Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Culoarea în oraş


Augustin Ioan

10.11.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu putem porni dintru bun început prin a lăuda sau a probozi prezenţa culorii în oraş, câtă vreme variabilele sunt atât de multe. În sine,culoarea este o impresie a luminii şi este un indecidabil. Variabilele care o contextulizează şi îmi îngăduie să vorbesc despre culoare în termeni calitativi pornesc de la datele solului însuşi, în care vegetaţia este sau nu prezentă, pe care soarele cade oblic sau secant, unde arhitectura este densă ori dispersă, dacă apa e proximă sau distantă sau puţină. Banal spus, lumina Greciei este diferită de cea a Norvegiei, dar la fel este lumina Constanţei de cea a Braşovului, dar, în schimb, aceeaşi lumină ne-a însoţit de la Vama Veche până aproape de Ankara, refractată de acelaşi calcar arid.

Continuăm apoi, derivate din datele de mai sus şi, inevitabil, conotate cultural, cu umbra. Este doar o umbră a absenţei luminii naturale, ca la Londra, de unde rezultă că faţadele sunt plate, gri şi terne, sau, dimpotrivă, este un joc savant şi sublim al volumelor pentru a ocoli soarele, domesticindu-i vipia şi închizând totodată casa către ea spre a o deschide, ca să respire şi să trăiască, spre interiorul ei adumbrit? Şi vrem atunci să accentuăm umbrele, profunzimile, misterul acestor curţi prin culorile închise în contrast cu cele deschise care afirmă volume, le scot în evidenţă? Sau, dimpotrivă, vrem să aplatizăm casa noastră?

Nu pot să răspund cu un punct de vedere personal decât dacă mi se oferă o situaţie concretă. Nici o regulă aici decât cele care se subsumează în chip implict conceptului arhitectural. Cu siguranţă, însă, e greşit să subliniem cu o culoare închisă profilele şi ancadramentele ieşite în relief ale ferestrelor, aşa cum fac aproape fără abatere astăzi zugravii cei „noi” pe casele câte unui neisprăvit – instituţie de stat, vezi exedra băncii de la Universitate – sau fiinţă privată buimacă de atâta noroc imobiliar cât a dat peste dânsa.

Oraşul modern este un oraş declinat din arhitectura mediteraneană şi din obsesia igienei colective, aşadar alb (şi/sau transparent), artificial şi aseptic. În timp, în clime şi în culturi urbane nepotrivite modernităţii, albul se murdăreşte şi devine un gri omogen. Dispariţia comenzii centralizate şi dorul de exclamaţie individual(ist)ă a dus şi la noi la apariţia culorii în oraş. Timidă la început, câtă vreme se mai proiecta încă pe un fond de oarecare bun simţ societal; violentă apoi, ca formă de afirmare a unui statut social nou câştigat al noilor îmbogăţiţi, care îşi „celebrează” astfel extracţia mojică şi parvenitismul. Majoritatea exemplelor pe care le ştiu sunt ţipătoare, dar nu voi merge cu trasul de urechi al arhitectului sau al clientului (sau al ambilor) dincolo de discuţia despre bun gust. În timp, se vor alege şi aici neamurile proaste de cei care au curajul experimentului coloristic.

Fireşte că, dacă mă întrebaţi repede, voi prefera oricând culoarea materialului natural, cu alte cuvinte culoarea de impact cu natura şi cu textura proprii pietrei, lemnului, sticlei, chirpicilor văruiţi şi ale cărămizii. Dimpreună cu tratamentul tactil al suprafeţei, de la rugos la neted şi sclipitor, materialul ne dă suficientă culoare ca să nu trebuiască să mai apelăm la o industrie chimică în criză de identitate.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer