existenţă subterană, ingrat-integrată, v-au (şi ne-au) lăsat nervii, a venit vremea, s-au (aţi) copt şi fluidificat vremurile ca să ieşiţi la lumină, să arătaţi cine sînt adevăraţii eroi ai timpurilor moderne, să pretindeţi răsplata istorică cuvenită, să "transparentizaţi" societăţile (menţinînd luminiscent, mediatic despărţiturile şi compartimentările) şi să oferiţi, transversal, spectacolul ultim, apocaliptic, al unei democraţii (presă, politic, separaţia puterilor etc.) greu obţinute şi anevoios întreţinute, simplu spectacol unificator cedat în contrapartidă, armă perfect, eterogen adaptată în raport cu ţelul meschin "metaistoric" de acaparare şi de înstăpînire. Intrarea (publică, declarată) în fiinţă este primul pas (secret, nemărturisit) de putere.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer