Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Arca lui Noe [2]


Irina Nicolau

17.12.2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Observaţie:
Textele care urmează au ca subiect sărbătorile de iarnă şi au fost scrise între anii 1996 -1999. Studenţi ai Academiei de Arte şi ai Facultăţii de Litere de la Universitatea Bucureşti au obţinut cu ele note de trecere la examenul de etnologie care urma unor cursuri ţinute de Irina Nicolau. Nu putem şti cît au învăţat ei de la ea, dar ea pretinde că a învăţat de la ei mult. Unele texte nu erau semnate. Avînd în vedere situaţia lor specială, la sfîrşitul acestor texte vor lipsi iniţialele autorului.

Aceste texte fac parte din cartea "Arca lui Noe - (De la neolitic la Coca-Cola)", apărută la Editura Ars Docendi sub auspiciile Muzeului Tăranului Român. Cartea a fost îngrijită de Daniela Alexandrescu, Carmen Huluţă, Cosmin Manolache, Irina Nicolau si Ciprian Voicilă.
________________________________________
[imagini © Alexandru Paul]


Textul nr. 32
Revelion (1995-1996) în Bucureşti. Anul acesta, pentru prima dată de cînd sînt la facultate, am rămas în Bucureşti de Anul Nou, din motive legate de serviciu şi de dificultatea călătoriei pînă acasă şi înapoi. Mă gîndeam că va fi cam trist un Revelion petrecut în căminul din Grozăveşti, departe de cei dragi şi lipsit de bucuria pregătirilor ce se fac cu acest prilej. Dar n-a fost să fie aşa şi, în afară de cei dragi de acasă, n-a lipsit aproape nimic din ceea ce-i trebuie unui revelion pentru a fi reuşit.

Înainte de Revelion cu vreo două zile, mai exact vineri, o prietenă de-a colegei mele de cameră ne-a invitat să petrecem revelionul cu nişte colegi de-ai ei (pe care, de altfel, colega mea de cameră îi cunoştea dintr-o expediţie la munte). N-am stat prea mult pe gînduri şi am acceptat. O să ne simţim bine, ai să vezi, toţi sînt de treabă, a răspuns colega mea temerilor mele nerostite la ideea că nu-i cunosc pe prietenii ei. Optimiste, am început să ne ocupăm şi noi de întîmpinarea noului an aşa cum se cuvine, după cum ne-au obişnuit părinţii noştri acasă. Astfel, sîmbătă ne-am trezit de dimineaţă şi ne-am apucat să facem curăţenie în camera noastră micuţă de cămin. După ce-am terminat de măturat, scuturat, şters praful şi aranjat tot ce se putea aranja, ne-am îmbrăcat şi ne-am dus repede în piaţă să facem cumpărături, în aşa fel încît să avem timp să şi gătim pînă seara. Am pus banii pe din două. Ne-am decis să punem la bătaie o sumă destul de mare, ca să putem cumpăra tot ce trebuie pentru o masă de revelion aşa cum o pregătesc ai noştri acasă şi am tîrguit o mulţime de lucruri, de la mirodenii pînă la varză murată pentru sarmale. E o idee destul de ciudată să găteşti sarmale, salată beuf şi răcituri în cămin, pentru că nu sînt condiţii pentru aşa ceva, dar noi ne propuseserăm să facem toate astea şi n-aveam de gînd să renunţăm. Am cumpărat tot de pe lista pe care ne-o făcusem şi, pentru că mai rămăseseră nişte bănuţi, am luat şi nişte crenguţe de brad să ne împodobim camera. Spre piaţă şi de la piaţă înapoi am mers cu metroul şi am împărţit în metrou bani la toţi copiii care colindau sau cîntau, probabil dintr-o nevoie firească de a suplini astfel lipsa urătorilor din seara de Ajun.

Ajunse în cămin, am semănat crenguţele de brad în vaze, printre cărţi şi pe perdea, apoi ne-am apucat de gătit. Am împrumutat de pe la cunoştinţe încă un reşou şi vreo cîteva oale şi ne-am apucat să facem răcituri din aripi de curcan, sărmăluţe din carne de vită învelite-n foi de varză, salată boeuf cu salam şi un castron special cu muşchi de porc afumat în sos de maioneză cu smîntînă, după o reţetă originală, inventată ad-hoc pe baza cunoştinţelor anterioare. Voiam să-l ducem la Revelion şi să rupem gura tîrgului. Pînă seara am muncit cu frenezie, cu muzica dată la maximum, încîntate de ceea ce făceam şi de ineditul situaţiei. În orice caz, nu se putea spune că e un An Nou banal şi, mai tîrziu, cînd am povestit prietenilor ce-am făcut, toată lumea s-a mirat că am îndrăznit să facem mîncăruri tradiţionale de Revelion într-un cămin studenţesc. Pe seară, rupte de oboseală, am făcut cîte un duş şi, cu un ultim efort, ne-am pregătit hainele pentru petrecere. Apoi am adormit instantaneu.

A doua zi, duminică, eu m-am trezit mai devreme decît colega mea şi m-am dus puţin la biserică, să aprind nişte lumînări. Cînd m-am întors acasă, am aprins şi în cameră o lumînare groasă, parfumată, ca să ne lumineze ziua şi să aducă sărbătoarea în casă. Lumînarea a ars toată ziua. Revelionul urma să-l petrecem undeva destul de aproape de cămin, la un băiat din Crîngaşi, fost coleg cu prietenii colegei mele de cameră, ai cărui părinţi ne puneau la dispoziţie o casă de două camere, plus anexe, nelocuită, dar semi-mobilată. Urma ca toţi cei care participam să contribuim cu mîncare şi cu băutură. Asta nu era o problemă, pentru că toţi, în afară de mine şi de colega mea, veneau de la ţară încărcaţi cu mîncare şi băutură. Pe la prînz, a venit la noi unul dintre băieţi să ne spună că s-a făcut o listă cu ce trebuie cumpărat în afară de ceea ce aduce fiecare şi că revine o sumă de 10.000 de lei de om drept contribuţie la cheltuială. Se hotărîse să se cumpere răcoritoare, vinul urma să-l aducă băieţii de-acasă, şampanie, alune, cafea şi nişte fructe de mai multe feluri şi frişcă din care să facem la faţa locului, rapid, o salată de fructe. A rămas stabilit ca după ce băieţii fac cumpărăturile, să ne adunăm toţi în cămin şi, după-amiază, să ducem tot ce era de dus la locul faptei. Eram oameni adunaţi din toate colţurile ţării, Bacău, Buzău, Oradea, Mediaş, Găeşti, Argeş, Cîmpulung Moldovenesc, care îşi pregăteau după puteri o sărbătoare a lor. Doar gazda era din Bucureşti. Băieţii, toţi, fuseseră colegi, studenţi la Electronică, proaspeţi absolvenţi şi, mai ales, proaspeţi soldaţi (cele şase luni de oaste după facultate) în permisie. Fetele erau încă studente, în ultimul an sau la master la diverse facultăţi. Eram zece oameni care voiam să intrăm frumos şi cu veselie în noul an.

Băieţii, după ce au cumpărat tot ce trebuia, s-au dus mai înainte la gazdă şi au aranjat casa: camera de dans au împodobit-o cu crengi de brad, beteală şi confeti, au aranjat televizorul, mesele şi scaunele, iar bucătăria au aranjat-o pentru a ne primi pe noi, fetele, cu toată "gustarea". Pe la cinci după-amiază s-au întors la cămin să ia bagajele cu mîncare, aduse de fiecare din locul de baştină şi pe noi, pe fete, să mergem să aranjăm masa. Ajunşi acolo, am parodiat un soi de pluguşor pentru gazdă, răcnind încă de la poartă, înecîndu-ne de rîs şi trezind toţi cîinii mahalalei cu glumele noastre. Era o stradă numai cu case, undeva în Crîngaşi, şi era o zăpadă, şi-un ger, şi era şi senin sticlă, şi gheţuş, de era să facem zob platourile pe care le deţineam.

Într-un sfîrşit am intrat în casă, după toate prezentările. Era cald şi bine şi ne-am apucat de scos de prin genţi tot ce puseseră mamele grijulii prin trăiştile băieţilor şi ale fetelor, reuşind să umplem masa mare din bucătărie şi o măsuţă mică de pe hol. Da' ce nu era acolo! Fel de fel de salate, de cărnuri preparate în fel şi chip, prăjituri şi friptură, şi nu ştiu de unde răsărise şi-un tort de ciocolată. Potop de mîncare, să ajungă pentru două revelioane, ca să nu mai spun de vinuri! Eu şi colega mea, cu cele două platouri de salată pe care le adusesem, plus castronul cu pricina, ne simţeam mici de tot. Repede ne-am apucat să aranjăm mîncarea pe platouri şi s-o dăm la rece. Băieţii s-au ocupat de atmosferă, muzică şi lumini, după care au venit să ne ajute la bucătărie. Unii puneau băuturile la rece, alţii tăiau fructele pentru salată, cot la cot cu noi, într-un haz teribil. În timp ce munceam, a fost supusă dezbaterii o problemă: cum aranjăm masa - sub formă de bufet cu autoservire, sau stăm la masă creştineşte, masă aranjată cu tacîmuri, farfurii, pahare şi tot restul. Cu majoritate zdrobitoare de voturi s-a aprobat ultima propunere şi, fiindcă vesela nu lipsea, am şi pus-o în practică. Apoi, toate fiind gata, o parte din fete s-au întors în cămin să se costumeze de petrecere, însoţite de cîţiva băieţi. Era frumos, mai ales pentru că între cei zece oameni erau doar două perechi (gazda şi prietena colegei mele, cea care venise să ne invite, aveau pereche) şi în felul ăsta era imposibilă monotonia.

Petrecerea propriu-zisă a început pe la 8 seara. A început cu dans, apoi s-a stat la masă, s-a închinat, au început să curgă amintirile din facultate şi proaspetele necazuri din armată. Fiecare fel de mîncare sau de băutură era însoţit de glume, de remarci caustice, de bancuri. Fiecare se lăuda cu ce-a adus, cu ce-a făcut, se îmbiau unii pe alţii cu propriile gustări. N-au lipsit nici o clipă adăugirile de genul "la noi se face aşa..." sau "la noi se spune aşa...". Şi iar dans pînă la epuizare, pe toate genurile de muzică, începînd cu rock, tehno, continuînd cu ritmuri spaniole, greceşti, ruseşti şi terminînd cu sîrbe şi hore ca la noi. Din cînd în cînd se mai dădea drumul şi la televizor, cînd era un moment comic mai deosebit. În cea mai mare parte a timpului televizorul a fost cenzurat, cineva urmărind tot timpul cu vigilenţă respectarea cenzurii. S-a preferat televizorului dansul şi sporovăiala în jurul mesei încărcate. De remarcat că printre momentele din programul de revelion urmărite la televizor s-a numărat şi programul de muzică populară, cînd fiecare din cei prezenţi cerea celorlalţi să ghicească numele interpreţilor din zona lui, înainte de a fi scrise pe ecran. Pe mine m-a surprins şi m-a bucurat acest fapt. S-a aşezat şi s-a ridicat masa de vreo cîteva ori, trebuşoară la care au participat şi băieţii. La miezul nopţii, cu ochii pe ceasurile de pe ecranul televizorului, s-au ciocnit paharele cu şampanie Angeli, de fapt vin spumos, dar ce mai conta, şi s-au făcut urări de bine pentru anul nou, de baftă la examene şi de armată uşoară. Ne-am sărutat între noi şi apoi gazda ne-a făcut o surpriză aprinzînd artificii în curte. Şi petrecerea a continuat în acelaşi ritm pînă dimineaţa. La un moment dat s-a tăiat tortul şi feliile s-au împărţit după o numărătoare pentru copii, ca să nu existe discriminări (an tan tirimogodan cara cara se principata mo-ren-go). Atmosfera a fost tot timpul caldă, de parcă am fi fost toţi prieteni de cînd lumea. N-au existat divergenţe, cuvinte sau gesturi urîte, s-a băut cu măsură şi s-a mîncat cumpătat, s-au pus la cale proiecte de viitor şi s-au dezbătut problemele generaţiei tinere de azi: situaţia socială, materială, profesională. Toţi cîţi eram acolo eram gata de a intra în viaţă şi se simţea că toţi ne simţeam responsabili pentru ce ne aşteaptă. Era şi o urmă de regret pentru studenţia rămasă în urmă. Revelionul a fost ca o punte pentru toţi, nu între ani, ci între ce a fost şi ce va fi.



Textul nr. 33
[fişă de observaţie]
Sărbătorile de iarnă (1995-1996) în Bucureşti. Sîntem o familie de cinci persoane care locuiesc într-un apartament cu trei camere: soţul meu, fratele lui, părinţii soţului meu, soacra fiind dintr-un sat de lîngă Slatina (Arceşti), socrul, de lîngă Bucureşti, şi eu, din Galaţi. Relaţiile dintre noi sînt şi nu sînt strînse; ne-am grupat în două nuclee: eu cu soţul meu şi ceilalţi trei. Normal.

Poveştile Crăciunului au început pe 17 decembrie, cînd socrii au adus porcul tăiat de la Arceşti. Exultau de fericire că aveau din nou porc de Crăciun.

Pe 18 decembrie soacra mea şi-a luat o zi liberă şi a topit untura de la porc, făcînd jumările. Toată casa a început să duhnească a grăsime de porc, miros care s-a accentuat în zilele următoare. Este o "distracţie" de Crăciun de care ne-am lipsi bucuroşi eu şi soţul meu, care sîntem vegetarieni. Ceilalţi n-au părut să-l simtă. În ziua următoare a reînceput o discuţie pe care o credeam închisă: de ce eu şi soţul meu nu mîncăm carne, măcar de Crăciun.

Argumentele lor au fost: toată lumea mănîncă, dacă sînt trei milioane de vegetarieni în cele 23 de milioane (socrul meu). Nu sîntem, eu şi soţul, ca toţi oamenii (soacra mea). Porcul de la Crăciun e dat de Dumnezeu (socrul meu). Ziua de Ignat este trecută în Biblie, altfel de ce s-ar mînca (soacră-mea)? (Se pare că nu este, dar mai rămîne de verificat.) Nimeni de la serviciu nu este vegetarian (socrul meu). De unde ştii că e bine să fii vegetarian? Ştii mai multe decît ceilalţi oameni? Dacă toţi oamenii mîncăm carne, de ce să faci tu altfel? (socrul meu). Fii în rîndul lumii (soacra mea).

Am sesizat astfel, pe viu, cît este de mare puterea tradiţiei, pe care o impune colectivitatea. Soacra mea ne repetă mereu "să intrăm în rîndul lumii". E obsedată de faptul că sîntem altfel, că mîncăm altfel etc.

În zilele următoare, trei-patru zile, cu intermitenţe, soacra mea a preparat porcul: a pus şuncă la saramură, carne prăjită în borcan cu untură, a făcut cîrnaţi şi caltaboşi, totul cu moralul foarte ridicat, ciripind ca un cintezoi. După părerea ei, pe care mi-o repetă în fiecare an, Crăciunul fără miros de caltaboşi şi cozonaci nu este Crăciun.

Înainte de a intra în concediu, pe 22 decembrie, soacra a dus la serviciu şorici, şuncă şi vin, servindu-şi toţi colegii mai apropiaţi. Am înţeles din spusele ei că şi alţi colegi care au tăiat porcul au făcut la fel şi gestul a fost socotit foarte natural. Cred că este un fel de "pomană a porcului" contaminată cu obiceiul de a-i servi pe colegi de ziua de naştere sau de onomastică.

Tot pe data de 18 decembrie, noi, eu şi soţul meu, ne-am împodobit bradul, conştientă fiind că trebuie împodobit în ajunul Crăciunului. Dar eram nerăbdători. Aşa că l-am împodobit cu globuleţe şi jucării din staniol, cu luminiţe şi bomboane de ciocolată. Jos la rădăcină i-am pus un vraf de portocale şi de mandarine. Cu puţină bucurie, atmosfera a fost gata.

În ajunul Crăciunului, am împărţit darurile pe la ora 19,30, tot din cauza nerăbdării. Socrii, mai grăbiţi ca noi, le dăduseră cu două zile înainte. În aceeaşi seară a venit la noi sora mea din Galaţi, chemată la telefon cu o seară înainte, şi o prietenă pentru care Moşul adusese ceva sub bradul nostru. Am servit turtele, pregătite pe data de 23 decembrie, turte care se mănîncă la noi în Galaţi în fiecare an în ajunul Crăciunului. Sînt prăjituri de post. Am împărţit turte de sufletul mamei mele. Cu o zi înainte de ajun şi-au făcut şi părinţii pomul lor, împodobindu-l mai ales cu bomboane de pom. Cadourile pentru ei le-am pus sub pomul lor.

În prima zi de Crăciun, ne-am adunat cu toţii la o masă festivă, în familie: noi cinci, sora mea şi logodnica fratelui. S-au servit în special cărnuri, fără noi trei (eu, cu soţul şi sora mea): caltaboşi, sarmale, cîrnaţi, şorici, dar şi cozonac. Noi am servit sarmale de post. Măcar aparent să respectăm obiceiul. În timpul mesei cumnatul a vrut să asculte colinde... englezeşti, cîntece vîndute drept colinde, dar care erau simple cîntece interpretate de cîntăreţi cunoscuţi. S-a renunţat la ele. La masă s-a discutat despre dezolarea părinţilor că nu sîntem ca oamenii şi despre colinde: că ar trebui să caut colinde franţuzeşti, pentru că am studiat secundar franceza(!!). Am înregistrat la masă pe de o parte dorinţa inconştientă de a păstra tradiţia a părinţilor şi cea de înnoire a tinerilor. Logodnica, deşi cîntă colinde într-un cor bisericesc, m-a sfătuit să le caut pe cele franţuzeşti.

În restul zilei părinţii s-au odihnit la televizor. Noi, sub brăduţ, în discuţii filozofice, urmărind şi filmul de la televizor, Maria din Nazaret. La biserică nu am fost. În familiile noastre, cea din Galaţi şi cea a socrilor, nu se merge la biserică decît de Paşti şi ocazional, fiecare cînd are chef.

Restul zilelor de Crăciun au trecut repede, cu multă odihnă.

Revelionul l-am petrecut în apartamentul bunicului unei colege de grupă, în Balta Albă, invitaţii fiind numai tineri: eu, soţul meu, Delia cu prietenul ei, prietena Deliei, fratele ei şi prietena fratelui ei. Noi am ajuns tîrziu, pe la ora 10. Fiecare a adus mîncare şi băutură pentru toţi. Astfel, s-au adunat două tipuri de salată boeuf, cu carne şi fără carne, icre, ciuperci cu maioneză, brînză, sarmale şi friptură care s-au servit spre dimineaţă, dar nu prea s-au consumat. Apoi cornuleţe, sărăţele, prăjituri aduse de mine, pe care eu le fac în fiecare an de Revelion, tort, adus de altcineva, obicei nou pentru mine, întîlnit numai la Bucureşti. În Galaţi, nici una din familiile pe care le-am vizitat de revelion nu aveau tort. Am avut şi salată de fructe, apă minerală, sirop concentrat, bere, vin şi şampanie. La miezul nopţii am oprit televizorul, sonorul lui, am desfăcut şampania, pe care am băut-o cu pişcoturi din comerţ, apoi am pierdut jumătate de oră afară, în frig, ca să aprindem nişte artificii care nu prea au vrut să se aprindă. Dar le-am văzut aprinse pe ale altora, mai puţine ca în anii trecuţi.

Toată noaptea am ascultat muzică, am dansat, vals, tango, twist, rock, muzică modernă, am privit programele de la televizor şi am discutat. Pe la ora 7,30 am plecat, după ce ne-am luat rămas bun sărutîndu-ne pe obraji, aşa cum se obişnuieşte. Tot timpul petrecerii de Revelion am avut bani la noi, să ne prindă Anul Nou cu bani.

Ca să nu ne prindă Anul Nou cu treburile casei nerezolvate, ca să nu ne meargă astfel tot anul, am făcut un efort înainte de Crăciun şi am spălat şi am călcat. Cu două săptămîni înainte de Crăciun soacra făcuse în casă şi noi în camera noastră curăţenia de Crăciun.

În sărbătorile de iarnă intră, pentru socrii mei, şi ziua Sfîntului Vasile (1 ianuarie), Boboteaza şi ziua Sfîntului Ioan (7 ianuarie). Nu l-am sărbătorit decît pe Sfîntul Ioan, deoarece pe socrul meu îl cheamă Ion. S-au pregătit iarăşi bunătăţi culinare, s-au servit şi colegii de serviciu. A doua zi după Sfîntul Ion am desfăcut pomii. Ziua de Bobotează nu s-a sărbătorit decît prin interdicţia de a munci. Cînd eram nemăritată, aveam obiceiul de a pune sub pernă busuioc, în ajun de Bobotează, pentru a ghici ursitul.

Anul acesta nici copiii cu colinde şi pluguşor nu ne-au mai sunat la uşă. Oricum părinţii nu le-ar fi dat drumul în casă. Sînt numai porcării, a zis soacra mea.



Textul nr. 34
[fişă de observaţie]
Pentru început, aş vrea să mă prezint. Mă numesc T.M.C. şi vin dintr-un oraş care se află la hotarul dintre Banat şi Oltenia: Orşova.

Pentru mine, Crăciunul a fost întotdeauna un moment foarte important al anului. Însă anul 1995 a fost un an special. Am "intrat" la facultate şi prin urmare am venit aici, în Bucureşti. Cele două luni în care am fost despărţită de familie au făcut ca sărbătorile de iarnă, vacanţa în general, să-mi aducă o bucurie de nedescris.

Eu sînt catolică. La noi Naşterea lui Iisus este aşteptată timp de patru săptămîni de post. În timpul Adventului se face o coroniţă de brad cu patru lumînări, fiecare reprezentînd cîte o săptămînă a postului. În prima duminică din post se aprinde o lumînare, în a doua se aprind două şi aşa mai departe. Cu cît aprindeam mai multe lumînări, simţeam apropierea Crăciunului. Nu numai că o simţeam, dar o şi doream cu o nerăbdare nespusă. Duminică, 24 decembrie 1995. În ultima duminică din Advent, am aprins toate cele patru lumînări.

În ziua de Ajun, spre seară, după obicei, am împodobit bradul de Crăciun cu globuri păstrate cu grijă de douăzeci de ani. Pe la ora cinci au venit colindători care au cîntat Domn, Domn, să-nălţăm. Le-am dat mere şi bani.

După ce eu, mama şi bunica am terminat pregătirile culinare sub observaţia atentă a bunicului (pentru că, trebuie să vă spun, bunicul şi bunica au dormitorul în bucătărie, ca în vremurile de demult), eu şi mama am fost invitate să asistăm la venirea lui Moş Crăciun la vecinul meu, Roland, de şase ani.

La ora 19,20 a venit Moş Crăciun. Bineînţeles, a trebuit să-i spunem toţi cîte o poezie şi un cîntec. Rolly (diminutivul de la Roland) i-a spus două poezii, cu contribuţia mamei sale, Mihaela, apoi eu am cîntat un cîntec.

Cît de mult m-a fascinat inocenţa şi mirarea vecinului meu! Sînt ferm convinsă că această seară a fost pentru el o seară de vis. A avut ocazia să vadă trei Moşi Crăciuni. M-a uimit seriozitatea cu care le spunea poeziile. Avea chiar o oarecare frică de primul Moş Crăciun. Dar apoi şi-a revenit. Întotdeauna cînd privesc copiii învăţ cîte ceva de la ei. În această seară, în aşteptarea Naşterii altui copil, Pruncul Iisus, am învăţat să apreciez bucuria de a fi împreună, fericirea pe care o aduce ideea de Moş Crăciun, adică aceea de Dar, în sufletul fiecărui om. Şi oare pentru cîte daruri trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu? Pentru Iubire, Credinţă, Speranţă, pentru această lume...

În noaptea de duminică spre luni, la ora 0, am participat la Sfînta Liturghie în amintirea Naşterii Domnului Nostru Iisus Christos. Întotdeauna mi-a fost greu să exprim în cuvinte bucuria pe care o sădeşte în inimile noastre Pruncul Iisus. Cîntecele de Crăciun, bradul împodobit de lîngă altar, precum şi mulţimea de credincioşi catolici şi ortodocşi din biserică m-au făcut să iubesc şi mai mult această noapte sfîntă. La sfîrşitul Sfintei Liturghii, în biserica goală, alături de Iisus din tabernacol şi de bradul de Crăciun, într-un colţ, în spate, se afla Pruncuşorul Iisus în iesle. Parcă toată Biserica şi toată Natura respira Iubirea divină, Iubirea adevărată, care s-a transformat pentru noi în Om, pentru ca mai tîrziu să se jertfească pe cruce. Apoi felicitările pe care le-am schimbat după celebrare parcă îmi confirmau existenţa Păcii, care se instaurase încă din timpul Adventului, cînd toate contrariile încep să se înţeleagă perfect. Acum am înţeles că cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut oamenilor este Iubirea. Ajunsă acasă, am ascultat cîntece de Crăciun împreună cu familia mea, adică cu mama, pentru că bunicii erau deja de mult timp în pat.

Luni, 25 decembrie 1995. În prima zi de Crăciun, la ora 11 am mers la biserică, la Sfînta Liturghie. Apoi am mers în colindat la părintele. Ne-a servit cu sărăţele, cozonac, şmer-chifle, cu lichior de cireşe. Am închinat pentru sănătate, fericire. Am discutat despre viitoarele sărbători ce vor avea loc în parohia noastră. Acest an, 1996 (de fapt anul bisericesc începe în prima zi de Crăciun), este foarte important pentru noi, pentru că se aniversează douăzeci de ani de la construirea Catedralei catolice, cincisprezece ani de cînd părintele slujeşte în această parohie şi tot în acest an episcopul va distribui sacramentul mirului, eveniment foarte important în viaţa comunităţii noastre.

Tot în prima seară de Crăciun, pe la ora 18,30, am avut o bucurie foarte mare, ca un cadou venit din Cer. Fratele meu ne-a făcut o surpriză, venind cu ocazia Crăciunului pentru a fi împreună măcar o jumătate de zi, deoarece a doua zi dimineaţa a plecat înapoi la tata. Mama şi tata sînt divorţaţi.

Mai tîrziu am avut musafiri, vecinii mei, împreună cu copiii. Am simţit încă o dată bucuria de a fi împreună şi de a ne reuni cu ocazia sărbătorilor. E straniu cîtă bucurie îţi poate aduce comunitatea oamenilor, dar şi extazul copiilor în faţa jucăriilor. I-am servit cu sărăţele, tort, prăjituri Rafaello, suc, vin şi cafea.

Sîmbătă, 30 decembrie 1995. Aveam atîtea planuri pentru acest Revelion. S-au năruit toate pe la ora 10 dimineaţa, cînd, după ce m-am trezit, mergînd în bucătărie să-i salut pe bunici, mama a observat că am făcut pojar. Din fericire a fost o formă uşoară, m-am însănătoşit în patru zile.

Duminică, 31 decembrie 1995. Constrînsă să rămîn în casă, am ajutat-o pe mama să orneze salata boeuf, am privit-o pe bunica pregătind friptura, am făcut pentru prima oară nişte prăjituri numite "madeleines". Seara, pe la ora 21, bunica ne-a spus La mulţi ani!, apoi a mers la culcare, pentru că era foarte obosită. Am petrecut Revelionul împreună cu bunicul şi cu mama în faţa televizorului. Am pus pe masă sărăţele, salată boeuf, prăjituri. Pentru început am privit Revelionul copiilor pe programul naţional. Apoi, la ora 21,40 am urmărit filmul Văduva veselă împreună cu bunicul.

Luni, 1 ianuarie 1996. La miezul nopţii ne-am urat La mulţi ani! şi toate cele bune. Apoi am ieşit în curte pentru a ne felicita vecinii. După ora zero, bunicul şi mama s-au culcat, iar eu mi-am petrecut primele ore ale anului în compania artiştilor televiziunii spaniole. Printre alţii, a cîntat şi Julio Iglesias, unul dintre cîntăreţii mei preferaţi. E destul de ciudat că, fiind singură, nu m-am simţit deloc abandonată. Aş putea spune că am petrecut una din cele mai frumoase nopţi de la cumpăna anilor. Privind programul de varietăţi al televiziunii spaniole am încercat nişte sentimente minunate pentru un tînăr, mă simţeam fericită că am început un an nou, că aveam cu cine să împart bucuria mea de a trăi. Cred că adevărata bucurie vine din sufletul fiecăruia, nu atît din felul în care a petrecut Revelionul.

La ora 12,30 am servit primul prînz din anul 1996, la care a fost invitat şi unchiul meu, pe care nu îl mai văzusem de un an, din 1995. S-a pus pe masă toată mîncarea, sărăţelele, salata boeuf, ciorba de oaie, sarmalele cu mămăliguţă, friptura, prăjiturile şi tortul. Ne-am aşezat cu toţii la masă. Apoi bunica a tămîiat mîncarea pe care a dat-o de pomană celor morţi.

După vreo zece minute au venit colindători, mai precis colindătoarele. Două vecine, una de trei ani şi cealaltă de şase ani. Au venit cu sorcova, însoţite de bunicul lor. Cea mică ne-a sorcovit într-un mod foarte original:
Sorcova vesela,
Ca un trandafir de păr,
Iute ca piatra,
Iute ca săgeata,
Iute ca fierul,
La anu' şi la mulţi ani
!

Apoi, în timp ce l-am servit pe bunicul lor cu vin, iar pe ele cu dulciuri, ne-au cîntat şi în limba germană.

După ce am luat masa, am urmărit la televizor concertul Filarmonicii din Viena.



Textul nr. 35
Crăciun, 1997. Familia mea este de religie lutherană însă eu, printr-o conjunctură de întîmplări, frecventez o biserică neo-protestantă, în cadrul căreia mă ocup, împreună cu alţi aşa-numiţi "lideri de tineret", de corul de copii. Aşadar timpul petrecut de Crăciun s-a desfăşurat foarte mult în cadrul acestei comunităţi. Anul acesta, din motive "tehnice", Crăciunul sau "serbarea de Crăciun" a avut loc de două ori. Întrucît numărul copiilor este foarte mare, aproximativ 250, s-a decis ca "serbarea copiilor" să aibă loc duminica, 21 decembrie 1997, în timp ce în data de 25 decembrie s-a desfăşurat "programul normal" de Crăciun: rugăciune, cină, predică şi a cîntat corul bisericii. În ziua de 21 decembrie am stat aproape toată ziua în biserică, făcînd toate pregătirile necesare, repetiţie, instrumente muzicale, microfoane etc.

Un alt obicei al comunităţii noastre este acela de a merge cu colindul, obicei abia aşteptat atît de copii cît şi de tineri. Cu colindul se merge la membri ai comunităţii sau la prietenii lor care şi-au manifestat dorinţa. În general nu mergem neinvitaţi, mai ales că numărul celor ce ne invită este foarte mare şi cîntăm nu numai la uşi ci şi pe stradă sau în mijloacele de transport. Deplasarea se face cu mijloacele de transport atunci cînd schimbăm cartierele. Anul acesta, colindul s-a desfăşurat pe trei mari grupe: luni, 22 decembrie, corul de adolescenţi, paisprezece-optsprezece ani, marţi, 23, corul de copii, zece-paisprezece ani şi miercuri şi joi corul bisericii, pînă în treizeci de ani. Programul meu a fost în aceste trei zile următorul: dimineaţa dormeam, după ce noaptea colindul fusese obositor, apoi citeam cîte ceva din Biblie după care, în jurul orei 16,00, plecam cu colindul.

Cititul din Biblie şi meditaţia în rugăciune, în mod special în aceste zile de sfîrşit ale anului, este o alegere personală, deşi am înţeles că mulţi alţi membri ai comunităţii o fac. De altfel, cititul zilnic din Biblie este o obişnuinţă a familiei şi a comunităţii din care fac parte.

Joi, 25 decembrie 1997, programul bisericii, al "adunării", a fost cel obişnuit, cu excepţia faptului că subiectul predicii a fost cel dedicat Naşterii Domnului, iar corul a cîntat ceva mai mult decît de obicei, repetiţiile cîntecelor de Crăciun desfăşurîndu-se pe durata a trei sau patru luni. Deci un program foarte bine organizat.

Singura "tradiţie" familială este aceea ca de Crăciun toţi membrii familiei, adică trei, că alte rude nu mai am, să ia masa de prînz împreună. Este de fapt o dorinţă a tatălui. Dar s-a întîmplat în alţi ani să nu pot să ajung şi nu a fost un capăt de ţară!

În general, Crăciunul se leagă de introspecţia ce "mi-o aplic" în ultimele zile ale anului. Este aşa-numita "cercetare" spirituală. Pornesc de la a mă gîndi cine este Dumnezeu, cum mă situez eu în relaţie cu El şi ce ar trebui să fac, adică să încerc să-mi definesc evoluţia sau involuţia mea spirituală în relaţie cu Dumnezeu, în anul respectiv.



Textul nr. 36
Crăciun la Băile Herculane. Luni, 23 decembrie 1996. Mare parte a zilei este petrecută pe tren. Lipsa de condiţii şi oboseala atenuează senzaţia ca se apropie Crăciunul. Autobuzele care trebuie să ne aştepte în Herculane vin cu întîrziere şi sînt arhipline. Hotelul e murdar, cu cincisprezece etaje, din care cauză liftul mai mult nu vine. Camerele sînt strîmte şi friguroase. Dezamăgirea e generală. Nici unul din cei prezenţi nu a mai plecat de acasă de Crăciun pînă acum. Majoritatea regretă că au plecat, cei mai religioşi consideră chiar că e "păcat" şi că locul unde ar fi trebuit să petreacă Crăciunul ar fi fost familia. Fetele mai slabe de înger vor "la mama".

Marţi, 24 decembrie 1996. Somnul şi mîncarea au readus veselia în mijlocul grupului. Cineva are iniţiativa organizării unei seri de Ajun pe holul hotelului, la etajul opt, unde au cei mai mulţi dintre ei camerele. Se strîng zece mii de lei de persoană. Un grup restrîns pleacă prin oraş la cumpărături. Participanţi vor fi mai mulţi decît grupul de douăzeci de studenţi de la filozofie. Unii îşi invită colegii de cameră pe care i-au cunoscut abia de o zi, alţii invită diverşi cunoscuţi care se întîmplă să fie în acelaşi hotel.

Din aproape 300.000 de lei se fac minuni. Se cumpără un brad şi o instalaţie de beculeţe, vin alb, vin roşu, Coca-Cola, Fanta, biscuiţi, sticks-uri, fursecuri. În plus, se pregătesc pachete-surpriză pentru fiecare, pe care urmează să le înmîneze seara un Moş Crăciun improvizat. Fumătorii îşi cumpără în cinstea serii de Ajun cîte un pachet de Kent sau Marlboro, ceea ce nu şi-ar permite într-o zi obişnuită. Bradul este împodobit cu foarte multă imaginaţie, nu arată deloc a brad improvizat pe moment.

Seara e foarte reuşită. Moş Crăciun, care e un puşti bonom şi spiritual din anul întîi, nedeghizat, împarte bileţele cu numerele pachetelor cu surprize pe care le vor cîştiga cei prezenţi. Apoi se strigă numerele şi fiecare trebuie să citească cu voce tare răvaşul primit odată cu pachetul. Glumele de pe răvaş sînt foarte haioase şi gustate de cei prezenţi, deşi majoritatea au tente obscene. La un moment dat apare un grup de colindători, nişte băieţi de la un alt etaj. Li se oferă de băut şi sînt invitaţi să se alăture petrecerii. Cei care fac parte din grupul de colindători pregătesc de cu două zile înainte o contra-demonstraţie de capacităţi vocale. Colindătorii nou-veniţi sînt impresionaţi şi afirmă că nu se aşteptau la aşa o surpriză plăcută. Se vorbeşte despre faptul că lumea nu înţelege studenţii şi că ei sînt acuzaţi că ar nesocoti tradiţiile, cînd de fapt puritatea, esenţa tradiţiilor este păstrată tocmai într-un asemenea mediu non-conformist. Există un fel de fraţietate tacită între studenţii din Bucureşti şi ceilalţi care s-au alăturat grupului, cu toţii au un fel de sentiment de "clan", de apartenenţă la un fel de castă, plus senzaţia că seara de Ajun i-a pus pe toţi la un loc. Seara se transformă într-o petrecere dansantă, cu muzică "selectă", pentru a contracara discoteca zgomotoasă de la parter.

Miercuri, 25 decembrie 1996. Prima constatare a dimineţii de Crăciun este că bradul, lăsat seara tîrziu pe palier, cînd toţi s-au dus la culcare, a dispărut cu tot cu beculeţe pînă dimineaţa. Sînt bănuite femeile de serviciu şi dezamăgirea este foarte mare. Urmează plimbarea prin oraşul înzăpezit şi plin de beculeţe. Frumuseţea staţiunii de secol XIX atenuează dezamăgirea. Sînt vizitate ambele biserici existente în staţiune, cea ortodoxă şi cea catolică. În cea ortodoxă, un casetofon din diaconicon cînta colindele corului Madrigal. Cei religioşi sînt copleşiţi, ceilalţi, doar impresionaţi. Oricum, respectul pentru această zi şi pentru acest spaţiu e mare pentru toţi. În biserica catolică se ţine slujbă, aşa că vizita este foarte scurtă. Seara, unitatea grupului se sparge, fiecare încearcă să sune acasă pentru a felicita familia. Grupuri diferite îşi vor petrece seara în discoteci diferite. Toate discotecile din staţiune îşi încheie programul cu cîntece englezeşti de Crăciun, gen "Jingle Bells", pe care toţi cei prezenţi le întîmpină cu entuziasm. Se fac dedicaţii pentru Cristiani şi Cristiane. În zilele următoare, studenţii se vor comporta ca într-o tabără obişnuită, semnele de sărbătoare vor fi prea puţine. În a treia zi, Ştefanii vor fi felicitaţi.


Textul nr. 37
Crăciunul îl petrec în familie. Noi nu obişnuim să ţinem post, dar cu o zi înainte mîncăm mult mai simplu decît de obicei, mîncare cît mai simplă, nimic care să aibă legătură cu meniul de a doua zi. La micul dejun am servit, alături de familie, ouă-ochi şi cafea. La prînz am mîncat, tot alături de familie, ciorbă de burtă şi mîncare de cartofi. Am băut apă minerală şi, cine a vrut, a putut bea vin roşu făcut în casă de tatăl meu. Seara, fiecare a mîncat cît a vrut, ce a vrut şi cînd a vrut. Toată lumea însă a servit mîncare rece (sandvişuri cu brînză, mezeluri etc.). Această zi din ajunul Crăciunului este însă foarte importantă pentru această sărbătoare. Acum se desfăşoară majoritatea pregătirilor pentru ziua următoare. Cumpărăturile necesare se fac în cursul săptămînii, în această zi nu se mai cumpără decît pîine. Eu şi mama stăm aproape toată ziua în bucătărie, aşa că tata se duce după pîine. Cinci pîini, pentru a ajunge pentru întreaga perioadă. Fratele meu are un program mult mai liber, dar, în general, preferă să ne ajute pe mine şi pe mama la treabă.

Cum Crăciunul înseamnă începutul unei noi perioade, această perioadă trebuie să ne găsească cît mai bine, căci se spune că aşa îţi va merge tot anul. Aşa că se face curăţenie în toată casa cu o zi înainte. Toată lumea face baie în această zi. De asemenea acum se prepară salata boeuf, sarmalele, piftia de pui, icrele, tortul de ciocolată şi plăcinta cu răvaşe. Icrele sînt preparate de tata, iar restul de mine şi mama. Mama prepară cozonacul în noaptea de Ajun. Una din marile plăceri ale acestei zile este ca, atunci cînd este scos primul cozonac, să fie adus în sufragerie, rupt în bucăţi şi servit cald de întreaga familie. Subiectul de discuţie al zilei este ziua de Crăciun, modul în care se va desfăşura, ce vom servi, cum vom servi etc., alături de impresii despre perioada care s-a încheiat şi dorinţe, speranţe pentru perioada următoare. Mîncărurile sînt degustate de mine, eu fiind considerată persoana cea mai potrivită pentru acest lucru.

Noi nu creştem porc şi nici nu cumpărăm, aşa că produsele specifice sînt primite de la o rudă îndepărtată care locuieşte la ţară. De la aceste rude am primit o bucăţică de şuncă, lebăr, caltaboş, cîrnaţi. Tot de la această rudă am făcut rost în acest an şi de ouă, căci în oraş nu am reuşit să găsim. În momentele libere pe care le mai avem în această zi, ne uităm la televizor. Specific acestei zile este şi primirea colindătorilor. Se spune că dacă nu primeşti colindători în ziua de Ajun, îţi va merge rău tot anul, aşa că sînt primite toate grupurile de colindători care vin. Colindele care s-au cîntat au fost Bună dimineaţa la moş Ajun, Steaua şi Moş Crăciun. Grupurile de colindători au fost răsplătite cu bani, iar grupul de colindători din blocul nostru şi cu portocale.

Întrebarea care stă pe buzele tuturor este, va veni Moş Crăciun şi anul acesta la mine? Toţi sîntem conştienţi de inexistenţa lui, dar cum noi ne luăm cadouri unii altora pe ascuns cu această ocazie, întrebarea este "normală". Primul Moş care vine este Moş Crăciun-mama şi tata, chiar în seara de Ajun. El soseşte într-un mod mai deosebit. Sună la uşă în timp ce toţi sîntem în sufragerie şi ne uităm la televizor şi lasă la uşă "sacoşele" cu cadouri pentru mine şi fratele meu. Noi facem "inventarul" cadourilor primite iar părinţii se bucură de faptul că ne place ceea ce am primit. Gustăm din dulciurile pe care le-am primit şi de care nu am mai mîncat şi probăm lucrurile primite. Eu probez pijamaua, iar fratele meu puloverul. Mai tîrziu va veni Moşul-tata cu un cadou pentru mama. Noaptea, eu şi fratele meu va trebui să ne sculăm pentru a pune sub pomul de iarnă cadourile cumpărate pentru părinţi. Nu m-am sculat însă decît eu pentru a-i putea pune şi fratelui meu cadoul pregătit pentru el. În dimineaţa zilei de Crăciun toţi s-au bucurat de cadourile găsite sub pomul de iarnă. Acesta din urmă este aranjat de întreaga familie cu două zile înainte de Crăciun, în sufragerie. Este înalt cît camera şi împodobit cu două instalaţii electrice, dintre care una stă aprinsă tot timpul, globuleţe de toate formele şi culorile, ghirlande şi dulciuri. Una din plăcerile zilei de Crăciun va fi accesul liber la dulciurile din pom, iar noi vom profita din plin de el.

În ziua de Crăciun, toată lumea s-a sculat în jurul orei 10, cu zîmbetul pe buze la gîndul zilei ce tocmai a început. Se fac schimburi de urări şi pupături.Toţi ne-am îmbrăcat cît mai frumos, pentru temperatura din sufragerie, căci aici se va desfăşura celebrarea Crăciunului. Singurul invitat al familiei este mamaia. Locuieşte în acelaşi bloc cu noi. Ea soseşte de dimineaţă, îmbrăcată la fel de frumos. Urmează un alt şir de urări şi pupături. S-a început cu această ocazie şi aranjarea mesei. Masa de dimineaţă se adună cu cea de prînz într-o singură masă festivă care durează timp îndelungat. În acest timp este deschis televizorul unde se pot asculta colinde specifice Crăciunului din diferite zone ale ţării şi diferite obiceiuri cu această ocazie. Aranjarea mesei nu diferă faţă de alte sărbători, dar produsele, mîncărurile, sînt mult mai numeroase decît oricînd. Se spune că pentru a fi bogat în perioada care începe trebuie să fii bogat în ziua de Crăciun, bogăţie exprimată acum prin mîncare.

Se începe cu un aperitiv. Pe masă sînt aranjate două platouri cu aperitive: salam de Sibiu, lebăr, şuncă, brînză de vaci, parizer de pui, măsline. Toate sînt tăiate şi aranjate cu grijă pe platouri şi ornate cu fîşii de gogoşari în oţet. Alături se mai pun pe masă două castroane cu icre, o farfurie de salată boeuf, un castron cu piftie de pui. În şerveţele sînt aşezate lozuri pentru ca fiecare să-şi verifice norocul pe anul viitor. La aperitiv se serveşte ţuică făcută în casă. Fratele meu serveşte aperitivul repede pentru că pleacă la "bisericuţa copiilor" pentru a cînta în corul Sf. Sava şi a asista la slujbă.

Noi nu urmărim slujba la televizor, aşa că ascultăm colinde în limba engleză şi română, cîntate în stil folk, la casetofon. Se ascultă şi două cîntece religioase şi două colinde interpretate de corul în care eu am cîntat, de pe caseta înregistrată "anul trecut", pentru a trezi amintiri frumoase din perioada care tocmai s-a încheiat. Se deschide astfel din nou discuţia despre realizările perioadei anterioare. Aperitivele rămîn în continuare pe masă pentru ca cine mai doreşte cîte ceva să se poată servi.

După ce fratele meu soseşte de la biserică, se pun la încălzit sarmalele şi caltaboşul. Acesta este aşteptat de toţi cei prezenţi, pentru că este prima dată cînd se mănîncă aşa ceva la noi în casă. Mîncărurile sînt aduse de mama. Pentru sarmale se prepară şi o mămăliguţă, pentru cine doreşte. Cît timp se încălzesc sarmalele şi caltaboşul, fratele meu este întrebat despre ce s-a întîmplat la biserică. Aşadar, discuţia se centrează asupra acestui fapt. Sosirea celui de-al doilea rînd de mîncăruri pune capăt acestei discuţii. Mirosul de caltaboş nu încîntă pe nimeni, ci dimpotrivă, determină o oarecare reţinere faţă de acest fel de mîncare. Fratele meu nu mănîncă, dar noi, restul, nu putem lăsa un fel de mîncare negustat în ziua de Crăciun, aşa că luăm fiecare în farfurie cîte o bucăţică de caltaboş. Nici gustul lui nu încîntă pe nimeni, totuşi fiecare îşi mănîncă porţia, însoţită de mai multe sau mai puţine strîmbături. Sarmalele sînt însă servite cu mare plăcere de întreaga familie. Fiecare îşi pune cîte patru în farfurie şi le serveşte cu mămăligă, partea feminină, sau pîine, partea masculină. Ca şi la aperitiv, subiectul de discuţie principal este chiar masa, adică mîncarea. Dacă despre caltaboş opiniile au fost puţine şi negative, despre sarmale opiniile sînt pozitive. Bucătăreasa este lăudată din plin. De asemenea, sarmalele se servesc cu smîntînă deasupra. Se urmăreşte în acelaşi timp şi programul de la televizor, care devine şi el subiect de discuţie. Ca băuturi, vin roşu făcut în casă, persoanele adulte, amestecat cu apă minerală sau doar apă minerală, eu şi fratele meu. După terminarea acestui rînd de mîncare, se face o nouă pauză. În acest timp se vizionează programul tv, canale diverse, se discută pe marginea lui, sînt arătate mamaiei toate cadourile primite însoţite, evident, de discuţiile de rigoare.

Se lansează planuri pentru perioada ce va urma. Realizarea lor va continua însă şi multe zile după aceea. Tot în această pauză se joacă un joc specific sărbătorilor şi aniversărilor din familia noastră. În cutiuţe cubice cu latura de patru centimetri sînt puse diverse mici surprize (lozuri, bani, bomboane, gume de mestecat, figurine mici, bileţele cu porunci). Toate aceste cutiuţe sînt pregătite de mama, puse într-un castron transparent şi aduse pe masă. Fiecare îşi alege, pe rînd, cîte o cutiuţă, o desface pe moment pentru a vedea ce cadou şi-a ales. Acest lucru se desfăşoară în sensul acelor de ceasornic, pînă cînd se termină cutiuţele cu suprinze. Acest joc oferă posibilitatea de a se face multe glume pe marginea lui şi deci, de a provoca bună-dispoziţie. După terminarea jocului, mama se duce să pregătească cartofii prăjiţi, iar tata friptura de porc şi cîrnaţii.

