Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cuvinte pentru înecaţi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Manual de fotografie: Cum se fotografiază soldaţii vii şi cei morţi (I)


Alina Andrei

21.01.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La 14 octombrie 1843 s-a semnat un tratat de pace pe 1000 de ani. Semnatari: un înalt comisar imperial, chinez, şi ambasadorul Franţei. Cel care a imortalizat evenimentul a fost vameşul Jules Itier, un nume puţin cunoscut chiar şi de către fotografi. 1854 - Carol Popp Szathmari a fost primul fotoreporter de război. La Academia Română se păstrează mai multe clişee pe sticlă cu ofiţeri superiori care au luptat în Războiul din Crimeea. Portretul generalului rus Mihail Dimitrievici Gorceakov i-a fost publicat în "The Illustrated London News", în octombrie 1855. Regina Victoria îi poruncise lui Roger Fenton ca în Crimeea să nu pozeze soldaţi morţi, mânjiţi de sânge, sugerându-i să prezinte doar partea eroică a luptelor. François Aubert a fotografiat luptele din Mexic. În 1863, Timothy O'Sullivan a văzut prin obiectivul aparatului măcelul de la Gettysburg, iar în timpul Războiului de Secesiune, Mathew Brady a făcut 8.000 de poze. 8.000 de imagini cu bărbaţi vii şi morţi, tineri, bătrâni, care acum oricum sunt oale şi ulcele. Câteva dintre numele lor au fost trecute în cărţile de istorie, cele mai multe, nu.

De-a lungul vremii fotografiile mustind de sânge s-au banalizat, cadavrele sfârtecate, maţele răsfirate pe şosea, tancurile şi casele vâlvătaie nu zguduie pe nimeni atâta timp cât nu sunt văzute în propria ţară. Nu sunt semne că într-o zi fotoreporterii de război nu vor mai avea ce fotografia. Dar nu despre toate acestea am să vorbesc acum.

# Răsbelul de la 1877. Franz Duschek, proprietar al unuia dintre cele mai cunoscute ateliere din Bucureşti, s-a alăturat cartierului general rusesc. A fixat pe peliculă podul de vase construit între Zimnicea şi Sistov. Vederi panoramice, lirice. Carol Popp de Szathmari a fotografiat şi el în timpul Războiului de Independenţă, iar pictorul Nicolae Grigorescu a asistat la toate marile lupte, cu excepţia atacului de la Smârdan. Theodor Aman, bolnav fiind, a rămas în Bucureşti. După fotografiile lui Duschek, a făcut cu peniţa mici schiţe în tuş şi gravuri. Asociez fotografiile făcute în timpul Războiului de Independenţă cu manualele de istorie, cu paginile aspre pătate cu cerneală, cu pupitrele scrijelite cu nume, ani, inimi, X şi O, Spânzurători şi tabla înmulţirii.


# În fotografiile vechi pe care le găsesc prin anticariate, mai toţi ofiţerii sunt ţanţoşi, drepţi, înzorzonaţi cu mustăţi, medalii, mici săbii ce par de recuzită. Uneori au la braţ şi câte o logodnică cu poale lungi şi pălărie înflorată. Fără îndoială că au fost făcute pe timp de pace, în studiouri elegante cu decoruri pictate pe carton. În spatele fotografului ghicesc rudele domnişoarei, o mamă sau măcar o mătuşă cu doi veri, căci în acele vremuri tinerele nu se puteau plimba brambura fără supravegherea atentă a familiei, ca nu cumva să se dedea la dezmăţuri şi alte necuviinţe. Pe spatele fotografiilor sunt dedicaţii înflorate, caligrafii gracile cum nu mai vezi în ziua de azi.

Preferata mea: o fotografie tihnită făcută pe stradă, probabil pe aleea unui parc. Personaje: un militar în surtuc strâns pe corp, şapcă înaltă cu cozoroc, cizme lungi până la genunchi, pantaloni ce se lărgesc o ţâră pe pulpe. Cu mâna stângă îşi ţine sabia, oarecum nonşalant, ca şi cum ar fi uitat de ea. În dreapta fotografiei este o tânără moale, albă, cu rochia căzândă până la glezne. Ţine în mâini rămurele înflorite, iar pe pălăria rotundă, cochet înclinată, are flori. Între ei, pe un scaun înalt cu trei picioare ce-mi aminteşte de trepied, e o colivie mare în care zace un papagal (ori hulub cenuşiu, nu-mi dau seama de ce soi era pasărea). Din păcate nu scrie nimic pe dosul fotografiei. Nici măcar o dedicaţie gen "Pentru domnişoara Fifi, întru amintire - '21", ori "Spre eternă amintire, dela Therese - 1935", sau aşa cum am găsit pe portretul de tânăr cu papion, cu părul dat pe spate şi uns cu uleiuri pe care le-a avea şi bunicul meu în juneţe: "Gândul la tine, / Când Titel nu vine / Aici dacă este / Pe veci te iubeşte". Semnat "Titelul tău"; jos mai scrie "Făgăraş, 22.IX. 945, iar în dreapta unde ar fi trebuit să fie numele şi adresa destinatarei: "Olguleţului meu scump".


# Pe 23 mai 1945, pe când documenta la Okinawa fotoreportajul "O zi din viaţa unui soldat din linia întâi", Eugene W. Smith a fost rănit de explozia unui mortier japonez. În urma impactului s-a contopit la propriu cu aparatul. Avându-l la ochi în timpul exploziei, Contaxul i-a zdrobit maxilarele, obrajii, dinţii, un ochi, limba şi degetele de la mâna stângă. Pe patul de spital, după ce medicii i-au scos bucăţile de aparat şi de peliculă dintre oasele terciuite, povestea că apucase să declanşeze, să imortalizeze ce-a văzut în secunda de dinainte ca bucăţile de mortier să-l străpungă. Până în acea zi, Eugene Smith apucase să participe la 26 de bătălii sângeroase duse în Atlantic dar mai ales pe insulele din Pacific. Bănui existenţa unor vechi numere din "Life", prăfoase, cu coperţile decolorate de soare, aşezate în teancuri dosite în anticariatele din New York, San Francisco, Londra sau aiurea, acest aiurea putând însemna şi Braşovul, oraşul în care locuiesc. Cu picături de cafea pe mijlocul paginilor, uscate de ani şi prin urmare fără miros aţâţător, cu colţurile îndoite şi însemnări fugitive mâzgălite pe dos. Şi printre toate acestea, fotografii cu infanterişti îngropaţi în tranşee, arme, noroi, trupuri mici sau mari cu chipuri deloc asemănătoare cu cele ale actorilor din filmele americane. Poze cu străini morţi de bună seamă cu multă vreme în urmă. Poate că la o secundă după clipirea obturatorului, peste o zi, o lună ori şase. Privitorii n-ar putea ştii cu certitudine când anume cei din fotografii au fost împuşcaţi sau sfărâmaţi de obuze, când trupurile le-au fost străpunse de fiare sau dacă dimpotrivă au prins cu bine sfârşitul războiului, sfârşindu-se la ei acasă în paturile calde ori călcaţi de autobuz, în drum spre cinema.

# Fotografie alb-negru, simplă, cu un uşor aer suprarealist. Arată un bărbat în haină groasă, aproape scufundat în apă, dar nu atât de tare încât să nu i se vadă prin transparenţa lichidă chipul şi cutele veşmântului. Pare că doarme. Până şi apa "tremură" în mici cute, mate sau translucide, după cum a căzut soarele în momentul când s-a apăsat pe declanşator. Autoarea fotografiei este Lee Miller, corespondent de război în 1944-1945, cunoscută mai cu seamă pentru faptul că înainte fusese fotografiată de celebrii Edward Steichen, P. Horst şi George Hoyningen-Huene, şi că fusese consoarta lui Man Ray. În frumoasa fotografie morbidă este un soldat german, mort, pozat în Dachau - anul 1945. Paranteză: Lee Miller a bântuit şi prin România, în 1938 şi 1948, unde a fotografiat ţărani, ursari, străzile înzăpezite din Bucureşti.

# "Raising the flag on Iwo Jima", 1945, Joe Rosenthal. Patru soldaţi ce ridică steagul american pe insula Iwo Jima, muntele Suribachi, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Este o fotografie simbol, ce-a apărut până acum reprodusă în mii şi mii de albume, timbre, cărţi poştale, muzee şi reviste. Rosenthal a primit premiul Pulitzer pentru că a imortalizat această scenă istorică. Fără să-i neg virtuţile şi importanţa, nu pot să spun că mă tulbură fotografia. Rosenthal a murit anul trecut, pe 20 august la vârsta de 94 de ani.

# Poză pe verticală, alb negru (sau cel puţin aşa mi-a rămas în memorie, lipsită de culori). În jumătatea de sus e întins corpul unui soldat nord-vietnamez. Mort. Mâinile şi uniforma îi sunt mânjite de noroi. Jumătatea de jos a fotografiei este ocupată cu un săculeţ de gloanţe şi câteva mici bucăţi de carton, ieşite sau scoase din buzunarele împuşcatului. Poze de familie, unele cu marginea zimţată, în care se ghicesc doi copii şi-o fată cu ochi zâmbitori ce fără îndoială că-l aşteptau acasă. Este una dintre cele mai copleşitoare fotografii de război. A fost făcută de englezul Don McCullin, în anul 1968. Ori de câte ori dau peste ea, răsfoind un album, prefer să-mi focalizez privirea pe micul portret al fetei, pe care alunecaseră două gloanţe mari, ascuţite. Degeaba, mi se pare la fel de cumplită.

Golberg numea conflictul din Vietnam: "războiul din living room". A fost primul conflict de anvergură în care fotoreporterii au folosit predominant filme color, poate pentru ca cei rămaşi acasă, la cafeaua de dimineaţă să vadă în ziare poze în care sângele arăta a sânge, puroiul a puroi. Asta nu înseamnă că războiul a fost oprit în urma protestelor celor care au cerut încetarea măcelului, şi a nu se înţelege că toţi cei care vedeau zilnic imaginile cumplite au dorit încetarea lui sau că măcar au fost tulburaţi pentru o clipă.

# Niciodată n-am putut să înţeleg aerul indiferent al soldaţilor americani, din celebra fotografie cu fetiţa arsă de napalm. Copiii aleargă pe mijlocul şoselei vizibil îngroziţi. Printre ei se află şi fetiţa goală, cu pielea vătămată de arsuri. Pare că plânge (ţipă!) cu mâinile larg desfăcute. Fără să-i arunce o privire, şapte soldaţi cu caschete, înarmaţi, merg pe aceeaşi şosea. Fotografia a fost făcută de Nick Ut (născut în Saigon), pe când avea 21 de ani. Nu groaza copiilor în sine e atât de şocantă, ci contrastul dintre spaima lor şi indiferenţa militarilor dezgoliţi de orice fărâmă de compasiune umană.

# Nicaragua, 1978. Peisaj idilic, verde, cu apă albastră în partea de sus a fotografiei, peste care atârnă un strat subţire de cer azuriu. Se numeşte "Cuesta del Plomo" şi-a fost făcută de Susan Meiselas. Dacă n-ai vedea cele două picioare în pantaloni, din care iese şira spinării fără carne, alte oase şi haine pe ea, mai că ţi-ar dori să intri în fotografie. Departe de acele locuri, trăind în siguranţă, conştientizezi măcelurile din Nicaragua numai văzând astfel de imagini. Ca privitor al fotografiei nu-mi doresc să ştiu cum a fost ucis acel biet om, ce animale i-au devorat capul, trunchiul şi braţele, cum îl chema, dacă a fost găsit de cei dragi şi plâns, dacă fluiera sub duş, dacă prefera cafeaua cu zahăr sau amară, dacă îi plăcea Mozart ori ba. Prefer să nu ştiu nimic, ba chiar vreau să uit că am văzut aşa ceva.

# În 1993, James Nachtwey a fotografiat un soldat croat trăgând cu mitraliera de la fereastra unui apartament abandonat. Ca ultime rămăşite ale unei vieţi normale se zăresc lustra, o pernă, fâşii zdrenţuite de tapet, luciul unui şifonier în care se reflectă rama ferestrei deschise. Văzând documentarul "War photographers" m-am minunat cum de-a scăpat până acum de la soarta victimelor pe care le-a fotografiat în zonele fierbinţi ale lumii. Acolo unde nu se mai ştie cine şi de ce a început, cine are dreptate şi de ce, cine pe cine împuşcă, câţi au murit şi câţi vor mai muri. Locuri ale căror nume încep cu literele I, L, N, P, R şi aşa mai departe până la sfârşitul alfabetului, ţări în care românii obişnuiţi n-au ajuns niciodată şi nici nu şi-ar dori. Fâşii de pământ cu oameni, animale, clădiri şi copaci, pe care cei din ţările tihnite le văd din fotoliu, la CNN, sfâşiate de rachete, bombe, gloanţe.

Întrebare pe care mi-o pun singură. Ce s-a întâmplat cu acel soldat? A supravieţuit? Oare după încetarea războiului a început să predea franceza la liceu ori repara automobile? Îi este frig acum când scriu sau trupul mâncat de viermi nu mai simte nici iarna, nici foamea?


# Încăpere spaţioasă, alb cu gri, vărgată de dungi lungi, oblice, din umbre şi lumini. Văzând targa cu rotile din stânga, suporturile de perfuzii din spate, faianţa, micul birou şi decorul sărăcăcios, aseptic, imediat îţi dai seama că este vorba de salonul unui spital. Dar peste toate, trupul tânăr întins, aproape gol şi ţeapăn, braţele care îi strâng capul, bărbatul din dreapta încovoiat cu faţa ascunsă, îţi dau certitudinea că fotograful a fost martorul unei tragedii. Cadavrul soldatului Remzija Aljukie a fost fotografiat de Luc Delahaye în Sarajevo, într-o zi de iulie, 1993. Fusese adus la spital de cei doi fraţi ai săi, care luptaseră în acelaşi loc, fraţi care după cum am spus în fotografie apar încremeniţi de durere. Unul prăbuşit peste Remzija cel mort, celălalt lângă fereastră, aplecat peste pervaz, cu faţa ascunsă în braţe. Lângă uşă, aşezat pe un scaun, tânărul medic vărgat de umbre frumoase se uită în podea. Un picior fără şosetă îi e pe jumătate scos din sabotul alb, amănunt neimportant cum ar fi şi maşina de scris de pe birou, lumina caldă din fotografie, care îţi dă de bănuit că afară era o zi splendidă, şi faptul că pe trupul soldatului nu se vede urmă de rană, nici sânge. Aceste mici detalii care agaţă privirea, nu schimbă faptul că soldatul cu nume greu de pronunţat era şi-a rămas mort.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Prea frumoasa poveste a domnului Măgar, carte semnată Alina Andrei.

blogul Alinei Andrei

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singura veveriţă siberiană pe care o cunosc stă la bloc (5.0/5 - 27 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Poemul perfect de iubire pentru tine, doar pentru tine (4.8/5 - 17 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patti Smith şi Robert Mapplethorpe în bucătăria lor (coioasă, cum ar spune un cunoscut de-al meu) (4.7/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mine în cartier: Apollinaire şi Marie Laurencin (4.9/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer