Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  carnetzELLE

Noe & Noi


Alex. Leo Şerban

13.11.2006
Elle
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Acum ceva timp, revista Dilema veche a făcut un număr în care 29 de semnatari (redactori, colaboratori ai publicaţiei şi cîţiva invitaţi speciali) au răspuns faimosului "Chestionar al lui Proust". Ideea fusese, mai demult, cea a lui Dan C. Mihăilescu (unul dintre invitaţi, fireşte), iar eu am fost cel care a dus-o la bun sfîrşit; sincer, de cînd lucrez la Dilema (veche), adică de la-nceput, n-am făcut nici un număr cu atîta poftă ca pe acesta... Şi asta, dintr-un motiv foarte simplu: dincolo de curiozitatea naturală (răspuns de "chestionar": curiozitatea este cel mai subestimat talent omenesc!), de "privitul pe gaura cheii" în camera altuia (iar oracolul este o modalitate, aşa-zicînd, licită), chiar cred că, dacă funcţionăm ca fiinţe inteligente şi civilizate, aceasta se datorează şi impulsului igienic de a face ordine între preferinţele noastre, păstrînd numai ce e esenţial. Şi, deşi numărul se chema "Eu", cred că, după ce ne "facem numărul" de narcisism obligatoriu (alt gest igienic & firesc), murim de curiozitate să ştim - de fapt - care este "eul" celorlalţi: prieteni, cunoştinţe sau "doar" personalităţi.




Pe undeva, răspunsurile la un astfel de chestionar seamănă cu "trierea" făcută de Noe înainte de îmbarcarea pe arca lui. Doar că, în fond, patriarhul biblic n-a făcut altceva decît să ia cîte două exemplare din fiecare specie - şi nici măcar nu toate: ce s-a întîmplat cu "pasărea Phoenix", cu inorogii & zmeii?! -, adică s-a comportat ca un magazioner conştiincios şi fără imaginaţie... De aceea, nu cred că "modelul Noe" e replicabil; ce-aş putea lua, să zicem, în dublu exemplar din lucrurile care-mi plac - pe Sonny & Cher (ah, Cher!), pe Jane Birkin & Serge Gainsbourg, pe Gilbert & George? Şi-apoi, "metoda Noe" are ceva meschin-gospodăresc: trierea se face cu un scop practic, anume supravieţuirea planetei verzi prin replicarea exemplarelor puioase... Regret, nu mă interesează.



Modelului / metodei Noe îi prefer, de departe, "sindromul insulei pustii": aceea care se formează în mintea fiecăruia atunci cînd pui întrebarea "Ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?" Pe cît de animalieră este soluţia patriarhală Noe, pe-atît de livrescă, erudită & culturală este aceea a insulei pustii; şi pe cît de altruistă & altermondialistă prima ("Noi, Noe, salvăm Omenirea!"...), pe-atît de egoistă & intim-mondialistă cea de-a doua. Sincer, o prefer pe aceasta. Dacă Noe s-a gîndit la viitorul tuturor, salvînd ceea ce avea să devină proprietate colectivă, Cel-naufragiat-pe-o-insulă-pustie se gîndeşte doar la el, adică la trecut, salvîndu-şi amintirile, adică singura formă de proprietate privată inalienabilă. Noe este primul comunist; Naufragiatul Insulei Pustii, cel din urmă capitalist. Şi ceva mă face să cred că Noe nu l-ar fi luat nici în ruptul capului pe arca sa...

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Spacer Spacer