Cei rămaşi în sufragerie vizionăm în continuare programul de la televizor. Se aduce şi al treilea rînd de mîncare. Pe două platouri sînt puse friptura, cîrnaţii, cartofii prăjiţi, iar într-o altă farfurie sînt puşi castraveţi muraţi, tăiaţi felii. Murăturile le face tata. Fiecare îşi pune în farfurie din toate şi le serveşte, bineînţeles, calde. Din nou se fac aprecieri pozitive asupra felurilor de mîncare, dar încep să apară şi observaţii asupra cantităţii prea mari pe care trebuie să o mîncăm şi cu care nu sîntem obişnuiţi. Asta nu împiedică însă pe nimeni să termine tot ce şi-a pus în farfurie. La acest rînd de mîncare toată lumea serveşte vin roşu însoţit de urările de rigoare.

Urmează telefoanele la rude şi cunoscuţi, pentru a face urări. Tata este cel care se ocupă cu aceasta, în numele întregii familii. Ceilalţi fac linişte deplină şi ascultă ce se vorbeşte la telefon. Fiecare apel şi discuţie la telefon este urmată de o scurtă discuţie despre ceea ce s-a vorbit şi despre interlocutorii respectivi. Urmează noi apeluri, tratate în acelaşi mod, pînă cînd se epuizează întreaga listă.

Pauza determinată de aceste apeluri este considerată destul de lungă pentru a fi aduse dulciurile, desertul: platouri cu felii de cozonac, plăcinte cu răvaşe, fursecuri de cofetărie şi bucăţele de ciocolată Poiana. Este adusă şi cafeaua la filtru preparată de mama. Cafeaua se serveşte rece şi de întreaga familie, cu excepţia fratelui meu. Tata şi mamaia îşi pun două linguriţe de zahăr în cafea, eu şi mama o preferăm neagră, fără zahăr. Desertul care se termină primul este plăcinta cu răvaşe, tocmai datorită acestora, care determină din nou bună dispoziţie. Dar nici celelalte dulciuri nu rămîn neatinse, deşi cantitatea de dulciuri mîncate nu va fi prea mare. În final este adus şi tortul de ciocolată din care fiecare se serveşte cu o felie. Este admirat modul de decorare al tortului şi bineînţeles decoratorul, eu. Pe tort stă scris Crăciun fericit, iar pe marginea lui sînt ornamentaţii florale.

După această pauză urmează o partidă de canastă în patru, care durează pînă cînd începe filmul pe PRO TV. Mama este cea care nu joacă. Ea preia telecomanda televizorului şi se uită la programele de pe diferite canale, amuzîndu-se uneori şi de jocul nostru. Jocul începe şi va aduce din nou zîmbete pe feţele noastre, zîmbete ce ne fac să mai uităm durerile stomacale inerente.

După terminarea partidei, mamaia pleacă acasă, ceea ce determină exprimarea unor opinii despre această zi de Crăciun. În ciuda durerilor care mai persistă, vizibile în cazul tuturor, opiniile sînt net pozitive, fiind folosite numai cuvinte la superlativ. Pînă la ora două noaptea sînt urmărite diverse filme, de pe diverse canale. Mama se simte într-adevăr foarte rău, avînd senzaţia de vomă. A doua zi toţi vom trece prin această stare, cu excepţia fratelui meu, ceea ce ne determină să dăm vina pe caltaboş. Evident, seara nimeni nu mai mănîncă nimic şi, de altfel, nici a doua zi dimineaţa. De-abia a doua zi la prînz se serveşte puţină ciorbă de burtă, iar seara puţină mîncare rece. Din a treia zi regimul alimentar revine la normal. Ziua a doua şi ziua a treia de Crăciun nu au nimic deosebit, cu excepţia faptului că toţi sîntem acasă şi că discuţia se mai centrează uneori asupra acestei sărbători. De acum un subiect mult mai interesant devine Revelionul.

Revelionul este pregătit şi el cu mult înainte. Eu îl voi sărbători cu prietenii, acasă la una dintre prietenele mele, iar restul familiei acasă. Revelionul de acasă, al familiei, se va desfăşura, în mare, la fel ca şi Crăciunul. Totul este însă deplasat din timpul zilei în timpul nopţii. Masa nu mai cuprinde chiar atît de multe tipuri de mîncare, jocurile nu se mai desfăşoară şi nici telefoane nu se dau. Au adus şi televizorul din dormitor în sufragerie pentru a putea urmări şi alte programe în afară de cel de pe TVR1.

Eu am petrecut Revelionul alături de prietenii mei din Buzău. Am fost un grup de douăzeci de persoane, iar prietena mea ne-a pus la dispoziţie trei camere. În camera din mijloc a fost instalată aparatura audio şi, deci, aici s-a dansat. În camera din stînga se aduceau mîncarea şi băuturile şi se servea masa, dar nu se fuma, în camera din dreapta se mînca, se discuta şi se putea şi fuma. Mîncarea era servită în stil bufet. Fiecare îşi punea pe farfurie cît dorea să mănînce şi servea mîncarea unde dorea. În general, perechile mîncau din aceeaşi farfurie, fetele fiind cele care puneau mîncarea în farfurii. Mîncare şi băutură s-a consumat însă foarte puţină, ceea ce se prefera fiind dansul şi discuţiile.

S-au spus bancuri, s-a discutat despre facultăţi, s-au făcut comparaţii între stilurile de lucru pe care le impun tipuri diferite de facultăţi, s-a vorbit despre examene, s-au făcut planuri pentru anul viitor. La miezul nopţii se iese în curtea casei unde se desfac şampaniile, se fac urări, se bea, se aruncă cu artificii şi pocnitori. Alături de noi iese afară şi familia-gazdă. Petrecerea continuă în acelaşi mod. O scurtă ninsoare, în jurul orei două noaptea, ne scoate pe toţi afară. Se dansează puţin în ninsoare, pînă cînd îngheaţă toată lumea. Spre dimineaţă, discuţiile devin mult mai frecvente decît dansul. La ora şase dimineaţa am plecat cu toţii. Cînd am ajuns acasă, familia mă aştepta. Împreună cu fratele meu i-am sorcovit pe părinţi şi am primit bani în schimb. Pentru scurt timp se face schimb de impresii despre fiecare "petrecere" în parte. Apoi toată lumea se culcă.

A doua zi, am primit mulţi colindători cu Sorcova, majoritatea din blocul nostru. Pe lîngă bani, ei au primit şi fructe şi dulciuri. Sărbătorile de iarnă sînt urmate de perioade de "recuperare", în care se doarme mult şi se mănîncă puţin.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pluguşorul pentru Crăciun, Gigi Căciuleanu (4.6/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Îngheţată pentru Moş Crăciun, Mediana Stan (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Bietul Moş Crăciun, Mediana Stan (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O vizită a Sfântului Niculaie, Clement Clarke Moore, traducere de Şerban Foarţă (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer