Ce am văzut? La Busan, Libeskind și al său ansamblu de locuințe, hotel și mixed use atria (libeskind.com/haeundae-udong-hyundai-ipark), dezvoltat de Hyundai și a cărui structură îi este imputabilă celor de la Arup. Deloc în stilul care l-a consacrat pe autor și, mi s-a spus, locuințele nu sunt tocmai la nivelul costurilor (enorme).
Apoi, de bună seamă, Busan Cinema City, a lui Wolf Prix (Coop Himmelblau), despre care deja am pomenit: o enormă performanță structurală (140 m de consolă liberă cerută în proiect, 120 executată), un loc de făcut cele mai glamour cu putință fotografii la Festivalului filmului asiatic, cotat ca fiind al treilea mondial. Jocul dinamic de lumini de pe intradosul structurii îngăduie să nu repeți fotografiile, fiind vorba despre un mega-ecran ținut cu fața în jos, spre spațiul public (google.com/Busan+Cinema+City+Coop+Himmelblau). E atât de puternic vântul acolo, încât structura nu a avut nevoie de sprijin suplimentar, ci a fost suspendată de pământ, ca să nu fie ridicată.
La Seoul, am văzut clădirea semnată de Zaha Hadid Architects, a cărei stranietate e augmentată și de amplasarea ei într-un sit arheologic. Gesturile arhitecturale eroice nu ni s-au părut susținute de utilizarea interioară a edificiului, dar grădinile care îl anturează sunt nu numai vii, ci și utilizate ca spațiu public,
Am fost la LEEUM, un muzeu Samsung, făcut de o triadă sacră de arhitecți: Koolhas, Nouvel și Botta (designforbyofkorea.com/leeum), extrem de interesant ca federație de arhitecturi diferite, dar articulate în jurul unui atrium comun. Am zis că e Nouvel, pentru era un trunchi de con răsturnat, cam ca la Berlin. Nu era, e Botta. În fine, pe Koolhas l-am identificat corect. Tot cartierul e posh, cu galerii de artă, locuințe de standard ridicat și ceainării/cafenele/restaurante șic.
Ba chiar, la muzeul de artă contemporană, unde autorul e sud-coreean (Hyunjun Mihn + ART Architects archdaily/museum-of-modern-and-contemporary-art-mp-art-architects-plus-siaplan-consortium), am fi jurat că tot Koolhas era. Cu siguranță, măcar ca sursă de inspirație și spirit tutelar. Mie mi-a plăcut foarte mult aici, vizavi de fostul palat regal al dinastiei Joseon și de muzeul de artă populară (un soi de mini-muzeu al satului lângă un mini-muze al țăranului).
În fine, am văzut și sediul companiei AmorePacific (cosmetice), proiectat de David Chipperfield (archdaily/amorepacific-headquarters-david-chipperfield), o capodoperă izolată într-un cartier de dezmăț pe verticală. Tema cubului, a câta oară revizitată, de la Spreckelsen încoace oricum? Aici cu străpungeri-grădină și ferestre pentru această grădină interioară cu reflecting pool peste atrium, pe care îl și luminează zenital. Riflajul exterior, metalic, umbrește dar și vibrează ditai fațadele, încât își vine să spui că sunt îmbrăcate în bambus.
Săptămâna viitoare, după ce acum v-am făcut cunoștință cu edificiile, câteva impresii de final.
(va urma)